Muzica sau iubirea? [FINALIZATĂ]

3.Un vechi prieten și o ploaie grea

După ce ajunse acasă, Tom puse geaca înapoi în dulap... În timp ce își făcea temele și studia pentru școală o bătaie insistentă în ușă îi atrase atenția!
Se ridică de la masă și merse să deschidă chiar dacă deja era târziu în noapte...
Descuiă ușa și în prag se află vechiul său prieten, Zack, care se întoarse din străinătate dintr-o călătorie de lungă durată cu familia sa dar se pare că se întorsese de unul singur.

"Zack... De ce nu mi-ai spus că vi?"
"Nu am vrut să te deranjez pentru că știu cum ești tu... Dacă ți-aș fi spus că vin la tine ai fi pregătit o masă și altele doar pentru a mă simți eu bine chiar dacă abia ai tu ce mânca ... Așa că am decis să te iau prin surprindere... Nu mă poftești înăuntru? "
" Aa...ba da, sigur, intră!... Cum a fost pe parcursul călătoriei? "
" Bine... Dar totuși plictisitor... Un an mi sa părut o eternitate... "
" Deja a trecut un an? :)) Ce repede trece timpul!... Mie nu mi sa părut atât de mult deoarece fiind ocupat mereu nu am observat cum trec zilele"
"Ție cum ți-a fost?"
"Bine... Am trăit cum am putut, încercând să îmi susțin familia cu bani, mâncare și medicamente"
"Cred că a fost dificil"
"De câțiva ani nu mai pare atât de dificil... M-am obișnuit să lucrez cu ziua și să stau cu ochii în cărți seara"
"Eu nu aș putea să fac ceea ce faci tu!... Încă mai asculți melodiile idolului acela?... Cum îl chema?... Aa... RON... Nu? "
"Da, încă le mai ascult... Mă fac să mă simt mai bine atunci când sunt trist sau obosit... Nu sunt un fan înrăit al său, dar... Cântecele sale au un impact pozitiv asupra stării mele de spirit!"
"Auzi... Pot să dorm la tine în seara asta? ... Pentru că am fugit de părinți și m-am întors de unul singur deoarece nu suportam să mai stau o zi să le ascult conversația în care spuneau că au mai ratat un loc și că mai avem de vizitat când eu credeam că însfârșit puteam să ne intoarcem"
"Sigur... Va fi ca pe vremuri... Nu ști cât de dor mi-a fost de timpul pe care îl petreceam împreună înainte să pleci"
"Atunci să o facem ca pe vremuri"

Dimineața când alarma era gata să sune Tom era deja în picioare... Se pregătea să meargă la școală... Se îmbracă, își luă gheozdanul și o coajă de pâine și plecă... În acest timp Zack se prefăcea doar că dormea.. El era defapt treaz și îi păru rău pentru prietenul său când văzu că micul său dejun constă doar într-o coajă de pâine...
Dar nu avea ce face... Prietenul său nu ar fi acceptat ajutor de la nimeni mai ales de la el.
Zack făcea parte dintr-o familie înstărită dar tot ceea ce putea și era lăsat de Tom să facă pentru el era să îi fie alături ca prieten al său, nicidecum ca sprijin financiar.

Tom se întoarse de la școală fericit, defapt niciodată nu îți dădeai seama dacă era cu adevărat fericit sau dacă defapt era trist sau supărat deoarece zâmbea mereu, era o persoană atât de optimistă încât niciodată nu se oprea din a zâmbi.
Zack îl aștepta cu un bol mic de orez și puțină carne deoarece nu voia să pară că i-ar fi fost milă de el.
Tom mâncă totuși ceea ce îi făcuse Zack...

"Data viitoare te rog să nu mă mai aștepți cu nimic... Nu vreau să mă simt dator, mai ales față de tine"
(Tom nu mâncă tot... Dorea să le lase părinților și fraților dar Zack îl luă de mână și îi spuse)
"Poți să mănânci tu totul... Ei deja au mâncat... Nu ești singurul care gustă ceea ce gătesc eu" (Spuse mândru pe el și parcă într-un stil narcisist)
"Mulțumesc... Dar nouă ne ajunge chiar și o coajă de pâine!"
"Știu... Nu am de gând să te contrazic!"

Se făcu seară iar Tom și Zack făceau teme și discutau la lumina creată de o lampă.
Adormiseră amândoi la scurt timp.
Era sâmbătă iar Tom nu avea școală azi ceea ce însemna că îi rămân 5 ore la dispoziție pentru a se odihni și a face ceea ce adoră cel mai mult într-o zi călduroasă ca aceasta, să facă o plimbare în parc.
Ieși afară și porni spre parc... Se așeză pe o bancă și se uita la copiii care se jucau în jurul său... Își văzu copilăria prin ochii acelor copii deoarece el nu dintotdeauna era așa, nu dintotdeauna muncea pentru a-și întreține familia... A fost și el un copil fericit odată care era adus de părinți să se joace în acest parc dar un simplu accident le-a luat posibilitatea părinților să mai lucreze și a distrus acea copilărie "perfectă" pe care a avut-o și el.
Dintr-o dată începu să plouă tare...Tom nu avea nimic la el, nici o umbrelă și nici măcar o glugă... Cu capul gol și ud păși încet spre ieșirea din parc.
Dar deodată ploaia parcă se oprise exact deasupra sa... Cum era posibil?
Își ridică fruntea și privi în sus... O umbrelă transparentă bloca picăturile de ploaie să îl mai atingă.
Lăsă capul jos și se întoarse...

Prin părul său ud, prelins pe față observă o persoană înaltă, îmbrăcată în negru, cu o șapcă pe cap și o mască pe gură... Nu își putea da seama cine era... Ajunși sub un acoperiș persoana misterioasă plecă fără să spună un cuvânt!...

{"Cine era?... Și cum de a fost în acel moment acolo ca și cum soarta ar fi vrut să se întâmple asta?... Era prea ciudat pentru a putea fi înțeles}

Ploaia se oprise iar Tom ieși de sub acoperiș și merse încet, gândindu-se la ceea ce s-a întâmplat, spre casă.
Zack plecase și îi lăsase un bilet lipit de ușă.

<M-au sunat părinții, mi-au spus că s-au întors, am plecat acasă ... Ne vedem curând >

(P. S) : Am să postez cât de des așa că dacă vreți să aflați cum se termină această poveste vă rog să mă urmăriți în continuare! 🤗😁😊