Nu ma mai urmari

Capitolul 1

       E 21 octombrie 2019.Maine se implineste un an de la marea tragedie.Evenimentul care m-a transformat si m-a maturizat.Totul s-a intamplat prea devreme, prea devreme sa pot avea puterea sa fac fata unei astfel de situatii.Acum un an eram o copila prea inocenta, fericita,inconstienta cu un mare vis, acela de a profesa in domeniul psihologiei.Nu imi puteam imagina ca viata mea ar lua o intorsatura atat de neasteptata si ca totul se va schimba intr-o clipa.

Afara ploua.Ziua asta e melancolica, asemenea sufletului meu.Dar ce spun eu?Imi place ploaia, e ca si cum mi-as vedea prin acele picaturi toate problemele si amintirile prelingandu-se pe streasina casei.Simt ca toamna e singurul anotimp care ma intelege, martora la cel mai cumplit eveniment din viata mea care ma bantuie si in ziua de azi.

-Scumpo, imi pare rau ca intru fara sa bat la usa, dar m-am gandit ca din cauza castilor nu ma vei auzi.Putem sa vorbim putin?

-Da, mama.Stiu de ce esti aici.Vrei sa stii daca voi merge maine la mormantul lui Oliver.

-Am vorbit cu doamna Madelyn si a spus ca ar fi o idee buna.Poate asta ti-ar mai reduce din cosmaruri si astfel ai putea sa petreci putin timp cu el.Te-ar ajuta sa te descarci si sunt sigura ca si el ar fi fericit sa te vada.

-De ce vorbesti ca si cum am trai intr-un film in care totul se termina cu final fericit?Cosmarurile si convulsiile mele nu se vor termina niciodata.Am mai vorbit despre asta.Si...in legatura cu ziua de maine...nu cred ca ma simt pregatita sa merg acolo.E un loc atat de deprimant si ma inspaimanta mai tare decat imaginea lui Oliver din capul meu.

-Bine, daca te razgandesti, sa imi spui.Ii vom spune tatalui tau sa ne duca cu masina.

Mama imi dadu o imbratisare puternica si pleca.In caz ca va intrebati cine e doamna Madelyn, este psihologul meu.Mama a facut un efort destul de mare pentru a o gasi si,unul dintre motivele pentru care ne-am mutat din oras a fost pentru a fi cat mai aproape de ea si de doctorul meu.Am mai avut trei psihologi inainte, dar nu au facut fata.Singurul sfat pe care mi-l puteau da era sa fiu tare.Asta suna ca si cand un copil nu vrea sa manance legumele din farfurie, dar parintii ii spun sa se straduiasca si sa inghita bucata aceea gretoasa de brocolli.

De ce merg la psiholog?Buna intrebare.Sa va zic cum a inceput totul.Pe 19 octombrie 2018 m-am certat cu Oliver, iubitul meu cu care aveam o relatie de 2 ani.A fost prima mea iubire si,desi eram destul de mica, deja ma vedeam la altar alaturi de el.Il cunosteam din clasa intai, fiind impreuna in aceeasi scoala in generala.Nu pot sa zic ca eram indragostita, dar il marcasem de multa vreme.Imi placeau la nebunie parul si ochii lui negri.Era cu vreo 6-7 centimetri mai inalt ca mine,era perfect pentru mine.

La balul din clasa a 8a m-a invitat la dans, iar apoi m-a sarutat, urmand ca a doua zi sa ma intrebe daca vreau sa fim impreuna.Am acceptat fara sa stau pe ganduri si doi ani de zile relatia nostra a functionat aproape perfect.Spun asta pentru ca ,de la un timp, incepuse sa devina foarte gelos si ma cam irita acest lucru.

Pana in clasa a 10-a ieseam numai cu el pe afara.Imi pierdusem de mult increderea in prietene,cu accentul pe "fete".Anul trecut am inceput sa ies cu un grup din alta clasa, incepand sa il ignor pe Oliver.Evident, a observat acest lucru.In grup era un tip pe care il chema James, genul care are intotdeauna glumele la el pentru a face orice fata sa lesine.Imi placea de el, era de treaba si ne intelegeam bine.In ultimul timp, conversatiile dintre mine si Oliver incepeau sa sune cam asa:

-Cand mai iesim si noi?Parca eram impreuna.M-ai uitat complet, nu te mai recunosc.Nu de genul asta de Eve m-am indragostit.

-Scuze, chiar nu pot wekeend-ul asta, am hotarat sa mergem la film cu totii si nu pot sa abandonez.

-Deci au ajuns niste persoane pe care le cunosti de cateva luni sa fie mai importante decat iubitul tau de doi ani.Nu ma asteptam.

-Imi pare rau, poate saptamana viitoare.

-Vine si tipul ala, James?

-Da, de ce?

-Sa nu uiti sa te imbraci frumos si sa iti faci liniile de eyeliner cat mai proeminenete...ca doar nu ai vrea sa ii faci o impresie proasta.

-Pe bune?Iar incepi?Trebuie sa plec,mai vorbim.Te iubesc, morocanici!

-Mda...si eu.

Asa cum spuneam mai devreme, pe 19 octombrie lucrurile au inceput sa se schimbe total intre noi, ne-am despartit.A fost cea mai serioasa cearta dintre noi.Dupa ce am iesit la o cafenea impreuna cu James si alti doi prieteni care erau impreuna, Oliver a inceput sa o ia razna.

-Deci acum aveti intalnire dubla.Distractie placuta!Nu mai am ce sa zic.M-ai dezamagit complet, Eve.Tu chiar nu mai tii deloc la mine.Nu mai rezist in situatia asta.

-Nu e ceea ce crezi, suntem doar prieteni.Stii si tu asta.

La ultimul mesaj scris pe facebook imi daduse seen, ceea ce inseamna ca se suparase destul de tare.De atunci nu mai vorbisem cu el 2 zile.Pe 22 imi daduse un mesaj:"Heii.Scuze pentru scena de gelozie de atunci.Sper ca nu te-ai suparat pe mine.Voiam sa iti spun ca am cumparat bilete pentru film,pentru maine si ti-am luat o surpriza.''I-am raspuns"Multumesc,esti minunat,dar trebuia sa ma intrebi inainte.Maine e ziua lui James si chiar trebuie sa merg.Imi pare atat de rau.Fac eu cinste cu bilete de film si 2 pungi mari de popcorn data viitore.Te iubesc".

Imi daduse seen din nou.Ma simteam prost ca l-am ranit din nou.In seara aceea am mers la el acasa pentru a petrece timp cu el.Inainte, am trecut pe la supermarket pentru a cumpara cate ceva de baut si de rontait, pentru a ne putea uita la un film.

Cand am ajuns in coltul strazii unde locuieste, am auzit sirene si am incercat sa ma strecor printre oamenii adunati pe strada care iesisera sa vada ce s-a intamplat.Poate ar fi fost bine sa ii intreb pe cei de acolo ce se intamplase, dar ma grabeam sa il vad pe Oliver.