Loving the gangster- "Ne-am cunoscut în Maze!"

CAPITOLUL 7

Sky nu apăruse acasă azi-noapte și eram îngrijorată pentru el, căci nu primisem niciun mesaj din partea sa până la această oră târzie din zi. I-am scris un al șaselea mesaj, întrebându-l dacă este în regulă și am continuat să mă dau cu rujul maro pe buze, încercând să-mi iau mintea de la situațiile neplăcute în care s-ar putea afla prietenul meu.

Cel mai bun prieten al meu.

De la ora 11 dimineața, luasem decizia de a mă îmbraca office azi, cu o cămașă albă, cu nasturi aurii, ce mergea de minune cu fusta tip creion în aceeași nuanță cu o crăpătură nesemnificativă pe picior. Mi-am luat sacoul din același set și m-am privit în oglindă, uimită.

Acum chiar puteam să mă asortez cu Rex.

Nu voiam să ajung prea rapid în MAZE, dorindu-mi să nu dau peste foarte multe persoane acolo. Persoane care m-ar fi putut cunoaște, ori pe mine, ori pe mama.

Plus, având în vedere faptul că dragul meu ispititor nou șef nu îmi scrisese niciun mesaj, după cel de aseară, nu eram sigură dacă ne vom vedea sau nu.

Și cum era deja ora cinci după-amiaza nu cred că se va întâmpla. Nu că aș fi ținut neapărat. După frumoasa sa amenințare, instinctul de frică s-a activat în mine. Avusese o privire ucigătoare care chiar mă făcuse să cred că mă va omorî pe loc, fără să-i pese de consecințe.

Rex era până la urmă, un gangster care nu s-ar fi uitat de două ori înainte de a apăsa pe trăgaci. Sau cel puțin, această impresie mi-o conferise de-a lungul timpului.

Însă, în căpșorul meu prost, mă gândeam de ce a fost atât de radical azi-noapte. De ce îi păsase atât de mult de faptele mele și de ce i se păruseră necugetate, având în vedere faptul că de când ne cunoșteam, nu-mi dăduse niciodată impresia că și-ar dori ceva mai mult de la mine.

Și asta mă durea, într-un fel, pentru că majoritate bărbaților din viața mea se îndrăgostiseră mult prea repede de mine.

Probabil era doar karma.

Am urcat în mașină, cântând tot drumul spre MAZE, sperând totuși să îl găsesc repede și să nu fie nevoie să comunic cu alți oameni de pe acolo. Nu aveam deloc încredere în ei și nu era tocmai indicat să am, când mă voi da jos dintr-un Mustang apărut în acest an. Puteam să pățesc o grămadă de lucruri și cel mai minor ar fi fost să fiu jefuită.

După douăzeci de minute am izbutit să găsesc locul și m-am dat jos din mașină, neîncrezătoare. Nu știu cum urma să fiu tratată aici fără Rex.

Am coborât scările lugubre și la ușă se afla un bărbat masiv, îmbrăcat tot în negru. Mă studie din cap până în picioare și mi-am dat seama că era paznicul pe care nu-l observasem data trecută.

-Maia Ross, spun, cu o voce gâtuită de presiune.

-Vă rog, domnișoară Ross.

Îmi deschise ușa, lăsându-mă să pătrund în locaul ce îmi doream din ce în ce mai mult să fie al meu. Din fericire, erau doar trei mese ocupate în local și oamenii nu-mi conferiră o atenție sporită, ci doar câteva priviri scurte.

Mi-am scos aparatul din poșetă și am făcut câteva poze, pregătită să le postez pe pagină mâine, după ce le voi edita. Barmanul îmi făcu semn să mă apropii și m-am dus jenată, cu amintirea pe care mi-o implantase Rex în creier.

-Domnișoară Ross! Ce plăcere să vă revăd. Cu ce vă pot servi?

-Bună, spun, mult mai relaxată. O cafea, te rog.

-Doar atât? Să știți că avem niște paste deosebite azi, cu fructe de mare.

-Nu m-ai cucerit. Nu-mi plac fructele de mare.