Inima își va aminti

Capitolul cinci

Samantha era cufundată în fotoliul din fața șemineului, învelită cu pătura mamei sale. Încă nu-i venea să creadă că ființa cea mai dragă sufletului ei nu mai este.
Albumul foto ce-l ținea în poală și amintirile, erau tot ce-i rămăsese de la mama ei.

Avea opt ani când a devenit fiica familiei White. Avea opt ani când Dumnezeu i-a dăruit doi părinți minunați.

Necazurile prin care trecuse în acea scurtă viață, o făcuseră să aibă o părere greșită despre ce înseamnă o familie. Dragostea și încrederea pe care soții White au revărsat-o asupra ei, au umplut-o de speranță și i-au deschis un nou orizont. Niciodată nu va putea fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce au făcut ca ei să-i fie bine.

Gândurile îi fură întrerupte de un ciocănit ușor în ușa de la intrare.

- Intră, spuse Sam fără putere în glas.

Își dădu ochii peste cap când îl văzu pe Ethan intrând.

- Evans, nu e momentul potrivit. Nu am starea necesară să-ți suport glumele și tachinările.

- De fapt, eu....am venit să văd dacă sunteți bine, spuse Ethan reținut.

- Să vezi dacă suntem bine? întrebă Samantha mirată. Acum te interesează dacă sunt bine? Până de curând nu mă suportai.

- Sam....

- Sam?! De când sunt Sam și nu mai sunt White? Apropo, tatăl meu e sus, în camera lui. Nu-l pot scoate din starea proastă in care este. De fapt, cum aș putea, fiind și eu în aceeași cauză, spuse Samantha.

Ethan merse sus, fără să mai spună ceva.

Samantha era sigură că, nu peste mult timp, Evans va coborî scările fără ca tatăl ei să fi avut vreo reacție în urma vizitei.

De ieri, de când se sfârșise înmormântarea, Thomas se retrăsese în camera lui, fără să mănânce sau să vorbească cu cineva. Sam încercase de câteva ori să-l facă să ia câteva îmbucături, dar, de fiecare dată, mâncarea rămânea neatinsă. Voia să-l încurajeze, dar nu știa cum. Ea însăși era într-o stare deplorabilă. Nu făceau decât să se îmbrățișeze și să plângă unul pe umărul celuilalt.

Își ridică privirea când auzi zgomot de pași și nu mică îi fu mirarea să-l vadă pe tatăl ei coborând scările alături de Evans.

- Draga mea, Anna ne-a invitat la cină. Ursula a făcut plăcintă cu mere si scorțișoară. Cred că îi simt mirosul de-aici. Ridică-te și să mergem. Imi e foarte foame, spuse Thomas.

Sam rămase împietrită. Nu știa ce s-a întâmplat încât tatăl ei să se schimbe într-un timp atât de scurt.

- Nu știu ce ai făcut dar, mulțumesc....Ethan, ii spuse Sam bărbatului.

Acesta ingână rapid un: "Cu plăcere!", și se grăbi să-l prindă pe Tom din urmă.

..................................................................

Zilele treceau greoi, de când Eveline nu mai era. Singurele zâmbete pe fețele celor doi, erau meritele Claritei.

Micuța îi arătă o jucărie ce scotea sunete amuzante și râdea in hohote. Chiar și Thomas începu să râdă cu poftă la un moment dat, lucru ce o bucură pe Anna. Aceasta incerca să-i facă pe cei doi să stea cât mai puțin timp în casa unde tristețea ii dobora.

La fel făcuse și în seara aceasta. Anna îi chemă să o ajute la impodobirea bradului de crăciun.

Clarita era foarte fericită iar starea ei se răspândi cu repeziciune printre ceilalți.