Destinul ei

Liniște

DIANA
Ce frumos e aici! E un loc atât de liniștit de frumos. Dar oare unde sunt?

Văd pe cineva cum se aproprie de mine. Mama?
Di-Mami? (Ma luat în brațe mă simțeam atât de bine, atât de liniștită)

Di-Am murit?
Ma-Nu, draga mea ești la granița dintre cele două lumi!
Di-Adică sunt în comă?
Ma-Da! Diana, ascultă-mă fă tot posibilul să te întorci! Încă nu e timpul să vi!
Di-Dar de ce? Aici e foarte frumos, e liniște și pace! Nu mai simt nimic, decât o bucurie imensă! Iar acum că ești și tu aici e perfect!
M-Lasă-mă să-ți arat ceva draga mea!
(Iar dintr-o data mă aflu într-o cameră complet albă în fața unui pat în care e o persoană și nu îmi vine să cred)
Di-Sunt.....sunt... eu?
M-Da! Iar acel băiat e Mădălin!
(Îl văd cum mă ține de mână și plânge. Ceva mai devreme am auzit-o pe mătușa mea, la asta se referea când îmi zicea să mă trezesc.)
Mă-Diana nu era nevoie să faci asta, puteai doar să ne spui nouă ce se întâmplă! Îmi pare rău acum îmi dau seama că venind protecția copilului la voi acasă mai rău a făcut!
Di-Nu am pentru ce să te iert ți-ai făcut datoria de prieten! Mi-e îmi pare rău că nu am avut curajul să-ți spun prin ce trec!
Mă-Diana, voi aștepta cât este nevoie să te trezești!
Di-Nu ar trebui să fi aici și nu în halul asta de deprimat. Am crezut că fac tuturor un bine dacă dispar, nu mă așteptam să contez atât de mult pentru tine!
Mă-Ești atât de slabă! De când nu ai mai mâncat cum trebuie?
Di-Mă crezi că nu mai îmi amintesc?
Mă-Of! Dece nu te trezești? Îți promit că totul va fi bine, nu vei mai varsa o lacrimă de tristețe!
Văd că întră Ionuț pe ușă
Io-Mulțumesc! Am înțeles că tu mi-ai salvat sora.
Mă-Da îmi pare rău că nu am făcut mai mult! Nu te-am mai văzut de mult Ionuț!
Io-Ne cunoaștem?
Mă-Da sunt Mădălin cel mai bun prieten al Dianei din copilărie!
Io-Acum îmi amintesc! Când v-ați întors?
Mă-Acum ceva timp! Sper să nu apară și tatăl vostru pe aici!
Io-Nu va apărea am făcut ceva ce trebuia să fac demult, lam reclamat la poliție pentru violență în familie.
Mă-Bine ai făcut!
Di-Ești nebun Ionuț! Ce ai făcut?
M-Foarte bine fiule, mă bucur că te-ai trezit la realitate însfârșit! Sunt mândră de tine!
Di-Dar mamă!
M-Foarte bine a făcut! Trebuia să o facă de mult! Voi putea și eu să mă odihnesc în pace, după ce te conving să te trezești!
Mă-Mătușa voastră cum mai e?
Io-Cum să fie? Se simte vinovată pentru tot ce a pățit Diana, într-una spune că e numai vina ei! Că nu a știut să aibă grijă de noi! Nu e vina ei ci a mea sunt frate mai mare ar fi trebuit să am grijă de ea. Sper să se trezească și să mă ierte!
Mă-O va face! Te va ierta, pentru că are un suflet foarte bun!
Di-Ionuț nu ai dece să-ți ceri iertere, acum e mai bine nu mai simt nici-o durere! Sunt bine!
M-Ba nu ești deoarece ești încă lângă mine aici! Ar trebui să fi acolo lângă ei! Ceva te mai ține aici!
Di-Cred că gândul la tata!
M-Atunci hai să mergem la el!
(Într-o secunda sa întâmplat totul am apărut în spatele lui. Se pare că e cu un polițist vorbesc.)
-Te mai întreb o dată ce i-ai făcut acelei fete?
(Îl vad că vrea să spună ceva dar parcă ar vedeao pe mama și apoi lasă capul în pământ.)
Ta-Am bătut-o! Am bătut-o de multe ori și am bătut-o rău!
-Tentativa ei de sinucidere are legătură cu asta?
Ta-Da! Probabil sa gândit că într-o zi o s-o bat atât de rău încât o s-o omor. Așa că nu a vrut să o am eu pe conștiință!
(Sunt șocată de tot ce aud, parcă fiecare cuvânt al lui a fost ca o lamă direct în inimă.)
-De cât timp o bați?
Ta-De 4 ani!
-De ce o bați de 4 ani?
Ta-Mereu am făcut-o vinovată din cauza morți soției!
-De ce ai considerat-o pe ea vinovată?
Ta-Deoarece mereu am spus că dacă nu era ziua Dianei nu se întâmpla accidentul!
-Dar e foarte greșit cum gândiți! Adică vati răzbunat pe un copil care nu are nicio vina în legătură cu acest tragic accident. Sunt șocat și ca polițist și ca om în momentul asta, veți lua pe puțin 3 ani de închisoare.
Ta-Merit! Merit tot ce va urma, abia acum realizez cât de tare mar fi urât soția mea dacă mai era în viață!
Di-Tata, te iubesc!
(Dintr-o data se întoarce către mine de parcă mar vedea și auzi)
-Sunteți bine?
Ta-Credeam că am auzit-o pe fica mea! A murit?
-Nu e la spital în comă și se pare că are și anorexie. Anorexia e un fel de boală a tineretului, la cei mai mulți din cei care o au e deobicei bazată pe stare emoțională. De asta nu m-am mirat când am auzit ce are! Într-un asemenea mediu cum să nu se distrugă?
Ta-Da! Am supuso la multe chinuri, niciodată nu o să mi-o iert și probabil nici soția mea nu mă va ierta, mi-a lăsat un înger de fată la care i-am tăiat aripile și iam călcat sufletul în picioare.
-Nu cred că va muri, văd că începeți să conștientizați ceea ce ați făcut!
Ta-Îmi văd soția în fața mea, tocmai a luat-o pe fiica mea de mână și se uită la mine!
-Eu nu văd nimic probabil vinovăția vă creează halucinații!
Ta-Probabil!
Di-Mamă cum ne poate vedea?
M-Starea de vinovăție și durerea pierderi!
Ta-Diana, Tania, iertați-mă amândouă!
M-Mereu te voi iubi și te voi ierta într-o zi!
Di-Tata mereu să ști că te voi iubi indiferent de ce a fost sau va fi!
Ta-Mulțumesc! Domnule, nu mai am nimic de declarat!
-Am notat totul vei sta într-o celulă până la proces!
Ta-Am înțeles!
(Mama e în lacrimi, dar cumva liniștită. La fel mă simt și eu de mult nu mam mai simțit atât de eliberată.)
M-Te mai duc undeva. Bine?
Di-Sigur vin oriunde cu tine! (și am prins-o de mână. Se pare că suntem într-un loc. În fața mea e cineva, are o poză cu mine și o ridică spre locul unde a fost făcută. Nici nu știam ca există acea poză.)