Fluturi sălbatici

- PATRU -

            Până la ora prânzului, lui Koral i s-a părut că orele se prefăcuseră în ani lungi și apăsători. Mai ales la ora de astronomie, unde tânăra se simțea distrusă, de parcă  Marte și Venus jucaseră tenis cu ea, iar Koral fusese mingea. O durea capul – avea o migrenă îngrozitoare – și oricât de mult încerca să-și apese palmele pe tâmple, durerea nu înceta nicicum.

            Măcar scăpase de Alzheimer. Încă nu avea o listă cu suspecți, dar stând în banca a doua din mijloc, se simțea privită din toate părțile. Probabil de aceea îi era greață. Profesoara le pusese un documentar la videoproiector, așa că toată atenția elevilor era focusată fie la documentarul plictisitor, unde nu prea înțelegeai ce se întâmplă, fiindcă documentarul era la fel de vechi precum vidoproiectorul, fie se mulțumeau urmărind-o pe ea, cu niște priviri iscoditoare, pline de dispreț.

            Se prefăcu interesată de documentar, ceea ce era o minciună. Își încropi în minte un plan și pentru a-l duce la bun sfârșit, era nevoită să se întoarcă în spate, ceea ce putea fi cea mai mare prostie din lume. Își deschise caietul și scrise numele planetelor în ordine descrescătoare. Scoase un oftat enervat, căci pixul nu îi mai mergea. Altă minciună. Luă o gură zdravănă de aer, ținându-și anxietatea în frâu și stângace se răsuci pe scaun, întorcându-se pe jumătate la ghiozdanul său. La început, refuză să privească în față. Își ținu privirea cât mai joasă cu putință, scotocind înăuntrul ghiozdanului ca și când nu izbutea să-și găsească pixul. Își desfăcu penarul și îi vărsă întreg conținutul prin ghiozdan. Broboanele de sudoare i se adunaseră pe frunte.

            Și dintr-o dată, fu întreruptă de brațul ferm al profesoarei, care o prinse de umăr. Se auziră câteva chicoteli, iar acela fu momentul în care Koral aruncă o privire piezișă prin clasă. Băiatul de lângă fereastră o privea pe sub gene,  într-un mod foarte îndrăzneț. Și cel din spatele ei o privea, dar nu cu mai mult interes pe care i l-ai acorda unei mâțe.

            Se întoarse în direcția profesoarei, pe care o văzu examinându-i caietul cu notițe. Femeia avea o privire contrariată și trei cute șerpuitoare i se formaseră pe frunte.

            Banca trei, băiatul de la geam. Banca trei, băiatul de la geam.

            - Știi doar că Pluto nu mai este considerată o planetă, nu? o întrebă profesoara cu un glas superior, iar în clasă se auziseră râsete înfundate.

            Koral se îmbujoră și își strânse picioarele sub ea, lipindu-le de fundul scaunului.

            - Nici mie nu-mi place matematica, asta nu înseamnă că nu știu să calculez, răspunse Koral, iar replica ei fu urmată de murmurele elevilor surprinși de reacția fetei.

            - Te rog să fii atentă la documentar, îi zise profesoara pe un ton sever, reîntorcându-se la catedră.

            Până la sfârșitul orei, profesoara îi aruncase douăzeci și două de priviri insistente și bănuitoare. Totuși, nu era profilul pe care și-l imaginase, al expeditorului machetei.

            În schimb, putea fi băiatul din banca a treia, de la geam.

            Băiat pe care îl cunoștea prea bine. Spera din tot sufletul să nu fie el. Edward Young îi fusese prieten și confident din clasa a cincea, până în urmă cu un an. Se prea poate ca el să fi rămas cu resentimente și să fi croit un plan obsesiv pentru a o înnebuni definitiv.

            Când auzi clopoțelul, rămase în urmă, dorindu-și să-l observe mai bine pe Edward. În mod curios, și acesta se mișca asemenea ei, de parcă voia să rămână doar ei doi în clasă. Elevii se îngrămădeau pe ușă. Koral își strânse lucrurile, se ridică în picioare și se întoarse către propriul ghiozdan. Îl închise și îl aruncă pe umăr. Când privi către banca cu pricina, Edward nu mai era.

            Descurajată și dezamăgită, dădu se plece. Chiar în acel moment, îl observă privind-o de pe hol. O privire intensă, provocatoare. Misterioasă. Într-o fracțiune de secundă, băiatul se făcu nevăzut.

            Îl trecu pe lista de suspecți.