Dragoste cu Andrei Șelaru (Selly)

2.3

   Este deja ora 23:36 și eu abia acum reușesc să plec spre casă. Am avut o zi plină, mai ales că a trebuit să mă văd cu copilașii aceia și să discutăm detaliile.

Oftez obosită când intru în apartamentul meu, ceasul de pe perete arătându-mi că este deja trecut de miezul nopții. Îmi așez cheile pe măsuța din living iar geanta o pun pe marginea canapelei. Rezist tentației de a mă așeza pe aceasta și mă duc spre baie, pregătită să fac un duș cald și lung.

   Dau drumul apei fierbinți și o las să-și facă de voie pe pielea mea uscată. Închid ochii extenuată ascultând doar apa ce curge.

În minte mi se formează chipul băiatului cu ochi căprui. Îmi deschid ochii rapid și tresar puternic. Uh trebuie să te oprești din a-mi mai apărea în minte...

Ies din baie cu un prosop în jurul corpului. Mă trântesc leneșă pe pat ne mai fiind în stare să mă ridic. Mă holbez la tavan dându-mi ochii peste cap, apoi cu un oftat lung decid să mă ridic pentru a mă putea schimba.

[...]

Urechile mele sunt inundate de sunetul muzicii în timp ce priveam picăturile de ploaie ce lovesc geamul mașinii. Aud un zgomot puternic, privind în fața mea văd doar o lumină puternică...

El țipă, urlă, continuă să mă împingă, iar eu nu fac altceva decât să plâng și să îl rog să nu plece...

Mă trezesc brusc, ridicându-mă în șezut frecându-mi ochii. Iar un coșmar, le am destul de frecvent, toate asemănătoare, eu într-o mașină, care ajunge să fie zdrobită. Dar de data asta a fost diferit, ceva a fost în plus aș putea spune. E prima dată când în visele mele îmi apare un băiat. O figură mai exact, căreia nu i-am putut descifra fața. Acesta... mă rănea...

   Îmi deschid telefonul și observ că este 6:59. Mă ridic și mă îndrept spre bucătărie pentru a bea un pahar cu apă. În timp ce îmi umezesc gâtul uscat privesc pe geamul puțin aburit la soarele ce se chinuie să lumineze străzile în care oamenii își încep activitatea. Cred că trebuia să o ascult pe mama și să nu întrerup ședințele cu psihologul meu.

   Începusem să mă simt mai bine de când discutam cu el, de aceea am și luat o pauză. Credeam că nu o să mai fie nevoie și că trauma mea a dispărut. Dar acum e și mai rău ca înainte. Visele mele sunt din ce în ce mai tulburătoare.

După două ore în care nu am făcut mai nimic, mă îmbrac pregătită să merg la birou. Îmi iau telefonul și cheile, ieșind din apartament urmând mai apoi să îl încui. Ieșind din complex observ că vremea e destul de rea, regretând că am ales să mă îmbrac subțire.

Ajung într-un final în fața clădirii unde lucrez, grăbindu-mă înăuntru pentru a mă încălzi. Prima persoană care mă întâmpină este șeful meu. Îmi dau ochii peste cap fără a fi văzută.

"Neața, du-te în birou, te așteaptă cineva." Îmi spuse acesta mai mult comandând.

"La ora asta?" Întreb eu exasperată.

"Au ajuns acum câteva minute..." Se uită spre ceasul de la mâna sa. "Eu ți-aș propune să te grăbești."

Și cu asta am alergat spre scări mormăind un "eu ți-aș propune să te grăbești" în timp ce îi imit vocea enervantă. Schimbător mai este omul acesta...

   Ajung în fața ușii ce aparține biroului meu. Aștept câteva secunde pentru a-mi recăpăta suflul, înainte de a intra. Când îmi fac destul curaj, intru, observând două figuri ce stau de vorbă pe canapeaua din colțul camerei.