Visul prejudecății: Vocea destinului

Pagina 9

detalii foarte migăloase. Eliza era atentă la orice, nevrând să fie o apariție regală nemaiestuoasă.

        Îşi aranjă rochia roşie şi o îndreptă, ochii săi fiind în permanență în mișcare, examinând rochia ce avea să o poarte la eveniment.

        Eliza se aşeză pe vechiul ei scaun de la birou şi deschise sertarul, unde puteai găsi tot felul de obiecte cum ar fi parfumuri, pieptene şi cercei a căror culoare aurie sclipea în razele soarelui.

        Eliza apucă cu grijă piaptănul ei roz, cu care îşi peria zilnic părul lung.

        — Eşti gata, Eliza? se auzi vocea mieroasă a mamei Elizei.

        — Gata, mamă! răspunse Eliza încruntată.

        Manuel se uită în sticla oglinzii la costumul lui ce costase o avere, aranjându-şi stângaci cravata albastru închisă pe cămaşa albă.

        Eva îşi trecu mâna de câteva ori prin păr, asigurându-se că-i stă bine.

        Paşi se auzeau zgomotos pe scări. După câteva secunde, Eliza îşi făcu apariția, zâmbitoare.

        — Haidem la caleaşcă! zise Manuel, făcându-i Elizei cu ochiul.

        Drumul către Regatul Kristen, locul unde se disputa partida, era unul lung. Eliza abia aştepta să ajungă la partidă.