Poezii

12

Petalele unor trandafiri zac în bălțile murdare
Strângând toat-agonia, cerând amorului iertare,
Dar el împreună cu ploaia n-ascultă de nefericiți
Și nu-l poate reface doar pentru voi să îl priviți.

Nu înțeleg de ce sunteți atât de nemulțumiți,
Mereu vreți cât mai mult dar nu vreți să munciți.
Când plouă vă luați de vreme și v-ascundeți de ea,
Căci vă suprimă cu-amintiri pe care nu le-ați vrea.

Nu-mi place să vorbesc de alții, dar tu nu ești cu mine
Și n-am decât să scriu căci doar așa te simt pe tine.
Învii în orice vers gândit sau scris sau recitat,
Chiar dacă nu m-ai crede, chiar dacă m-ai uitat.

Poate încă mi-e dor de ochii tăi, de tot ce ești,
De tot ce nu mi-ai fost când ai zis că nu mă iubești.
Acest dor n-ar cuprinde lumea, nici pe tine să știi,
Ar cuprinde propriu-mi aer și n-aș mai putea vorbii.