❝ Nu m-am născut să fiu sensibilă și tăcută. M-am născut ca să fac lumea să se sfărâme și să se cutremure la atingerea mea. ❞
Doar pentru că faci parte dintr-o familie nobilă asta nu înseamnă că ai o viață frumoasă ca cea a unei prințese din povești...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
25 Octombrie 2011, New York
Își deschise ochii cu greu, dar îi închise înapoi rapid din cauza luminii prea puternice și înjură în barbă. Era întinsă pe o suprafață tare, probabil pământ, și nu își amintea mare lucru din ceea ce se întâmplase. Avea o durere de cap teribilă și simțea un gol în stomac.
— Nu meriți niciuna din puterile tale! vocea tatălui ei îi răsuna în cap ca un ecou enervant.
Strânse din ochi și înghiți în sec. Amintirile îi invadau mintea fără să îi mai lase timp de gândire. Fusese exilată de propriul ei tată doar din cauză că a îndrăznit să îl acuze. Un act curajos, dar nesăbuit, având în vedere că regele nu suporta să fie contrazis.
„Bănuiesc că îmi merit soarta cu vârf și îndesat", gândi șatena vrând să își dea palme peste față.
Numără până la trei și își deschise iar ochii, apoi privi în jur. Era într-un loc necunoscut ei, iar în depărtare se auzeau muzică și țipete de veselie. Se ridică în picioare cu greu și observă că era desculță și purta o rochie albă, până la genunchi.
— Pe bune, tată? mormăi aceasta privind nervoasă spre cer.
Când se mai uită o dată în jurul ei, văzu că era înconjurată de un cerc de iarbă arsă și toți care treceau pe lângă ea o priveau ca și când aceasta ar fi picat din cer, ceva adevărat, dar ei nu știau asta.
Cum se va descurca într-o lume nouă? Nici măcar nu își dădea seama unde fusese exilată. Ce va face fără puterile ei? Și, mai important, se va mai întoarce vreodată pe Vanaheim?Acestea era întrebările care erau în mintea fostei prințese.
— Te-ai rătăcit, domnișoară? se auzi o voce din spatele ei, și tânăra rămase blocată.
În câteva secunde aceasta fu înconjurată de bărbați îmbrăcați în uniforme negre, care țineau arme îndreptate spre ea. Binecunoscuții agenți SHIELD, conduși de Nick Fury, veniseră să investigheze ceva care sosise pe Pământ printr-un sistem asemănător Curcubeului, podul ce lega Asgardul de toate cele nouă tărâmuri.
Rhiannon se întoarse spre cel care vorbi și observă în fața ei un bărbat de culoare cu un petic pe ochi care o privea amenințător.
— Sfântă Frigga, tata mi-a trimis pe cap o versiune de-a lui Odin, șopti șatena începând să se panicheze.
— Te-am întrebat ceva, fetițo, spuse Fury făcând un pas spre fata din fața lui.
Pentru el nu arăta decât ca o adolescentă de 16-17 ani picată de pe lună, dar, având în vedere că radarele lor o luaseră razna când tipa "aterizase" pe Pământ, ceva nu era în regulă.