Inima își va aminti

Capitolul trei

       Timpul a zburat iar zilele reci ale toamnei și-au făcut apariția.
       Peste vârfurile munților, zăpada căzuse deja, iar Sam își imagina momentele când se va juca cu micuța Clarita în neaua pufoasă. Atât de mult îi plăcea la Zermatt, atât de mult iubea pe fetiță și pe familia ei, încât simțea din ce în ce mai puțin dorul de viața și prietenii din America.
       Mama ei se simțea mult mai bine, dar Sam și-a înghețat anul școlar și a hotărât să rămână cu părinții ei in Elveția, oricât de mult au insistat aceștia să se întoarcă. N-ar fi putut să stea atât fără ei în Seattle, știind că mama ei are probleme de sănătate.

       Soneria telefonului o trezi din gândurile ei și se opri pe o bancă să răspundă apelului. Plimbarea fusese destul de lungă iar Samantha simți picioarele obosite. La fel de obosit simțise creierul în urma cu 2 ore, când hotărâse să lase cărțile și să iasă la plimbare. Chiar dacă înghețase anul, citea zilnic din cursurile de la Universitate. Voia să-și facă părinții mândri și astfel să răsplătească dragostea cu care o înconjurau zilnic.

     — Alo? Bună, Anna! Nu sunt acasă, dar ajung în câteva minute. Bineînțeles! Știi că e o plăcere pentru mine să-mi petrec timpul cu Clarita. Merg mai întâi acasă să-mi schimb hainele, apoi vin la tine. La revedere!

       Sam porni grăbită spre casă, cu gândul la micuța Clarita. Își găsi părinții în camera de zi, citind. Se rugă în gând ca starea de bine ce plana deasupra familiei ei să nu se risipească niciodată  și îi sărută pe obraz, imbrățișându-i cu putere pe amândoi.

     — Iubita mea, ce veste bună ai aflat? Bucuria radiază pe fața ta, zâmbi Eveline.

     — Anna și Umberto trebuie să meargă la Zurich, pentru a lua o persoană de la aeroport, Ursula încă nu a sosit din Laussane, prin urmare....

     — ...tu vei sta cu fetița, termină tatăl ei propoziția.

     — Exact! spuse încântată Samantha. Merg să mă pregătesc.

     După cinci minute, Sam cobora scările îmbrăcată cu o pereche de blugi și un pulover tricotat de Eveline, ce avea exact culoarea ochilor ei. Se încălță și își luă, în grabă, geaca din cuier strigându-le părinților că ii iubește, apoi merse spre casa familiei Agnelli.

       Clarita era un copil cuminte iar Samantha o îndrăgea tare mult. Râsetele lor au umplut, curând, toată casa.

       La un moment dat, Sam hotărâ să facă o plăcintă de mere, după o rețetă de-a Ursulei.
       Puse fetița în scaunul ei și căută ingredientele de care avea nevoie. Nu a durat liniștea mai mult de zece minute. În timp ce măsura făina,  Sam suflă puțină spre Clarita. Aceasta păru surprinsă la început apoi izbucni într-un hohot de râs și ceru Samanthei să repete figura.
       După ce s-au mai jucat puțin timp, Sam termină plăcinta și o puse la cuptor, apoi se apucă de curățenie în bucătărie unde era făină împrăștiată peste tot.

       Când plăcinta a fost gata, Samantha pregăti  fetița de somn, iar aceasta adormi in cateva minute, fiind foarte obosită după atâtea ore de joacă.
       Cât timp aștepta să vină Anna și Umberto, Sam  începu să adune jucăriile împrăștiate prin sufragerie gândindu-se că, poate, ruda celor doi ce trebuia să sosească e un unchi sau o mătușă care vor aprecia plăcinta ei.

       Pierdută în gânduri, nu auzi ușa de la intrare ci doar un "Scuze" zeflemitor în același timp în care simți o lovitură puternică în cap.
       Nu putu să se întoarcă, durerea fiind foarte mare dar o simți imediat pe Anna lângă ea.