SEDUCȚIE II (finalizat)

- 12 -

Se învârte apartamentul cu mine, respirația mi se îngreunează și un val de căldură îmi străbate corpul blocând orice capacitate a trupului meu de a se mișca, ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că vreau să o strig pe Maria dar îmi pierd echilibrul și totul se întunecă....doar secvențe reușesc să capturez...brațe puternice care mă ridică de parcă aș fi o pană...o ușă...totul se învârte în jurul meu...simt așternutul de pe pat cum foșnește sub greutatea mea... fac un efort pentru a deschide ochii și îl văd iar pe David care îmi pune palma pe față....lumina difuză nu mă ajută de loc.
- Nu am vrut sa te sperii....îmi spune încet ...
Atunci deschid cât pot de tare ochii și încerc să mă ridic în fund pentru a-mi da seama ce se întâmplă dar nu pot articula nici un cuvânt.
-Shhh...îmi spune făcând un semn cu palma pe care o duce mai apoi spre pieptul său. Sunt Damon.
Imi încruntă chipul și îl privesc din noile atentă, este identic cu bărbatul pe care eu îl iubesc dacă nu ar vorbi nu aș putea să îi deosebesc, cel puțin nu pe întunericul acesta.
-Lumina...spun încât privindu-l circumspectă.
Acesta aprobă cu un gest scurt al capului și se ridică de pe marginea patului unde se așezase lângă mine și se îndreaptă spre întrerupător. Are configurația atletică a lui David, dacă îl privesc atentă parcă părul este mai lung că al lui David. Deodată lumina care inundă camera îmi dă posibilitatea să îl pot analiza mai bine, nu realizez încă ce se întâmplă și cine este și ce face el aici? Se întoarce spre mine și se apropie încet apoi se așează pe marginea patului, eu imi strâng genunchii în brațe și pun spațiu între noi.
- Nu veneam dacă nu eram îngrijorat...îmi spune încet. Chiar nu vroiam să te sperii așa, David a vrut să îți spună el despre mine, urma să o facă el...
Îmi aduc aminte despre scena cu Allison pe care nu mi-a explicat-o și promisiunea pe care mi-a făcut-o , că urma să îmi clarifice totul.
- Ești identic cu el....spun încet...
Afișează un zâmbet viclean și seducător în același timp, doar pentru că știu că nu e David asta nu înseamnă că pot nega că nu este atrăgător... îmi mușc buza când imi dau seama cum i-am sărit la gât...cum l-am sărutat și cum mi-a răspuns la atingere....Dumnezeule, sunt doi! Imi duc mâna la buzele care încă îi simt gustul, fresh, mentolat.
- Imi pare rău pentru ... fac un gest cu mâna spre ușă... îmi este jenă să îmi amintesc cum am sărit la gâtul lui.
-Pentru că m-ai excitat?
Rămân mută la afirmația lui...clar că e fratele lui...același mod de a răspunde cu aluzii sexuale, fără reticență sau cea mai mica urma de jenă. Afișez un zâmbet forțat apoi dau să mă ridic din pat.
-Trebuie să merg la spital...spun în timp ce inspir profund.
-Cum e ? Nu am vrut să pa afisez la spital, nu vreau să îi fac probleme.
Mă uit la el și nu înțeleg de ce nu mi-a spus că are un frate geamăn, identic....dar acum nu am ce face, doar să sper că se face bine, îmi va explica el... problema e că atunci când il privesc pe acest străin nu pot să nu îl văd pe DAVID...iar corpul meu îi răspunde...mă îndrept rapid spre ușă și vorbesc în timp ce mă îndrept spre curier.
- E în stare critică încă, operația a decurs bine dar primele douăzeci și patru de ore sunt esențiale...Are un plămân perforat. Îmi iau geanta și mă opresc brusc și mă întorc spre omul din spatele meu, este mult prea aproape de mine așa că fac un pas în spate. Îmi cer scuze din nou pentru ce s-a întâmplat.
-Eu nu spun, dacă tu nu spui....zice afișând un zâmbet irezistibil...
- Termină! Mă irită la culme aroganța lui. Nu știam cine ești... dar tu știai cine sunt eu se pare, sincer nu am dispoziția necesară să ....
Se pare că nici să port o ceartă cu el nu pot, arat spre el cu o mână și las capul în jos.
- Îmi pare rău, nu am vrut să te supăr... Ochii lui verzi mă cercetează atenți, verdele lor mă izbește cu profunzimea de care eu m-am îndrăgostit la prima vedere. Am prostul obicei de a râvni la ce este al fratelui meu, când vede cum fac ochii mari la afirmația lui adaugă zâmbind, dar stiu ca e un păcat dar ce să fac?spune ridicând nepăsător din umeri... Își frecă barbia o clipă apoi continuă, obicei vechi. Nu se mai repetă, adaugă negând cu capul și arătându-mi palmele pentru a-și susține afirmația.
- Mulțumesc... spun strângându-mi geanta în brațe. Sincer nu înțeleg de ce nu mi-a spus nimic și ... când te văd parcă ar fi aici lângă mine, ochii mi se umplu de lacrimi și nu pot să mă stpânesc.
- Hei... se va face bine, spune punându-mi palmele pe umeri și scuturându-mă un pic pentru a mă îmbărbăta presupun. Nu e momentul să renunți la speranță acum... Ca să nu întrec iar măsura, nu eu ar trebui să îți povestesc tot, ciDavid. Să îl lăsăm pe el, ok? Tu ești puternică, mă privește în ochi și îmi dau seama că vorbește serios, ai trecut prin altele mai grele și ai răzbit...vei trece și peste asta.
Ultimul lucru pe care îl rostește îmi atrage atenția și îmi ridic privirea spre el să văd dacă pot să îmi dau seama la ce se referă...prin minte îmi trece că ar putea vorbi despre Richard, dar mi-ar plăccea să cred că David nu a spus acest lucru nimănui...sau poate știe?
- Trebuie să plec, tu unde stai? Îl întreb înainte de a ieși.
- La un hotel, de obicei încerc să nu ies in evidență prea tare...
- Și cum îți iese? Îl întreb curioasă deoarece David nu face altceva decât să atragă atenția asupra sa oriunde merge și nu mă miră acest lucru, adică au un mister care îi învăluie și le sporește farmecul...
Tresar când aud telefonul că sună, îl iau de pe jos unde a rămas după întâlnirea cu ...Damon și pe ecran îmi apare numărul lui Bossly, acesta era jos, în fața blocului. Atunci mă gândesc cum a ajuns Dav...Damon până la ușa mea, cum a trecut de pază? Probabil că cei care lucrează pentru David știu despre el.
-Da, spun ducând telefonul a ureche.
-Să nu coboare...mă uit spre Damon în timp ce Bossly continuă. E plin de ziariști afară. Să nu riscăm nimic.
- Bun...vin eu imediat să merg la spital. Pun telefonul în geantă și îmi mușc buza ușor...
- Sunt ziarișiti jos...
- La dracu...spune în timp ce caută ceva în telefon. Nu pot risca să mă vadă acum.
- Rămâi aici, du-te în camera din mijloc, e liberă. Eu merg la spital, cel mai probabil nu vor mai rămâne aici, apoi vei putea pleca. Îmi îndrept privirea spre camera Mariei. Adevărul e că sunt preocupată de Maria...știe de tine?îl întreb neliniștită.
- Nu ne-am întâlnit, dar știe.
- Să îți arăt camera, spun în timp ce mă îndrept spre camera care încă nu am folosit-o, poți să te odihnești aici cât ai nevoie, adaug făcând un gest cu mâna spre pat. Imi ridic privirea spre el și încerc să mă strecor afară din cameră pentru a pleca cât mai repede spre spital.
- Acesta e numărul meu, spune luândum-mi telefonul din mână, memorează-l cum dorești tu, dar te rog să îmi scrii când se trezește.
Îmi inmânează telefonul și se arunca pe pat.
- Presupun că nu pot aduce femei aici, spune aruncându-mi un zâmbet viclean cu subînțeles.
-Hei ...spun făcând ochii mari spre el, fetele mele sunt în camera alăturată. Aluzia pe care tocmai a făcut-o îmi arată cât de diferit este de David. Noapte bună, îi arunc peste umăr în timp ce închid ușa camerei și plec.
Ceea ce s-a întâmplat în această seară trebuie să uit. Și sper să aud explicații bune din partea lui David, încă nu pot să înțeleg de ce mi-a ascuns ca are un frate geamăn identic. Mă învârtesc de colo colo pe holul spitalului și gândurile nu imi dau pace, de cum am ajuns Trevor m-a informat că a trecut pe aici Allison să vadă care e starea bărbatului care m-a vrăjit trup și suflet, doar că nu a lăsat-o să intre nici măcar pe holul secției, dar nu a scos nici un cuvânt despre musafirul pe care l-am avut. Sunt sigură că știe că a fost la mine, din moment ce Bossly știa... Oare preferă să nu deschidă subiectul? Sau se teme de reacția mea...?
-Trevor...spun încet pentru a-i atrage atenția, discuta ceva cu celălalt bărbat din echipa sa. Te rog să vi puțin, adaug încet.
Acesta se apropie de mine și mă privește în ochi, cred că știe despre ce doresc să îi vorbesc.
-Ai știut? Îl întreb direct, fără să vreau imi fac de lucru cu părul, an nevoie sa imi ocup cu ceva mâinile pentru a nu gesticula atât...
- La ce vă referiți ?
Ridic din sprâncene și fac ochii mari spre el, nu cred că poate să joace cartea aceasta cu mine acum...el este șeful grupului de gărzi de corp care lucrează pentru David, se ocupă de tot ce ține de securitatea lui.
- Te rog...spun încet.
- Sunt sigur că domnul OBraian o să vă explice...
- Vreau să îmi explici tu. Adaug destul de tare în timp ce îl ating cu degetul arătător pe piept. Îți dai seama prin ce am trecut când l-am văzut în pragul ușii? Am crezut că e David...am crezut că era el...adaug exasperată deoarece chiar nu mă simt bine pentru că am sărit așa la gâtul lui.
- Nu ține de mine...și nu e secretul meu pentru a-l dezvălui. Damon a făcut o prostie pentru că s-a prezentat la ușa dumneavoastră, dar doar ei vă pot spune motivele care le-au avut.
Îl privesc atentă și pe deoparte îl înțeleg, adică el este angajatul lui David, mi se pare normal să încerce să îi protejeze secretele....dar de ce sunt atâtea?
-Ai luptat alături de el...în SEAL?
-Da. Afirmă scurt.
-Cine a mai scapat alături de voi doi...din acea misiune, îl întreb încet pentru că sunt detalii pe care probabil nu le știe oricine...
-Damon.
Răspunsul scurt îmi clarifică o parte din gânduri...David mi-a spus cândva că doar trei au scăpat cu viață...nu știa despre Kate atunci...deci au fost el, Trevor și Damon...ceea ce înseamnă că o cunoștea și el pe Kate. Mă așez pe scaunul rece și în minte îmi revin cuvintele care mi le-a spus în aseară..."Mereu am râvnit la ce e al fratelui meu...". Trevor se uită la mine și adaugă încet.
-Damon ... e altfel. Trebuie să aveți grijă cu el.
Dau din cap că am înțeles și instinctiv îmi duc mâna la buze...Ce joc crede că face? Gândurile nu îmi dau pace...
O mână fermă pusă pe umăr mă trezește, cred că am adormit, deschid ochii și văd un medic care stă în picioare în fața mea.
- Bună dimineața, spune uitându-se la ceasul de pe mână.
Mă ridic rapid de pe scaun și îmi așez părul care mi se întindea pe spate dar eu îl simțeam lipit de gât, nu am avut timp să îl coafez, nici starea de spirit necesară, așa că am preferat să îl las pe spate.
-S-a întâmplat ceva? Întreb ușor panicată, imitând gestul medicului și mă uit la ceas, este ora trei dimineața, cred că am adormit.
- Domnul OBraian s-a trezit...
-E bine? Întreb eu repede întrerupându-l.
- A fost o clipă conștient, a întrebat de dumneavoastră.
- Vreau să îl văd. Spun scurt.
- Politica spitalului...
- Mă doare în cot de politica spitalului. Spun scurt. O să intru în salonul acela, spun arătând spre ușa de la secția ICU, și voi sta langa omul pe care îl iubesc, spuneți de ce am nevoie, sun avocatul acum și veți vedea, vreau să iau telefonul chiar dacă e o oră așa de matinală...
Medicul se uită la mine și îmi răspunde calm cu un zâmbet ușor pe chip.
- Avocatul dumneavoastră deja a trimis o copie prin care arată că sunteți în drept de a-l vizita.
Îmi face semn să îl urmez așa că nu astept invitație specială. Cum am trecut de ușile care separă holul de secția medicală, mă inundă zgomot făcut de aparatele medicale, în special cele care măsoară pulsul...se aude așa ceva din fiecare salon pe lângă care trecem.

Mă întorc către medic și adaug.

- Vreau să fie transferat într-un salon VIP, să aibă la dispoziție cea mai performantă aparatură, tot ce are nevoie nu contează prețul.

- Se rezolvă, spune întingând brațul pentru a-mi arăta salonul în care era David. Să nu îl obosiți... cred că era mai mult un avertisment decât un sfat dar nici nu aveam de gând să fac asta, vroiam doar să stau cu el...

Intru încet în salon și privirea îmi cade asuprea trupului său care era întins pe acel pat, părea liniștit, ca și cum ar dormi...ochii mi se umplu de lacrimi, era atât de aproape să îl pierd.

- Am adus pentru dumneavoastră un fotoliu, ridic privirea spre medic și îl privesc mirată,nu cred că este procedura standard. Avocatul dumneavoastră s-a ocupat de asta, adaugă cnd înțelege nedumerirea mea.

- Mulțumesc, spun când îmi arunc geanta pe fotoliu apoi mă apropii de pat.

- Vă stau la dispoziție pentru orice, adaugă înainte de a ieși din salon.

Îmi întorc privirea spre David, este atât de frumos chiar și acum, încet îi iau palma în mâna mea și cu degetul mare îi ating ușor pielea în locul în care carnea îi era străpunsă de branulă... închid ochii și las lacrimile să curgă...am irosit atât timp cu încăpățânarea mea, timpul este prețios, mai ales cel petrecut împreună, iar acum că am fost la un pas să îl pierd realizez acest lucru... Mă aplec și îl sărut ușor pe buze, atunci simt cum mă strânge de mână ușor și își deschide ochii.

- Hei....spun zâmbind stângace...bine ai revenit., adaug repede Mă bucur atât de mult să-i văd privirea, ochii lui...doamne... Lacrimile mă năpădesc din nou.

- Sh...spune încet în timp ce cu degetul mare de la mâna care i-am cuprins-o îmi freacă degetele pentru a mă calma presupun. Sunt bine, adaugă încet...

- Am crezut că te voi pierde... spun în timp ce mă aplec din nou asuprea sa și îl sărut încet.

- Nici o șansă, spune când buzele ne sunt lipite, mă ridic doar atât încât să îi văd ochii, apoi el continuă, nu scapi de mine așa de ușor...

- Trebuie să te odihnești.....adaug încet, ordinele medicului. Când spu asta se încruntă puțin și seamănă mai mult cu David pe care îl știu eu. Te rog, adaug atunci, vreau să te faci bine repede ca să putem merge acasă.

Instant mă privește atent în ochi și mă cercetează amănunțit, probabil a înțeles ce vreau să spun.

- Da, afirm eu dând din cap, să mergem acasă.

- Dacă știam că trebuie să primesc un glonț pentru a te putea convinge să vi la mine din nou...o făceam acum un an... atât spune apoi închide ochi.

Doarme liniștit, iar eu mă așez pe fotoliul pus la dispoziție de avocat, trebuie să îl informez că s-a trezit, și că am vorbit cu el, deci merge spre bine...
Ochii rămân asupra ultimului număr telefon și nu pot să nu aud ca un ecou avertismentul lui Trevor, nu aș vrea să-mi pun in pericol relația iar din câte văd Damon și David au o legătură ciudată, mai bine mă țin deoparte ... Mă uit la numărul lui și apas ȘTERGE.