Destinul ei

O Ultimă Speranță

Întru în baie mă mai spăl o dată pe față. Și îmi iau dintr-un sertar ceva ce nu credeam că o să folosesc vreodată. O trusă de machiaj, trebuie cumva să ascund rănile astea și încep să mă dau cu fond de ten și folosesc la ochi fard albastru închis deoarece deasupra pleoapei stângi am o rană serioasă. Mă mir cum nu mi-au scos ochiul. După ce termin ies din baie și vad că e ora 6 mă îmbrac și îmi mai verific odată ghiozdanul să văd dacă nu am uitat nimic, iar scrisoarea o pun pe birou, o vor observa ei când vor vedea că nu mai apar acasă . La 6:30 cobor și fac mâncarea până la 7 când coboară, mâncăm și nici unul nu zicem nimic. Merg la școală și dau de Mădălin
Mă-Ce faci, micuțo?
Eu-Bine tocmai am venit la școală tu?
Mă-Și eu abia am ajuns apropo îmi place cum te-ai aranjat azi! Ești extrem de frumoasă!
Eu-Mersi! (Și se sună.) Ar trebui să mergem la literatură !
Mă-Așa e!
Au trecut repede orele, știam ce trebuie să fac mai aveam o oră. Numai eu știu cum mă chinuiam să nu plâng de durere. Toate mă dureau nici medicamentele nu își mai făceau efectul.
Eu-Mădălin?
Mă-Da ce e?
Eu-Eu nu mai stau la ora asta nu mă simt prea bine!
Mă-E ceva grav? Dacă e vin cu tine?
Eu-Nu, nu e nevoie să vi! Doar că nu mă simt în apele mele.
Mă-Bine, atunci dacă spui ca nu e nevoie. Atunci vorbim mâine.
Eu-Bine! (Mă îmbrățișa, îmi venea să tip că mâine nu ne vom mai întâlni. După ce am rupt îmbrățișarea i-am spus:) Promitemi că orice s-ar întâmpla nu mă vei uita niciodată! (se uita ciudat la mine)
Mă-Cum ai putea să crezi că aș putea să te uit? Nu vei scăpa de mine niciodată!
Eu-Mă bucur! (se suna) Ar trebui să mergi la oră. Spunei directoarei că ma-m simțit rău!
Mă-Stai fără griji îi voi spune!
Eu-Pa!
Mă-Pa! (și intră în clasă.)
Am mers la dulapul lui și i-am strecurat scrisoarea pe sub ușă de la dulăpior. După care am ieșit din școală, nu ma-m obosit să-mi iau ghiozdanul. Oricum de acum nu mai îmi folosește la minic ma-m dus la mare și ma-m urcat pe cea mai mare stâncă uitându-mă la valurile care se loveau de stâncă. Simțeam cum vântul îmi flutură parul, mă simțeam atât de bine. Atât de liniștită, eram împăcată cu mine însumi mi-am deschis brațele mă simțeam mai liberă ca niciodată, mă simțeam ca un fluture gata să-și ia zborul, știam ce am de făcut trebuia doar un pas să mai fac.
Eu-Mamă ne vom întâlni! Îmi e atât de dor de tine! Abia aștept să te revăd! (Și am făcut pasul.)

MĂDĂLIN
De ce se comportă Diana atât de ciudat? Dece ma pus sai promit că nu o voi uita? De ce părea atât de tristă când mi-a spus pa? Dece se chinuia să nu plângă azi ori de câte ori o atingem de parcă as fi ars-o? Mă macină toate gândurile astea.
Pr-Mădălin! Ești în regulă?
Eu-Da! Doamnă profesoară scuzați-mă dar mi-am uitat caietul în dulap, pot mege să-l iau?
Pr-Bine! După ce te întorci sper să fi mai cooperant!
Și ma-m dus la dulapul meu îl deschid și vad o foaie împăturită în două. O iau și o citesc. Încep să plâng, nu te rog zi-mi că nu e ce pare! Iau scrisoarea și fug către clasă.
Eu-Doamnă directoare vă rog! Trebuie să vorbesc între 4 ochii cu dumneavoastră! Vă rog e urgent!
(În nici un minut era lângă mine iar ușă de la clasa închisă.)
Pr-Ce sa întâmplat Mădălin?
Mă-Diana! Acum știu de ce a plecat cu adevărat de la ultima oră!
Pr-Nu înțeleg! (Doar îi dau scrisoarea, și începe să plângă citind-o.) Ou doamne! Nu pot să cred!
Mă-Unde vrea să plece?
Pr-Lângă mama ei!
Cum am auzit am înlemnit.
Eu-Adică vreți să spuneți că......
Pr-Da! Un om care a scris asta clar vrea să plece dar nu cum credem noi! Ci prin cel mai rapid mod!
Eu-Ce putem face? Vă rog spuneți-mi!
(Țipam ca disperatul. Nu nu Diana!)
Pr-La mașină mea în momentul asta cred că știu unde o putem găsi!
(Am mers câteva minute apoi neam oprit și ne-am dat jos din mașină.)
Eu-Am descoperit ceva ciudat din nainte să vin la oră. Mă pus să promit că nu o voi uita, acum știu la ce se referea!
Pr-O fată atât de bună, de gragalasa de frumoasă și atât de optimistă! Ce a făcut monstrul ăla din ea? Asta e lucrul ei preferat, mereu veneam aici cu ea și mama ei.
De-o dată mă uit în îndepărtare și vad pe cea mai înaltă stâncă un om mai degrabă o fată cu mâinile întinse și capul ridicat la cer. Nu mai spun nimic și fug. Mă cațar pe stâncă și vad că cade. Nu! Ajung cumva pe stâncă doar ca să sar după ea în apă. Am prins-o și am ieșit la suprafață. Nu deschide ochii și asta mă sperie înot până la mal iar directoarea mă ajută să o pun pe nisip. Îi caută pulsul.
Pr-Are pulus dar ii e foarte slab trebuie să sun la salvare!
(În timp ce ea vorbea cu cei de la salvare eu tot încerc să o trezesc. Nimic nu merge! Apare salvarea și o ia. Și eu cu directoarea am ajuns la spital o dată cu salvarea! O văd pe mama care vine și ne spune că nu putem intra. )
Eu-Credeți că va fi bine?
Pr-Mădălin! E o fată puternică!
Eu-Nu mi-o voi ierta niciodată dacă am ajuns prea târziu!
Pr-Nu gândi așa totul va fi bine!
O văd pe mama cum iese. Se uită tare tristă la noi. Doamne te rog, nu mi-o lua!