SEDUCȚIE II (finalizat)

- 10 -

- Managerul spune că sunt afară.

Atât aud din discuția pe care o poartă David cu Trevor în holul principal înainte de a ieși din Plazza, observ că David este destul de încordat, își duce nervos mâna prin păr apoi își ia telefonul și presupun că vorbește cu cineva sau îi scrie cuiva. Mă apropii de el și îi pun mâna pe braț.

- Totul este ok? întreb îngrijorată.

- Stai liniștită, spune atingându-mi ușor obrazul, Trevor îmi spune că sunt mai mulți paparazzi afară, inoportuni ca întotdeauna. Mă privește în ochi o clipă apoi se întoarce spre Trevor. Vom ieși prin spate, hai acolo cu mașina.

Pentru un om care apare des în ziarele de scandal, este destul de incomodat de prezența ziariștilor. Mă ia de mâna și pornește alături de mine spre ieșirea din spate.

- Ție rușine cu mine? Întreb întorcându-mi fața spre el. Mă opresc din mers și îmi retrag mâna din palma sa.

- Vorbești prosti, spune și mă ia de talie, nu cred că ai aprecia titlurile de mâine, când se va presupune că ești din nou în patul meu și vor începe să te urmărească peste tot.

Încerc să îmi fac o imagine despre ceea ce spune, cu siguranță nu m-am gândit la acest aspect, nu mi-ar plăcea să fiu mereu în vizorul lor.

- Ai dreptate, nu m-am gândit.

Nu mai spun nimic și merg mai departe alături de el. Când urcăm în mașină și ne aflăm din nou în traficul nocturn al Manhattanului.

- Acasă la Ava Trevor, nu stăm mult, apoi mergem la panthouse, îi spune David șoferului apoi se întoarce spre mine și mă privește cu o intensitate pasională, ochii îi sclipesc în întunericul nopții și tensiunea sexuală crește treptat.
Nu mai spune nimic iar eu aleg să privesc pe geamul mașinii, îi întorc spatele și îl las să mă ia în brațele lui, îi simt respirația în ceafă, aerul cald imi trimite fiori pe șira spinării și închid ochii. Sunt nebună, aleg să îl cred orice ar zice, mereu mă las atrasă de puterea sa și oricât de mult aș vrea să devin mai puternică , atunci când sunt cu el ma simt ca o pană în vânt, mă las purtată de forța curentului pe care îl provoacă simpla lui prezență. Expir ușor și deschid ochii, îi urmăresc mișcările pe care le face cu degetul arătător pe coapsa mea, mi-aș dori să știu cu cine a fost, ce a făcut...mai aștept până mâine, mi-a promis că nu vor mai fi secrete între noi. Întorc ușor capul spre el și îi întâlnesc privirea.
- Mâine mi-ai promis că vorbim.
Afirmă cu un gest ușor al capului și apoi mă sărută scurt pe colțul gurii.
- La ora treisprezece este programată întâlnirea de la tribunal, apoi putem ieși să luăm prânzul.
- Să vin cu tine? Întreb gândindu-mă să nu îl las singur, imi imaginez că mama va profita de ocazie pentru a-l calomnia.
- Nu, avocatul este de părere să nu te implicăm, nu aș vrea să te atace și pe tine, ultimul lucru pe care îl vreau este să te supere din nou.
Trevor parchează mașina și coboară pentru a deschide ușa, mă desprind din caldura îmbrățișării sale și cobor alene.
-Mulțumesc, îi spun și mă îndrept spre intrare, aud cum coboară și David și ocolește mașina pentru a mi se alătura, întoarce privirea spre Trevor, nu spune nimic dar acesta încuviințează din cap și se urcă la volan.
- Pari obosită, spune în timp ce îmi deschide ușa și îmi pune mana pe talie pentru a mă apropia de el. Imi las capul pe umărul său.
- Sunt obosită, vreau să văd fetele și să mă pun în pat.
-Exact asta vreau și eu, adaugă trăgând cu ochiul.
Starea de oboseală pe care o aveam și înainte de a ieși la întâlnire se amplifica și cu o durere abdominală, cu siguranță trebuie să vină acea perioadă a lunii, înghit în sec în timp ce urcăm în lift, încă nu am avut asemenea discuții cu el, la cum a decurs relația noastră până acum nici nu mă mir că nu am fost împreună mai mult de o lună o dată.
Intrăm în casă și merg direct spre camera fetelor pentru a le vedea, îi simt pașii aproape de mine, mă întorc și îi fac semn să nu facă zgomot. Poate ca bucuria are diferite definiții pentru oameni, în funcție la ce o raportăm, dar pentu mine ele reprezintă bucuria mea. Le sărut ușor și încerc să nu le trezesc apoi mă dau la o parte pentru a-i face loc lui David. Acesta scoate din buzunarul hainei o cutie mică și neagră, asemenea celor de bijuterii, o deschide încet apoi mă privește o clipă, imi îndrept curioasă privirea spre conținutul cutiei...pietrele de pe cele două brățări sclipesc în lumina difuză a lampei de veghe. Este atât de emoționant să îl văd aici lângă ele. Scoate brățările și dă să le pună pe mânuța mică a celor două comori.
Fac un pas spre el și vreau să îl ajut pentru a nu le trezii dar imi face semn din cap că nu are nevoie, așa că mă opresc și privesc... doar îl privesc cu câtă gingășie se poate comporta cu ele, cât de diferit este în preajma lor, lacrimile mi se rosrogolesc pe obraji fără să îmi dau seama, mă întorc în liniște și ies din camera lor, îl voi lăsa singur.