"Amor estival"

Capitolul3

    O doamne!
Oare apelurile astea au legătură cu moartea familiei lui Helen, totul s-a întâmplat după ce am sărutat-o, deși mi se pare bizar cred că fratele meu e de vină.
     E ora 03:20, iar eu nu pot dormi, sună telefonul iarăși. (Îmi fac curaj să răspund)
     -Cine ești?
     -Ce vrei?
     -Cine e la telefon?
     -Varsh, cine întreabă?
     -Ultima persoană care te va mai vedea în viață.
        Apelul se încheie cu un râs bolnav. De ce mie frică, ce i-am făcut persoanei respective? (Mă întreb eu)
      În camera mea se lăsa-se o liniște de mormânt. Numa ce se mai auzea erau doar bătăile inimii mele și niște țipete.
      ȚIPETE!!
    Sună telefonul iarăși îmi era frică, iar cu vocea tremurând întreb:
    -Ce vrei?
    -Cine ești?
    - Uită-te pe geam, acum!
  Mă apropii de geam și nu văd nimic...
     -Ce vrei să văd nebunule?
     -Auzi
Helen țipa, o dumnezeule!
      -Las-o în pace te rog
      - ...
Apelul se încheie brusc.
      Ce dracu vrea ăsta de la noi, sun Seriful orașului, defapt era o fată Denisia, ea era una dintre cele mai bune persoane pe care le avea postul.
      Poliția va veni în 10 minute.
  Ies din camera mea plin de lacrimi în ochi și observ că îi prea mare liniștea în casă, când intru în bucătărie îmi văd mama pe gresia rece moartă într-o baltă de sânge.
      În momentul ăla, mă întrebam unde e Gerald. Merg spre camera, deschid ușa ușor, iar el dormea nu l- am deranjat și îi închid ușa.
       Din bucătărie se auzea telefonul mamei sunând, poate e ceva urgent și observ că suna tata
        -Alo! Tată vino repede acasă, te rog!
        -Hahaha copil prostuț.
        -Nu tu iarăși, ce morții mei vrei?
         -Fi atent vin după tine...
Apelul se încheie
       Mother fucker, ce vrea ăsta de la mine, ultimele cuvinte pe care i le am spus lui Helen erau că "Te iubesc!". Mă grăbesc spre bucătărie și iau un cuți. Am fugit repede spre camera mea de teama apariției nebunului, îmi era așa de frică încât și inima mi se părea un dușman letal.
       Aud o voce, mă strigă crezând că îi Helen "Varsh ajută-mă!", ies eu din cameră și văd o persoana scundă, cu o haină neagră până în pământ, o mască cu un zâmbet alarmant și  un cuțit care nu părea a fi curat.
     Am împietrit! (Mă holbam și nu înțelegeam ce se întâmplă)
    Încerc să îmi stăpânesc inima, iar eu am luat-o la fugă...
     -Unde fugi mititelule?
     -Lasă-mă în pace! (țipam eu ca să mă audă cineva)
     Fug pe scări, iar deodată un val de adrenalină mă izbește și îl trântesc la pământ, dar el reușește să îmi aplice o lovitură de cuțit în umăr și cad la pământ.
      După trei ore în care nu mai auzeam și vedeam, Gerald se trezește din somnul lui adânc și se sperie. Denisia ajunge la fața locului și rămâne șocată și analizează locul, acum vine ambulanța stai calm.
     Tot ce mai auzeam erau girofarele ambulanței. Măcar la spital știu că mă pot odihni.
     Până când sună telefonul
  -Ai scăpat acum, dar va urma...
- De ce mi-ai făcut asta,
-Apropo ascultă "că mă văd", ajutor!
  Apelul se încheie
        Helen!