Save me

Chapter V: Something Wrong

   ⚠️¦Atenție!! Acest capitol atinge ca topic mental health. Dacă o să îți fie în orice clipă greu de citit, te sfătuiesc să părăsești capitolul¦
  
   Zilele treceau, iar acum liniștita dimineață o găsea pe Anneliesse la biroul firmei Min, la fel ca oricare alta, când sunetul telefonului o trezește din tranșă.
   Apelul era de la Yoongi.
      Anneliesse: Da, Mister Min?
      Yoongi: Vino în birou pentru o secundă.     
        .
        .
   Ușa de la marele birou se deschide, iar Anneliesse se apropie de Yoongi.
      Yoongi: Am să îți dau această listă care după cum vezi cuprinde un număr mare de persoane. Acestea sunt foarte importante. Tu o să trebuiască să cauți un hotel care să aibă camere pentru fiecare în parte. Fie că e o singură persoană, un cuplu, o familie, câine, unicorn, nu contează. O să te ocupi și de noi.
      Yoongi: Te-am anunțat așa că nu vreau să aud de nicio problemă.
      Anneliesse: Am înțeles.
      Yoongi: Și încă ceva!
   Fata stătea și aștepta răspunsul lui.
      Yoongi: Am nevoie ca tu să fi îmbrăcată elegant. Vorbim de rochie.
      Anneliesse: O să vin și eu?
      Yoongi: Desigur! Doar ești secretara mea. Oriunde merg o să mă urmezi și tu.
      Yoongi: Până mâine să fi gata. Azi ai liber de la mine ca să te odihnești și să te pregătești pentru că la 5 dimineața o să plecăm.
      Yoongi: Și dacă în cazul în care ai probleme cu pregătirile, dacă ai nevoie de ceva poți să mă suni. Pot să-ți fac eu rost.
      Anneliesse: Okay.
   Anneliesse dă din cap, semn că a înțeles tot, pe jumătate prezentă în discuție, dar cealaltă parte fiind cu totul și cu totul în altă parte.
      Anneliesse: Dar pot să întreb despre ce fel de eveniment este vorba?
      Yoongi: Desigur.
   Yoongi colaborase cu încă 2 oameni de afaceri ca să redeschidă un hotel de 5 stele, invitați fiind numai oameni bogați.
   Nu era prost. Știa că avea nevoie de legături care aveau ca rezultat putere, iar că puterea era lucrul necesar pentru supraviețuire dar in același timp îl și transforma în omul care se afla în fața oglinzii, omul de astăzi.
       .
       .
       .
       .
       .
       .
       .
   Mr. Min Yoongi, marele CEO al celei mai puternice firme din South Korea, a aterizat cu bine la aeroportul din Tokyo.
   Repet: Mr. Min Yoongi, marele....
      Yoongi: Ughh..
   Nici nu a ajuns bine că deja oamenii din Japonia îl enervau destul de rău.
   Tocmai ce îl treziseră din somnul său liniștit care era oricum destul de rar în toți anii săi.
       .
       .
       .
   Era ora 17:00 iar hotelul era plin ochi cu oameni. După ce că fusese enervat destul de rău, acum era iritat la maxim. Chiar nu credea că e posibil mai mult.
   Ura totul despre locul ăsta. De la oamenii care făceau ditamai zarva, buni doar de bârfă, atât, și îl tratau mai ceva ca pe un zeu, bullshit, la bărbații împopoțonați mai ceva ca femeile și care se uitau numai să profite... Aaaa da, și să nu uităm de cei care de-abia scot două vorbe și put numai a alcool.
   Dar hei, partea bună, măcar Anneliesse arată bine.
   Fata purta o rochie roșie simplă dar care îi stătea perfect pe corpul ei mic și subțire, părul ei mov scurt era făcut creț, iar singurele bijuterii erau cerceii lungi cu diamante luați de acesta pentru că aparent fata părea să fie certată cu orice pereche, deoarece acasă nu avea niciuna.
   Cum să ai tu atâtea bijuterii, dar când vine vorba de niște amărâți de cercei, nimic.. nada.
      Yoongi: Off, Anneliesse, ce îmi faci tu mie..  spune băiatul în șoaptă.

   Să fie sincer, îi părea puțin rău de ea, pentru că Anneliesse stătea lipită de parcă ar fi cusută cu ața de el, privind în jur mai ceva ca o oaie complet pierdută de turmă.
       .
       .
       .
       .
       .
   Trec ore bune...
      Anneliesse: În sfârșit s-a încheiat întâlnirea asta.
      Anneliesse: Măcar am scăpat de toată aglomerația asta și pot și eu să respir ca omul liber.
   Anneliesse se schimba de rochie, în haine mai comode, dar realizează că un cercel lipsea.
      Anneliesse: Holy shit!
      Anneliesse: Ce să mai.. Sunt moartă.
   Mai avea puțin și arunca patul încercând să îl găsească, că nenorocitul ăla de obiect tot de negăsit era.
      Anneliesse: Gândește-te bine Anneliesse.. Folosește creierul ăla mic la ceva bun!
      Anneliesse: Aha! Bingo! Finally! Poate l-am pierdut pe hol?
      Anneliesse: Sau poate pe scări! Nu-mi vine să cred pentru ce îmi fac eu atâtea griji.
      Anneliesse: În primul rând, da! e luat de el, banii lui, dar nu o să ceară perechea înapoi nu? Nu? Tot la mine o să rămână, deci pot spune scurt și la obiect. ASTA E! Se poate întâmpla oricui idiot.
      Anneliesse: Wait a damn minute.. M-am făcut cumva singură idioată? În fine, nu mai contează.
  
   Fata iese din cameră și observă chelnerul care împingea căruțul plin cu mâncare. Se pregătea să intre în camera lui Yoongi.
       Anneliesse: A dat cumva el comandă de mâncare?
      Chelnerul: Da, a dat. Am sunat de mai multe ori dar se pare că nimeni nu deschide ușa.
      Anneliesse: Lăsați-mă pe mine că vă rezolv eu. Dați-mi mâncarea aici. Acum puteți pleca.
      Chelnerul: Vă mulțumesc frumos!
   După ce acesta pleacă, Anneliesse se întoarce în camera ei ca să aducă cheia de rezervă pentru a putea deschide camera.

   Totul era ciudat. Yoongi nu este,defapt nici măcar nu pare a fi genul de om care să nu răspundă și să lase bietul om să se chinuie cu mâncarea. Știa un lucru și anume faptul ca băiatul era un om punctual.
   Ceva nu îi mirosea a bine. La naiba dacă nu intuiția ei a salvat-o din multe situații nasoale. Fraieră ar fi ca să nu o ia ca pe un semn alarmant.
   Se întoarce din nou cu cheia, foarte precaută, liniștea asta o măcina dar nu avea habar de ce.
   Se oprește în fața ușii lui, dă drumul la aerul pe care nici măcar nu realizase că îl ținuse în piept, trage aer din nou în piept, iar ușa se deschide odată cu click-ul cheii.

   Camera părea goală așa că fata împinge căruciorul cu mâncare înăuntru.
   Se oprește brusc la imaginea din fața ochilor.
   Yoongi dormea complet răpus de oboseală. Respira cu greu, fața lui era plină de transpirație, iar buzele îi tremurau. Nu numai buzele acum că îl privea mai atentă, ci tot corpul său.
   Părea atât de fragil și vulnerabil.
   Anneliesse îl verifică de la cap până la picioare, ca mai apoi să caute prin dulap.
   Găsește o pătură și decide să îl invelească cu grijă, fără a îl trezi din coșmar. Se spune că atunci când cineva visează urât nu este bine să îl trezești. Nu-i așa? Nici ea nu avea habar.

   Trecuse o oră. Anneliesse nu putea să își îndrepte privirea în altă parte.
   Ochii ei soft nu îndrăzneau să părăsească figura băiatului care dormea ghemotoc ca o pisică, de parcă la cea mai mică clipă de neatenție acesta avea să dispară undeva departe, fiind niciodată de regăsit.
   Era mai rău. Băiatul se agita din ce în ce mai mult, uneori șoptind propoziții rupte, cuvinte incoerente.
  
  I se rupea inima, chiar dacă nu îl cunoștea de foarte mult timp. Îl înțelegea, atât de simplu era. Doar un simplu gest inocent care nu lua mult.
   Yoongi se ridică brusc, încă tremurând, făcând ca pătura să cadă. Privește în jos timp de 10 secunde, iar mai apoi își ridică privirea.
   Anneliesse se ridică de pe scaun, gata să îl prindă cu grijă, ca să nu aibă și el soarta păturii singure pe jos.
      Yoongi: Ce faci?
      Anneliesse: Eu...
      Yoongi: Cum ai intrat în cameră?
      Anneliesse: Introducând cheia în gaură și cu mâna deschizând ușa. Simplu.
   Ceva nu era în regulă. Privirea lui era rece, gata să omoare pe cineva. Tonul lui era schimbat. Atmosfera era atât de grea încât și fata simțea că rămâne fără aer.
   Pentru prima dată, ea era speriată de el, putea să simtă neliniștea lui.

   Anneliesse dispare în bucătărie.
      Yoongi: Anneliesse?  încerca să schimbe subiectul.
      Yoongi: Ce mâncare a adus?
      Anneliesse: Err.. Să vedem. Carne îmbibată în sos cu cartofi fierți lângă.
   Yoongi încerca să se calmeze.
      Anneliesse: O salată de varză. Aaa da.. Și câteva căpșuni proaspete.
   Termină de listat, iar acum se întoarce cu mâncarea. Trece pe lângă el, iar în timp ce pregătește masa, trage repede un ochi la Yoongi. Tot la fel era...
      Anneliesse: Sper că îți e foame.
      Yoongi:Îmi e! Spune disparat.
       .
       .
   Liniștea era prea mare. Acum realizează de ce. Doar Anneliesse vorbea pe parcursul cinei.
   În ciuda faptului că spusese că îi e foame, Yoongi nu se atingea de mâncare.
      Anneliesse: Yoongi? Spune ea ușor.
   Yoongi părea desprins de realitate, privirea lui fiind fixată puțin mai sus de umărul fetei. Nu mișca, expresia lui fără pic de emoție,iar ochii lui pierduți. Perturbați era cuvântul potrivit.

Melodia care simbolizează perfect atmosfera:

 
**Săraca Anneliesse.. După ce că nu putea să respire din cauza aglomerației, acum nu putea nici din cauza lui Yoongles.. Și Yoongi la fel,cu toate aceste faze prin care trebuie să treacă mereu.. Am încercat să descriu aceste etape și momente cât mai real posibil.. Sper că am reușit totuși** Love you all and don't forget you matter so much more then what other say. Take care!🤍💜🤍