Muzica sau iubirea? [FINALIZATĂ]

22.Despărțirea

"Poate că ai dreptate....."

Tom se întoarse în casă, iar Luck intră și el. Se așezară pe marginea patului. Luck, ca să îl liniștească pe Tom, îl îmbrățișă, și ceva era ciudat. Tom îl îmbrățișă înapoi. Îl strânse pe Luck în brațe. Peste un minut în care acea îmbrățișare nu se rupse iar lacrimile lui Tom continuau să curgă, Luck îi spuse ceva!

"Uite... Nu vreau să te văd plângând. Dacă te face fericit voi pleca!"
"Nu!... Nu pleca!"
"Dar parcă mă urai!"
"Nu te urăsc, eram doar supărat... Îmi pare rău că nu pot să te iubesc cum îl iubesc pe fratele tău, dar..."
"Nu mai spune nimic..."

Amândoi tăcură iar Luck îl îmbrățișă strâns pe Tom.

"Nu mai plânge pentru atât!... Cred că ar fi mai bine să plec!"
"OK..."

Luck îi dădu drumul lui Tom și plecă. Mama lui Tom apăru din bucătărie.

"Unde a plecat așa grăbit fără să mănânce nimic?"
"A spus că are ceva de făcut!"
"Dar tu de ce arăți de parcă ai plâns?... S-a întâmplat ceva?"
"Nu... Mi-a intrat ceva în ochi!"
"OK!... Vino și mănâncă tu!"

De dimineață, Tom merse acasă la Mark chiar dacă acesta îi spusese să nu mai vină. Mark era în camera sa... Cânta la chitară... Singurul lucru care îl mai calma înafară de Tom.
Intră în casă și îl strigă pe Mark dar acesta nu auzi. Urcă sus la etaj, și intră în camera sa fără să bată la ușă.
Mark se opri din a cânta la chitară și se uită la Tom. Se ridică din pat și îl întrebă:

"Ce faci aici?... Ți-am spus că nu ai de ce să te deranjezi să mai vi!"
"Da... Dar mi-ai spus și că nu o să renunți ușor la ceea ce ți?"
"Corect... La ceea ce țin!... Dar tu nu te mai încadrezi în acea categorie... Așa că, de ce să mai lupt dacă tu deja m-ai lovit pe la spate cu fratele meu?... Atât de ușor ți-a furat mințile?"
"Nu a fost ceea ce crezi tu!"
"Serios?... Acum mă faci surd?... Am auzit foarte clar cuvântul (noi)"
"Dacă te comporți așa și nu ai încredere în mine, eu nu mai vreau să fiu împreună cu tine!...Regret că ți-am oferit ție prima mea noapte!" (spuse Tom... Dar regretă apoi!)
"Regreți?... Îmi pare rău!... Îmi pare sincer rău că ți-am acceptat-o ca un prost!... E vina mea! Ok! Accept dorința ta!... Să ne despărțim!" (dar în adâncul său spera ca Tom să refuze!... Spera ca iubitul său să nu îl alunge așa! Dacă Tom ar spune nu, atunci ar fi cel mai fericit și și-ar cere scuze. Așa gândea în acel moment Mark)
"OK!... De azi să nu mai ai nici un motiv pentru a veni acasă la mine, și nici eu la tine!... S-a terminat!... Această poveste de dragoste care era oricum sortită eșecului ia sfârșit acum și aici!" (Tom nu știa că dacă ar fi spus nu refuzând această despărțire acum Mark l-ar fi iertat... Dar parcă lui Tom oricum nu îi păsa... Părea că nu regretă de această dată ceea ce spusese!)
"Sortită eșecului?... Asta a fost relația noastră pentru tine!?... Un lucru sortit eșecului? Ok... Acum am înțeles perfect!... Poți să pleci acum!... Promit că nu am să te mai caut dacă asta e ceea ce vrei cu adevărat!"
"Pot să îți spun ceva?"
"Ce?"(spuse Mark sperând ca Tom să se fi răzgândit)
"Nu semeni deloc cu fratele tău!"
"Cum adică?... La ce te referi?"
"La tot!... Aș vrea să-ți pese și ție de mine, măcar atât cât îi pasă lui!"
"Acum spui că nu mi-a păsat de tine niciodată?"
"Nu!..."
"Și atunci ce?"
"Nimic... Păcat că nu semeni cu el!"
"Dacă tot îți place Luck atât de tare, de ce nu mergi la el?... Fi iubitul lui!"
"Crezi că nu pot?"
"După aceste cuvinte, te cred în stare de orice!"

Tom nu mai spuse nimic. Ieși pe ușă imediat după care începu să plângă!... Mark se așează pe marginea patului și își puse mâinile la ochi. Era atât de supărat de ceea ce îi spusese Tom. Această iubire dintre ei care a durat aproape un an, luă sfârșit acum!

(P.S) : Dacă doriți să știți ce se va întâmpla cu cei doi vă rog să vizionați în continuare . Vă mulțumesc! 🤗😉