Glasul inimii mele

Capitolul 5

            Îmi potrivesc mai bine geanta pe umăr și ies din cafenea. Verific din nou coordonatele trimise de Alexander și pornesc la pas grăbit spre locația sa. Este destul de departe, așa că cel mai probabil o să ajung acolo cu întârziere, iar eu urăsc să întârzii undeva și să fac pe cineva să aștepte. Așa că încep să merg atât de repede încât dacă m-ar vedea cineva, ar gândi că alerg. Picioarele mi se împleticesc de câteva ori și aproape că fac contact cu asfaltul, însă de fiecare dată îmi recapăt echilibrul și îmi continui drumul.

          Cântecul unei păsări mă face să încetinesc un pic din mersul meu haotic și să o caut cu privirea printre crengile dese ale copacilor. Nu pot da nici unde de ea, însă respirația îmi este furată de peisajul magnific ce mă face să mă opresc și să privesc fascinată spre amalgamul de culori vii ce se preling peste întreg orașul. Soarele se pregătește să apună, iar culoarea sa monotonă și galbenă se schimbă treptat. Acum are o nuanță de oranj, precum o portocală, iar în scurt timp sunt sigură că o să devină roșu sau roz. Închid ochii și savurez câteva secunde momentul până când nu sunt întreruptă de telefonul meu ce începe a suna insistent.

          Îl scot din buzunarul din spate al blugilor și privesc surprinsă ecranul acestuia. Glisez în sus și îi răspund apelantului de la celălat capăt.

      — S-a întâmplat ceva?

      — Te-ai răzgândit? mă întreabă acesta direct.

      — Nu. De ce m-aș răzgândi? îl întreb confuză.

       — Poate pentru că este deja șapte și jumătate iar tu nu dai nici un semn.

          Îmi îndepărtez telefonul câteva secunde de la ureche și privesc încruntată ecranul telefonului. Chiar este trecut de ora șapte deja de mult timp. Se pare că am fost atât de prinsă în propriul moment încât am uitat încotro mă îndreptam cu atât de multă grabă.

      — Sunt la tine în zece minute.

          Nu mai aștept să zică ceva că îi închid telefonul în nas și încep a alerga de-a binelea de data aceasta. Însă atunci când sunt cu o stradă distanță de casa acestuia mă opresc și îmi trag sufletul, să nu pară că am alergat în fuga mare până la el. Chiar dacă până la urmă, asta am și făcut.

          Îmi aranjez părul brunet ce s-a lipit de frunte și pornesc în căutarea casei sale. Privesc atent spre fiecare casă în parte, iar atunci când zăresc pe plăcuța argintie numărul case indicat în adresa primită,  pornesc cu pași reticenți spre trotuarul pavat din fața casei.

          Mă opresc câteva secunde pentru a analiza construcția masivă din fața mea. Casa cu două etaje este vopsită în alb, iar două coloane susțin balconul din fața acesteia. Gazonul verde este tuns perfect, iar piticii de grădina se încadrează mai mult decât perfect în peisaj. Câteva flori a căror denumire nu le știu se află în fața unor tufe de trandafiri. Privind mai atent, pot realiza că totul este destul de scump, însă este construit într-un stil simplu ce atrage priviri imediat.

          Înaintez tot mai mult, până când ajung în fața ușii de culoare albă. Apăs pe sonerie și aștept câteva secunde. Inima îmi bate nebunește, iar palmele îmi transpiră. Le șterg rapid de proprii blugi și le împreunez. Mereu fac asta atunci când sunt stresată sau emoționată. Iar astăzi este unul din acele momente. Este pentru prima oară când merg la cineva acasă pentru a face meditații.

      — Bine ai venit.

          Vocea groasă a lui Alexander mă scoate din transă și tresar speriată. Îmi las privirea în jos și îmi privesc câteva secunde tenișii, apoi o ridic rușinată.

      — Bine te-am găsit Alexander!

          Acesta strâmbă din nas la auzul cuvintelor mele.

      — Xander! Poți să îmi spui Xander și atât.

          Acesta se ferește din ușă și îmi face loc pentru a intra. Privesc reticentă spre ușa ce o ține larg deschisă și pășesc neâncrezută înăuntrul locuinței sale. Un miros puternic de lavandă îmi inundă nările și mă face să mă relaxez cât de cât. Scanez cu rapiditate holul, însă nu apuc să văd mai multe decât culoarea neagră ce predomină, dulapul pentru încălțăminte și cuierul pentru geci, căci simt cum ceva cald îmi capturează mâna și mă smucește din loc.

          Privesc încruntată spre Xander cum practic mă târăște undeva, însă atunci când văd scările în formă de spirală mă prind imediat ce vrea să facă acesta. Îmi trag subtil mâna din strânsoarea slabă a mâinii sale, iar acesta îi dă imediat drumul. Ajuns la baza scărilor, începe a urca și îmi face și mie semn să îl urmez. Fac întocmai și ridic scările ținându-mă de balustrada aurie încrustată cu mici floricele pe ici colo.

          După ce terminăm de urcat cele cincisprezece scări, acesta o ia la stânga pe coridorul întunecat și se oprește în fața unei uși albe ce are lipită pe ea un abțibild în forma unui cerc de culoare neagră. Acesta apasă clanța și mă invită înăuntru. Un miros plăcut de scorțișoară îmi delectează simțurile imediat ce intru în camera acestuia așa că încep să o analizez atent. Pereții de culoare albă mă fac să strâmb din nas. De parcă am fi la un spital de psihiatrie sau într-un azil pentru bătrâni. Însă aici totul se combină mobila și draperiile de culoare neagră, așa că analizând mai atent, îmo dau seama că acestea fac un contrast nemaipomenit.

          Aproape de fereastră este amplasat un pat dublu cu lenjerie albastră, iar două noptiere micuțe îl înconjoară. Dulapul în care acesta cred că își păstrează hainele se află lângă ușă, iar pe partea stângă se află o ușă neagră ce mai mult ca sigur duce spre baie.

      — Am observat că îți cam place să analizezi totul în jurul tău. Rândul meu când vine?

          Tresar speriată atunci când acesta își lasă palma grea pe umărul meu firav.

      — Sper că nici o dată.

          Acesta își ia mâna de pe umărul meu și o duce teatral în dreptul inimii, iar pe cealaltă o duce la frunte și se preface rănit. Bufon, nu alta.

      — Unde pot să îmi las materialele de lucru?

          Îl întreb ignorând teatrul acestuia și îmi dau jos din spate ghiozdanul.

      — Oriunde îți este comod.

          În colțul drept al camerei observ un birou la care acesta cel mai probabil își face temele pentru acasă sau îl ține aici ca să nu fie camera goală. Pășesc într-acolo, iar covorul pufos de culoare bej îmi încântă picioarele.

          Ajung în câteva secunde în fața biroului și încep a-mi scoate toate rechizitele necesare. În timp ce îmi puneam caietul pe masă o foaie mi-a căzut jos. M-am aplecat repede spre ea, însă Xander a fost un pic mai rapid. A despăturit în grabă foaia, apoi a exclamat uimit.

      — Tu ai făcut asta?!

      — Nu e treaba ta.

          Îi smulg brutal din mână bucata de foaie și o împăturesc înapoi, apoi o bag într-un buzunar separat și deschid cartea la prima temă dată de profesoară.

N.A  Hei! Ce mai faceți dragele mele? După aproape o lună de zile am revenit și eu. Vrea să vă pun câteva întrebări. Cum vă pare noua copertă? Ce credeți că era pe acea foaie? Ce credeți că urmează să se întâmple? Nu vă plictisesc capitolele cu multă descriere?

P. S În capitolul viitor avem parte de ceva mai mult dialog.