Inima își va aminti

Capitolul unu

     — Mama, ce-i cu tine? Te simți rău? întrebă Samantha cand o văzu pe mama ei clătinându-se.

    — Sunt bine, draga mea. Poate doar puțin obosită.

     — Mergi sus și odihnește-te. Termin eu aici.

     — Sunt bine, Sam. Spune, cum a fost azi?

     — Hmm, nu cum aș fi vrut. Am avut un curs greu astăzi. Până încep examenele, trebuie să-i vin de hac, zâmbi Sam.

     — Sunt sigură că vei reuși, scumpa mea. Vei fi medicul meu preferat, o încurajă mama.

     — Merg sus să-mi schimb hainele. Apoi cobor să-mi spui ce bunătăți ai făcut. Miroase demențial în bucătărie.

       Samantha era studentă la facultatea de medicină. Părul negru, ondulat, și ochii albaștri,  făceau ca multe capete in campus să se întoarcă după ea, dar Sam avea un singur gând și o singură țintă: să termine cu bine anii de studiu și să-și facă părinții fericiți.

       Fata coborî după 10 minute, fredonând melodia preferată. Rămase împietrită când o văzu pe mama ei căzută lângă masa din bucătărie. După ce a anunțat ambulanța, l-a sunat pe tatăl ei și i-a spus, speriată, ce s-a întâmplat.

     — Sam, stai liniștită, draga mea! Totul va fi bine. Ajung imediat.

       Eveline a fost dusă la spital și preluată imediat de un medic. Tânăra și tatăl ei așteptau cu inima strânsă vreo veste de la cei care o îngrijeau pe Eveline.

       După un timp, care lor li s-a părut o veșnicie, o asistentă le-a spus să meargă în cabinetul medicului cardiolog.

     — Vă rog, intrați. Luați loc, spuse doctorul plin de compasiune.

       Cu ani in urma, îi murise copilul din cauza unei boli rare la inimă. Cel mai dureros pentru el, a fost să vadă că nu-l poate ajuta. Așa că înțelegea prin ce treceau familiile pacienților.

     — Domnule doctor, vă rog, ce are soția mea? E grav? întrebă Thomas.

     — Din păcate, e grav. Îmi pare rău! Inima ei e foarte obosită și poate oricând să cedeze, spuse medicul.

     — Nu se poate face nimic? Trebuie să existe o soluție. Poate un transplant? întrebă Samantha cu o urmă de speranță în glas.

     — În cazul mamei tale, nu se poate face transplant. Totuși, ar mai fi o soluție. Nu ca să se vindece definitiv, dar măcar să ajutăm inima să reziste cât mai mult.

     — Ce anume, domnule doctor? Vom face orice, spuse Thomas bucuros că există o speranță.

     — Am avut câteva cazuri asemănătoare. Unii pacienți s-au mutat în Elveția. Mai precis, în zone muntoase din Elveția. Aerul acela i-a ajutat foarte mult. Știu că e greu. Probabil aveți o viață aici. Loc de munca, școală. Dumneavoastră decideți.

     — Vom merge. Ne vom muta în Elvetia, spuse Samantha hotărâtă.

     — Sam, tu nu poți abandona facultatea. Acesta a fost visul tău, să devii medic. Nu poți da cu piciorul la tot ce ai muncit până acum. Voi merge eu cu mama ta, iar tu ne poți vizita in vacanțe.

     — Tată, nu insista. Când mama își va reveni, voi relua facultatea. Acum, ea este mai importantă.

     — Scumpa mea...

     — Tată, te rog. Domnule doctor, ce trebuie să facem?

     — Voi vorbi cu un prieten care e medic acolo. El va face pregătirile necesare. Peste aproximativ o săptămână, veți putea pleca. Noi ne vom ocupa de transportul pacientei.