SEDUCȚIE II (finalizat)

- 6 -

    Este trecut de amiază așa că nu am să mă pun să răsfoiesc printre documentele pe care Patrick le-a lăsat aranjate haotic pe birou prefer să o las  pe mâine, inspir profund și mă îndrept spre geam, nu este cea mai fabuloasă priveliște, dar nu mă deranjează, oricum gândul meu este la el, atâtea secrete pun o barieră între noi, barieră care se pare că și pe el începe să îl epuizeze. Îmi este atât de greu să cred orbește în el... Până acum nu am făcut nimic. Îmi mușc ușor buza și încep să mă joc cu unghiile, ceva trebuie să fac pentru a descoperii ce ascunde, nu o să aștept ca el să îmi ofere răspunsuri deoarece văd că nu o va face repede. Nu aș vrea să risc să apelez la o agenție de detectivi particulari, există riscul să apară informați în spațiul public care să îi facă rău, dar cine ar putea să îmi spună ceva, să îmi clarifice anumite aspecte din trecutul lui. Știu dar că mama lui a murit, că nu a știut cine este tatăl lui până când a venit din acea misiune unde a fost luat de ostatec, toate astea s-au întâmplat acum zece ani, iar de atunci este alt om, mult mai bogat, influent, cu relații la cele mai înalt nivel, cu oameni care îi sunt datori, o dorință justificată de a se răzbuna pe acel monstru și o afurisită de blondă care se ține mereu după el. Există trei moduri de a afla mai mult, să vorbesc cu angajații lui...nici o șansă să aflu ceva, să am o primă discuție cu oxigenata, îmi dau ochii peste cap la simplul gând că va trebui să am grijă să nu îi sar la gât... iar ultima opțiune este să vorbesc cu ... mama. Expir după câteva momente în care mi-am ținut respirația, nu este cea  mai    bună idee a mea, cu siguranță ar încerca să mi-l descrie ca și pe un monstru, va încerca, ca de obicei, să îi ia apărarea lui Richard. Tot nu știu cum de nu poate să mă creadă pe mine? De ce mereu îl crede pe el? Indignarea din sufletul meu nu are margini, aș fi avut atâta nevoie de ea în acest timp, să mă creadă, să mă mângâie, eu nu aș putea face așa ceva fiicelor mele...

      Îmi iau inima în dinți și îi trimit un sms scurt:

„Vreau să vorbim. Urgent."

Nu are rost să mă semnez, știu că îmi cunoaște numărul, cu ochii privesc pierdută spre ecranul telefonului, mă surprinde rapiditatea cu care mi-a răspuns.

„Dă-mi adresa ta și vin."

Pufnesc imediat într-un râs sarcastic, doar nu își imaginează că o voi primi în casa mea?! Totuși aș avea nevoie de intimitate pentru a putea vorbi cu ea, nu pot risca să îmi facă iar vreo scenă, ca și ultima dată când am văzut-o, acum mai bine de un an, în restaurant... Mă uit la ceas, nu o pot chema acum, în orice moment poate apărea David pe aici, nu aș vrea să afle că mă voi vedea cu ea...

„Mâine la ora 13.00, la mine la birou."

Încerc să îmi înlătur alte probleme din gând și să mă pun să organizez totuși câteva dintre  dosarele de pe birou, timpul trece relativ repere și când aud o bătaie la ușă îmi arunc rapid ochii pe ceas, deja este ora 16.00.

- Da...răspund imediat...

-  Se poate? Aud întrebarea, apoi văd capul lui Marcelo care se ivește de după ușă.

- Hei...spun și afișez un zâmbet larg. Ce bine îmi pare să te văd... spun în timp ce mă ridic și ocolesc biroul pentru a-l întâmpina.

Mă strânge puternic în brațe și mă ridică de la podea pentru o clipă.

- Neschimbată... nu se vede că ai născut! Zâmbetul lui sincer mă animă...este prietenul meu și mi-a lipsit în tot acest timp. Doamne Ava...cât mă bucur să te văd, nu mi-a venit să cred când Olivia mi-a spus.

- Olivia? spun râzând și ridicând din sprâncene.

- Nu o condamna, este fericită că te-ai întors. În felul ei ciudat ne iubește pe toți.