Un tanar de douazeci si doi de ani care iubeste sa cante. Zi de zi in luna lui aprilie este nevoit sa mearga impreuna cu bunicul sau, pe care il iubeste foarte mult, sa ingrijeasca gradinile din cartier.
In adancul sufletului sau nu ii placea sa gr...
In aceeasi zi, insa pe inserate bunicul Park isi face aparitia in camera nepotului sau.
--Chanyeol mergi te rog la magazin? Am ramas fara sare.
--Acum? Este tarziu. Spuse Chanyeol privind ceasul.
--Te rog. Masa este aproape gata si nu o pot finaliza.
--Bine. Ofta el ridicandu-se din pat.
In timp ce se indrepta spre usa de la intrare pentru a se incalta, o vocea rasuna in intreaga incapere. Stia acea vocea mai bine decat oricine. Niciodata nu ramanea in incapere cand radioul era pornit.
Isi leaga sireturile cu greu, apoi isi ia geaca plecand cat mai repede din casa.
La jumatatea drumului cand ploaia deja incepea tot mai tare, Chanyeol a realizat ca a uitat sa ia umbrela din cuier. Insa nu mai avea foarte mult de mers asa ca nu avea rost sa se intoarca acum.
>play<
Isi continua drumul pana cand...pana cand se opreste in loc. Ceva s-a lovit de corpul sau. Ceva...ca un inger. Ceva...cineva pe care a iubit cu toata fiinta inainte. Privea spre el. Avea acelasi zambet larg, acelasi chip angelic, aceiasi ochi superbi, aceleasi buze roz. Si toate astea le putea vedea in ciuda intunericului de afara.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
--M-am intors. Zambeste el larg, apoi se apropie prinzandu-i talia lui Chanyeol, strangandu-l in brate.
Isi dorea atat de mult sa il impinga! Nu vrea sa il atinga. Nu poate. Dar...in bratele lui era atat de bine. Parca o mare piatra i-a fost luata de pe suflet cand a simtit mainile lui pe corpul sau.
Ploaia cadea rapid. Chanyeol nu simtea deloc frigul. Nu simtea nimic...inafara de caldura fizica. Si o mare suferinta in adancul sufletului.
--Nu o sa spui nimic? Intreaba Baekhyun privindu-l.
--Ce cauti aici? Intreaba serios.
--Am venit...sa repar lucrurile.
--Si de ce nu o faci? De ce esti acum aici?
--Lucrurile dintre noi doi Chanyeol.
--Nu...lucrurile dintre mine si tine nu pot fi reparate. Scuza-ma am ceva de facut.
--O sa locuiesc la tine....cateva zile. Spuse Baekhyun in spatele sau.
--Cred ca glumesti! Spuse el alarmat.
--Bunicul m-a invitat. Nu am unde sa merg cat sunt aici.
--"Cat sunt aici?" Hah. Deci urma sa pleci din nou. Spuse Chanyeol razand de naivitatea lui. El chiar a crezut ca Baekhyun s-a intors pentru el. Definitiv. Era asa naiv.
--Sa mergem impreuna, Chanyeol. Spuse el apropiindu-se de baiatul mai inalt.
--Baekhyun, totul s-a terminat. Nu o sa rezolvi nimic asa ca du-te la noua ta casa.
--Hei! Vrei sa nu te mai comporti asa cu mine ?! Am batut tot drumul asta pentru tine! Sa te vad si sa repar lucrurile. De ce nu ma asculti ? Intreaba Baekhyun strigand in spatele sau. Suspinele il obligau sa ia pauza intre cuvinte insa nici macar nu realizase ca plangea.
Unica slabiciune a lui Chanyeol. O slabiciune are si chiar si aia trebuie sa aibe legatura cu Baekhyun! Niciodata nu a putut rezista lacrimilor lui. L-a iubit atat de mult incat ar fi sarit de pe pod daca Baekhyun nu ar mai fi plans. Dar acum...
--M-ai abandonat. Te astepti sa fiu fericit acum? Sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat?
--Putem fi macar prieteni?
Chanyeol rase plin de nervi. --Acum stiu clar. Tocmai mi-ai demonstrat ca toate sentimentele tale s-au dus.
--Cum poti sa spui asta?!
--Vrei sa fim prieteni?! Sa radem si sa facem lucruri impreuna?! Ma crezi prost?! Tu chiar crezi ca pot fi doar prieten cu tine cand inima mea nu are stare cand te vad?! Chiar vrei sa ma distrugi complet?! Chanyeol tipa si el...
Cativa oameni se uitau la ei. Aratau ca doi nebuni ce se certau in ploaie doar ca...Chanyeol isi marturisea sentimentele pe care tot incearca sa le alunge si nu mai reusea.
