je t'aime // Miraculous Ladybug F.F

Capitolul 12 - Singură, dar nu atât de singură

- Ce tocmai ai făcut?!-țipa la ea tocilarul sâcâitor, îndreptându-și ochelarii pe nas.-

Toți din Consiliul Elevilor aveau privirile îndreptate spre conducătoarea lor.

- Ne-a fost oferită pe tavă un mod prin care și noi, și dușmanul, avem de câștigat.-le explică calmă blunetta, dar tot pe fețele colegilor ei se vedeau urme de îndoială împărțite.-

Chloè, diva din grup, se ridică, punându-și palmele pe birou, de parcă încerca să-și susțină corpul de ceva. Frica ei era cea mai vizibilă dintre toate. Deși erau în penultimul an, Chloè ținea destul la portofoliul ei pentru înscrierea la facultate sau la colegiu.

- Deja s-a schimbat modalitatea de votare, doar nu crezi că profesorii vor fi de acord cu alte schimbări, nu?

- Da, păi, înainte să vă chem, am fost la cancelarie cu Adrien și am discutat cu profesorii despre aceasta propunere. Unii au fost de acord, alții nu... Dar după terminarea cursurilor, va fi o ședință în care se va discuta despre asta, la care vom participa cu toții.

- Cred că glumești!-se auzi glasul morocănos al lui Kim, atletul din echipa de baschet.- Până acuma v-ați războit și tu și el, iar acum, vă dați drept îndrăgostiții, ca să ne fentați pe noi, restul de care doriți cu ardoare sa vă descotorosiți!

Aerul pe care îl transmitea era nervozitatea, care se resimțiteae în camera largă.

- Eu nu mă bag în treburile voastre de rahat, că nu sunt sclav și nici nu sunt dispus să fac rău nimănui!

Abia când iese vijelios din cameră, aerul normal reveni înapoi. Marinette și Max și-au îndreptat privirea spre blondă, nezicând nimic, doar asteptând ca ea să meargă după el. Dar ea nici nu s-a mișcat din loc, și-a acoperit fața, ca să-și ascundă lacrimile.

- Lăsați-l să plece!-spune ea printre sughițuri, iar blunetta și-a dat seama că se întâmplase ceva cu ei.-

Chloè și Kim erau împreună de un an și jumătate. Nu aveau o relație perfectă, mai degrabă, una în care se certau și se împăcau des. Se iubeau reciproc, asta se vedea. Dar de când a început anul, s-au produs niște rupturi între ei. Chloè nu i-a destăinuit nimic prietenei sale, ceea ce pe ea o îngrijora. "Ceva s-a întâmplat cu ei", își spune Marinette gânditoare, în timp ce Chloè iese pe ușă, neanunțând plecarea ei.

- Și a plecat și ea... - șuieră brunetta printre dinți. - Minunat! Nu cumva ai de gând să pleci și tu, Max?

Marinette vorbise pe un ton sarcastic și nu se aștepta ca Max să se ridice de pe scaun.

- Marinette, ar trebui să te gândești ce îți dorești cu adevărat. În momentul de față, ești foarte indecisă și tot ce faci este să îi îndepărtezi pe cei care ți-au fost alături! - Iese Max din cameră, trântind ușa din lemn, înainte ca Marinette să spună ceva. -

Acum Marinette e singură, toți au lăsat-o înainte de a face prima mișcare. "Nu sunt demni de mine", și-a spus ea, stând cu picioarele unul peste altul. Se gândea la cuvintele lui Max, iar cu cât se gândea mai mult, cu atât clocotea de nervi. "Datorită mie s-au aflat toți acești netrebnici aici! Acum, când am și eu un aliat pe măsura puterilor mele, ei mă acuză și nu îmi respectă deciziile, de parcă aș avea o relație cu Adrien Agreste!". A respirat adânc și a inspirat.

Și atunci a realizat că de fapt, nu era chiar atât de singură pe cât credea, că de fapt, are un aliat, un aliat puternic.

A luat telefonul în mână, a declarat scroll până a ajuns la numărul de telefon a lui Adrien Agreste, cu ideea de a-l suna. Dar ceva o reținea, știa că relația, adică amiciția, adică aliția, orice ar fi ea, nu era reală, doar se foloseau pentru scopurile proprii. "Și totuși, sărutul a fost prea frumos ca să fie adevărat."

Un ciocnit în ușă o trezește de la realitate. Își îndreaptă spatele și își aranjează hainele.

- Intră te rog!

Ușa se deschide și când îl vede pe prietenul ei Luka, se ridică repede de pe scaun ca să îl întâmpine.

- Am venit pentru că auzisem niște țipete și am vrut să văd dacă ești în regulă. - Își drege Luka vocea, vorbind pe un ton încet, care ar înnebuni pe loc orice fată. -

- Sunt în regulă, doar m-am certat cu ceilalți... Poți lua loc...

- Nu, e în regulă, Mari. Doar am vrut să vorbesc cu tine. - Se apropie de ea, ea se dă cu spatele până când ajunge să fie lipită de perete, Luka îi prinde mâna și o lipește de perete. -

Cei doi fac contact vizual, brunetta observa cât de intenși sunt ochii albaștri lui Luka, plini de dorință. Inima ei nu se putea controla, era învăluită de căldură.

- Am încredere în tine, Mari. Tu ești fata mea perfectă, fata visurilor mele... - își lasă capul în jos și o sărută pe gâtul gol, iar blunetta îi ridică cu două degete bărbia și îl sărută. -

Cei doi se desprind din sărut câteva secunde mai târziu, iar Luka îi face cu mâna în semn că pleacă și iese pe ușă și o închide încet.

Marinette atinge ușor locul unde Luka o sărutase pe gât și buzele ei și se lasă ușor pe podea. "Ce tocmai s-a întâmplat?"

-
E de apreciat faptul că am continuat cartea asta (pe care am scris-o în clasa a 7-a) iar eu trec acum a 10-a :)
so, what do you think?