Profesorul

Capitolul 4

Tamara

Sunt de doua ore în pat dar sunt atât de agitata ca nu am stare, ma ridic și ies pe balcon, e 5 dimineața, încă e întuneric și răcoare.
Închid ochii și rememorez momentele cu el.
În viata mea nu am crezut ca un sărut se poate simți asa, încă mai am fluturi în stomac, ma așez pe balconul rece și imi ridic privirea spre stelele care începe sa dispară una câte una.
Habar nu am cum o sa dau ochii cu el luni,  ce o sa ma fac cu inima asta care nu se mai liniștește odată, ce o sa ma fac dacă nu o sa ma mai sărute din nou.
Dacă pentru o secunda nu ar mai fii profesorul meu și ar fii doar un bărbat de care sunt libera sa ma îndrăgostesc câte fapte și pașii as face spre el.
Ochii mi se umple de lacrimi, nu știu de ce, din atâtea emoții sau atâtea frici încă nu înțeleg ce simt și daia când o să-l vad trebui sa fac exact ce simt atunci, pe moment, doar asa îmi pot potoli inima.

Luni

Ultimul curs sa terminat pentru ziua de azi, toată ora sa uitat la mine încontinuu, nu m-am putut concentra, nu am înțeles nimic din ce a predat, încă este la catedra, își  scrie ceva în agenda și în gând îmi vine ceva nebunesc, o sa merg din nou la el acasă. Vreau din nou sa ma sărute, vreau din nou sa îmi manghie fata și vreau sa înțeleg ce se întâmplă cu mine, de ce tot corpul meu tremura când îl vede.
Au mai rămas doar doii colegi care au detenție cu o alta profa pentru purtare urata.
Ma ridic din banca și îmi bag cămașă alba în blugi negri și mult prea mulați, am simțit sa ma îmbrac ceva mai sexi, azi.
Imi iau ghiozdanul crem care se asortează cu încălțămintele de aceasi colorare și cu inima oprita trec pe lângă catedra.
-Cum îți este spatele?
Dintr-o data ii aud vocea care ma oprește.
-Mult mai bine.
Ii spun privindu-l peste umăr și plec.
Plec în graba spre casa lui și abia aștept să-i vad fata când ma va vedea la ușa.
Merg vreo 15 minute pe niște scurtături și imediat ies chiar în fata casei lui, ii vad mașină parcata semn ca a ajuns.
Acum ori niciodată.
Ma Încurajez singura pentru ca am nevoie.
Imediat cum am apăsat soneria îmi venea sa o iau la fuga, emoțiile se intensifica din ce în ce mai mult.
-Tamara?!
Zâmbește când ma vede și ma invita sa întru.
-Bună!
II spun nesigura.
-Ia loc, vrei o cafea?
E o idee buna, clatin din cap în semn de da și încerc să-mi fac curaj sa deschid subiectul pana vine cu cafeluta.
-Am venit sa vorbim, vreau niște răspunsuri!
II spun direct când îmi așează cafeaua în fata.
-La ce?
Ma întreabă zâmbind discret.
-La ce simt!
Se așează pe canapea lângă mine și ma privește.
-Și ce simți, Tamara?
Pune accent pe numele meu și nu mai pot suporta atmosfera asta, ma seaca de puteri și ma face sa cad în bratele lui, trag aer în piept și îl privesc în ochii.
-Simt ca inima mea nu vrea sa se mai oprească de când mai sărutat bate nebunește, nu pot sa mai dorm, sa mai respir, sa ma concentrez pentru ca ești doar în mintea mea, de fiecare data când închid ochii, ii vad pe ai tăi.
Ma privea atât de... Calm iar acum ca i-am spus ce simt inima mea pare ca se liniștește.
Inghit în gol și îmi las privirea în jos când îl simt cum  îmi prinde fata în palmele sale.
Se apropie și îmi oferă din nou sărutul după care tanjeam.
Isi așează fruntea de a mea și închid ochii.
-Eu sunt toate astea cu mult înainte sa te fii sărutat...mi-a plăcut de tine de când te-am văzut pe holuri, înainte sa te cunosc și sa iti știu numele dar atunci la detenție a fost cel mai intens, atunci am fost decis sa te am Tamara pentru ca focul asta care ma arde nu mai tu poți să-l stingi.
-E o nebunie.
Ii spun și ma îndepărtez ca să-l vad.
-Nu se poate, știm amândoi regulile.
Adaug si las capul în jos pentru ca nu știu ce sa mai fac, nu mai tu poți să-l stingi.
Cuvintele lui îmi suna în minte fără sa mai realizez, eu sunt ceea care îl săruta acum.
E ca un dog, îmi așez o mana pe pieptul lui iar el adâncește săritul, îmi așez mana libera pe obrazul lui și ceea ce simt nu se poate deschirie în cuvinte, expresia fără tine as muri, încep sa cred ca este adevarata.
Ne despărțim când rămânem fără aer și nici unul numai avea cuvinte.
Il vad cum își trece o mana prin par și se ridica în picioare.
-Știi ce e amuzant, ca am 30 de ani și dacă mi-ar fii spus cineva ca o sa am parte de fluturi în stomac la vârsta asta as fii ras groaznic dar chiar se poate.
Vreau sa spun ceva dar telefonul ma întrerupe, îmi arunc privirea la el care era tare curios sa alfe cine ma cauta.
-Alo!
Era maica-mea, deja începe sa facă crize de isterie.
-Unde ești fetito, treci acasa mai repede, tu ai văzut câte e ceasul?
Il privesc pe bărbatul din fata mea și în minte îmi vine scuza ceea mai buna.
-Sunt la detenție mama.

Aștept păreri!!!!