Ah, ca să știi de la început e doar un gând depresiv, dar n-am nimic, chestia asta am scris-o ieri, iar astăzi deja mă doare-n pulă
Am un mesaj pueril, un mesaj care niciodată nu va ajunge la persoana potrivită, la persoana la care simt că țin. Ar trebui să disecăm problema și cu precizia unui chirurg căruia niciodată nu-i tremură mâna, o să fac lucrul ăsta. În primul rând mă gândesc de ce n-ai putea fi a mea, trecând peste diferența enormă de vârstă dintre mine și tine, de diferența intelectuală și de experiența trăită, am șanse mai minuscule decât Big Bang-ul, mă gândesc la faptul că cea mai mare prăpastie dintre noi este cea sufletească, eu acum ascult un instrumental trist, să-mi răsune în surdină, fumez țigară după țigară, beau ca ultimul alcolist și fac lucruri necugetate, nu mă gândesc la nimeni și nimic, dar tu, tu-mi ești opusul, un înger sfânt, care nu are vicii, care se îngrijește de sufletu'-i plăpând, care vorbește frumos, probabil acum îți fac treburile tale, te gândești la cum să-ți faci în continuare bine, iar eu, eu nu mă regăsesc în nimic, doar melodii depresive, doar simțiri noi și ucigătoare pe care nu le-am avut niciodată și știi ce cred? Cred că le merit, pentru că eu înainte nu am avut sentimente, nu eram în stare să apreciez nimic, nu eram în stare să spun vorbe frumoase, doar împrăștiam venin ca un șarpe, un șarpe de aramă care în vechime tămăduia, eu, șarpele de atunci care doar răneam prin orice acțiune, faptă și cuvânt. Dar știi ce mă doare cel mai tare și știi de ce acum eu am probleme astea? Îți spun, îți mărturisesc, pentru că în trecut cel mai mare păcat al meu a fost să nu iubesc, să mă mint într-una că iubesc pe cineva, dar de fapt eram un copil, un copil sunt și acum, să știi, nici nu-mi doresc să te îndrăgostești de copilul care atunci nu știa cum să iubească, să trăiască în propria-i iluzie, iar acum, când și-a deschis ochii se vede prins de o formă nouă de sentiment, această formă, draga mea, e un atașament în capul lui, nu este atât de matur încât să-și asume că e îndrăgostit, nu realizează că iubește de fapt. Și pân' la urmă ce poți să-i ceri unui tip care doar în alcool și uneori și droguri realizează niște chestii.
Dar acum o turnură ciudată în sufletu'-mi mă face să-ți mărturisesc faptul că acest copil, deloc plăpând cum îl vezi, poate, prin prisma faptului că nu-ți poate arăta asta, vrea să zică ceva, ceva intrinsec din profunzimea ființei artificiale, din tărâmul pe care niciodată nu l-a cercetat, dar știe ca există. Astfel, acum vreau să-ți spun că sunt în stare de orice pentru tine, eu am început să capăt un ciudat devotament și un adevărat auto-cod de legi prin care dacă fac cuiva, inclusiv mie, o promisiune să o duc până la capăt, iar eu îți promit, că dacă vreodată mă vei accepta, dacă vreodată ți se va trezi un sentiment pentru mine, o să fii cea mai fericită femeie de pe planetă, dacă nu din Univers... și pe drept îți spun că aș fi în stare, nopți întregi să stau de vorbă cu tine, să-ți admir frumusețea, ochii tăi plăpânzi m-ar fermeca, fruntea ta, fără riduri, fără fond de ten, pură, aș săruta-o, te-aș ține în brațe eternități întregi și cu orice ocazie te-aș săruta până materia s-ar topi de vraja neprihănirii noastre.
Cum am zis, îți promit să îndeplinesc orice-mi ceri, în schimb, vreau câteva lucruri de la tine, vreau să nu mă lași niciodată, să mă iubești cum și eu simt acum și nu simt doar de la băutură și droguri, asta simțeam și înainte, viciile doar îmi amplifică sentimentul. Vreau să fii a mea în vecie, nu-mi da speranțe false, nu mă amăgi, nu-mi răni sentimentele, pentru că acum le pun pe toate în joc, e all-in, iar dacă mi-ai luat tot și ai șters podeaua cu ele aș înnebuni, aș rămâne o carcasă goală, un om fără suflet și sentimente, așa că mai bine te-ai opri din asta cât mai poți...
CITEȘTI
Nemuritor
Teen FictionTe-ai întrebat vreodată cum este să nu mori niciodată? Şi eu, uneori, din păcate, cartea asta nu te învață prea multe, titlul e pus la plesneală, sunt nişte gânduri ampulea în urma cărora probabil o să rămân nemuritor în sufletul tău. Cam clişeic, î...