Nu ma mai urmari

Capitolul 5

     E ora 7 dimineața.Pot sa spun ca astazi sunt destul de matinala, ceea ce ma surprinde putin.Afara nu mai ploua,dar e innorat.Un cer la fel de fumuriu ca si gandurile si sufletul meu.Inca o zi in care trebuie sa ma chinui sa traiesc, dar ma ingreuneaza faptul ca stiu ca este o zi de doliu.Un an de la moartea lui Oliver.Nu pot sa cred, in sensul ca nu imi pot inchipui ca acum ceva timp am fost fericita.Anul acesta a decurs atat de greu, incat simt ca mi-am trait toata viata.Nu stiu ce imi doresc, daca il vreau pe el sau doar ma rog sa ma car naibii de aici.Un amalgam de sentimente pe care nu credeam vreodata ca le voi trai.Ma simt obosita si fizic, si psihic.Cand ma uitam la seriale pe Disney Channel, de mica imi doream sa cresc si sa devin adolescenta.Varsta de 16 ani mi se parea atat de frumoasa.Imi imaginam ca atunci mi se vor intampla o multime de lucruri frumoase.Dar nu a fost nici pe departe asa.Imi e atat de dor de tine, dar nu inteleg de ce ma chinui si imi faci atat rau.Crezi ca eu mi-am dorit sa te sinucizi?As fi dat orice de pe lumea asta daca acesta ar fi fost prerul pentru a ramane alaturi de mine.Te iubesc, dar te rog, lasă-ma...
        Mama nu mai era langa mine.M-am sculat din pat si m-am dus la fereastra sa privesc cerul.Deodata, un tunet m-a speriat atat de tare incat am căzut de pe scaunul de la birou.M-am ridicat si am observat ca a inceput din  nou sa ploua.Uitandu-ma mai atent, am observat ca picăturile de ploaie de pe geam de prelingeau formand niste cuvinte.Ceea ce vedeam era: "Te urasc, Eve.Nu te voi uita".Nu pot sa exprim cat de tare m-am speriat.
        -Mamăăăă!!!Am strigat eu incepand sa plang.
        Mama a venit speriata.
       -Uită-te repede pe geam!
       -Ce e, Eve?Ce e?Nu e nimic, ploua.
       -Dar,mamaaa...am văzut.A zis ca ma uraste.
       -Ia pastilele repede.Off, Eve!Ma sperii atat de tare.
        Am inceput sa plang foarte tare.
       -Imi urasc viata.De ce mi se intampla toate astea?Vreau sa mor, mama!Vreau sa mor!
       -Calmeaza-te, te rog!Trebuie doar sa treci de ziua asta si o sa fie bine.
      -Mamaaa, nu vor inceta niciodata chestiile astea.Ma chinui cu ele de 10 luni.O sa innebunesc.
      -Iti fac o injectie de calmare si te pui la somn.E abia ora 7.
      -Bine.O sa incerc.
      In capul meu se petrecea o confuzie totală.Incercam sa uit, mult spus, poate sa nu ma mai gandesc.Cele mai multe persoane ma sfatuiau sa ma gandesc la ceea ce ma face fericita.Ce ma face fericita?Nimic.Perna era rece si simteam dureri destul de mari de la injectie.Ma simteam inutila, incapabila si incompetenta.Nu sunt buna la nimic.Nici macar in a iubi pe cineva.Ma urasc.Ma urasc pe mine si tot ce ma inconjoara.Poate parea destul de grav si de laș dar asta simt de 12 luni.Cateodata, seara, ma gandesc cum as putea sa calatoresc pe un nor prin toata lumea.Sa o vad atat de mica se sus.Cred ca asta m-ar face fericita.Sa calatoresc.Din pacate, psihologul meu i-a spus mamei ca imi trebuie multa odihna si o alimentatie buna pentru a putea supravietui, ceea ce inseamna ca prea mult efort mi-ar face foarte mult rau.
      Dupa cateva ganduri negative ce reflectau viata mea, am adormit.
      -Hei!Ma iubesti?se auzi vocea lui Oliver.
      Era o imagine intunecata in care il puteam zari pe el stand pe o piatra mare langa un lac.De la distanta nu vedeam foarte bine, dar, incepand sa ma apropii, am observat ca tot ce facea era sa arunce agresiv cu pietre in apa.
     -Iti place unde am ajuns?spuse  el.
     Eu nu spuneam nimic.
     -Acum un an te invitam la film, iar tu m-ai refuzat pentru a nu stiu cat a oara.Imi pare atat de rau, Eve.E numai din cauza ta. Nu pot sa stau  asa. Va trebui sa platesti.Dar stii cand?Cand vei trai cea mai frumoasa perioada din viata ta.Adio!
        Si atunci am tresărit din pat sangerand.Nu stiam de unde, dar eram plina de sange.M-am ridicat din pat sa ma duc la baie,sa ma spal.Incercam sa nu atrag atentia asupra mea.Nu aveam nevoie de certuri din partea părinților.