"Amor estival"

Capitolul4

   Mă trezesc pe patul rece de metal al spitalului, parcă eram un animal adus la veterinar.
     Mă simțeam foarte amețit din cauza supra dozei pe care mi-au aplicat, eram ca un șoarece de laborator supus la experimente. Tot ce mai vedeam era doar lumina puternică a reflectoarelor din sala de operație.
    Ochii mei cedează și am adormit.
Mă vedeam pe mine în copilărie foarte vesel și plin de energie, alături de mama mea.
    Cele mai frumoase clipe le-am avut alături de ea în Franța, totul era așa frumos parcă era desprins dintr-un basm cult.
    Încă mă văd pe vremea aceea aveam 5 ani, blond cu ochii albaștrii care ducea o piatră pe suflet. Eram într-o perioadă de rebeliune, încă îmi amintesc hăinuțele pe care le purtam o salopetă neagră si băscuța mea de marinar, iar mama era îmbrăcată într-o rochie cu flori rosii. Îmi amintesc de discuțiile mele filosofice la 5 ani cu mama, mama mă alintat drept filosoful Pope.
   -Mamă pot să deschid umbrela?
  -De ce?
  -Pentru că îmi place să îmi cânt
Încep eu să cânt,, Deschide umbrela-n casă doar când e ploaie de stele", mama se uita mirată
     "Micul meu filosof Pope"
Fiule trebuie să-ți povestesc ceva
...
...
     Atunci mă trezesc din operație eram tot transpirat, dar nu mă puteam mișca din pat.
     Sună telefonul de la spital, dar eu cu spaimă raspund.
     -Alo! Cine este?
     -Tu să îmi zici!
     -Nu iarași tu, m-am săturat să mă suni. Ce vrei? (Spun eu nervos)
     -Sper că perfuziile tale să rămână acolo.
   Fuck, fuck, fuck!
Ce dracu vrea de la mine, mi-a luat totul mama, familia lui Helen si pe ea.
  Uitându-mă pe geam auzeam cum țipă oamenii din spital, atunci inima mea pulsa prea mult oxigen și leșin.
   Mă trezesc peste 4 ore, mi-am facut curaj să mă ridic din pat, parcă spitalul era un abator fiind peste tot oameni morți și sânge, m-am speriat când am văzut (încep să țip și să mă țin pe picioare de suportul de medicamente). Mă îndrept spre recepție parcă eram într-o lume apocaliptică, cine doamne iartă-mă ar face asta? (iar o voce dubioasă îmi șoptește în ureche "EU")
    În momentul ăla uitasem că eram operat deși aveam dureri mari, am luat-o la fugă, dar el mă aștepta la etaj și mă împinge pe scări simțeam cum operația îmi pocnește. Eram la pământ, iar nebunul punea presiune pe rană cu piciorul în momentele respective simțeam că mor.
    Mă uitam spre cer și vedeam stelele, de pe podeaua pe care eram doborăt într-o baltă de sânge. Până când Denisia a venit la spital să mă vadă și a văzut masacrul, a rămas șocată când a vazut.
      -Varsh rezistă totul va fi bine! (spune ea speriată și uitându-se la mine cu lacrimi în ochi)
     -Denisia doar pe tine te am în momentele astea groaznice, din perioada adolescentină.
    Ea mă ajuta cu multă precize de parcă ar mai fi trecut prin asta, mă uitam la ea cu atâta stimă de respect.
  -Varsh te rog ceva aplica presiune! (spuse ea panicată)
Îi ascult vorbele de parcă m-am îndragostit de ea.
   M-a ajutat să mă ridic de la pământ și m-a dus la mașina ei.
   Pornește mașina și plecăm, iar eu o întreb.
   -De ce încep dinou crimele în Paris?
   -Varsh erai prea mic când s-au întâmplat primele crime, mama ta s-a luptat cu această persoana fiind intitulată "stafia albă". Încă îmi amintesc când erai mic, mama ta te ascundea în subsolul casei ca să nu te găsească, iar ea se lupta cu el.
  -Și ce s-a intamplat dupa?
  -Mama ta Varsh, a reușit să îl omoare cu tine în brațe, iar stafia alba era defapt tatăl tău.
  -Poftim? (spun eu cu un semn de vinovăție și încep să plâng)
     Se lăsa-se o liniște de parcă totul nu s-ar fi întâmplat.
    Telefonul Denisiei suna, spune ea: "E pentru tine!"
     -Alo!
    -Cine este la telefon?
    -Iarași tu, ce dracu vrei de la mine?
    -Ai fugit împreună cu Șerifa orașului, ești foarte slab și mama ta era mai bună decat tine.
    -Și ce? (mă răsteam la telefon și îl dau pe difuzor să audă și Denisia)
    -Varsh sunt Helen ajută-mă!
Iar telefonul se închide cu un ultim cuvânt "Cine?"
     -Denisa să mergem!
     -Cum zici tu.
În momentele alea m-am pierdut în spațiu și mă gândeam oare ce se întâmplă cu toți.