Thunder

Capitolul 3

   -Inceteaza! spun eu, izbucnind in ras. Daca n-ai avea doar 2 ani, ai intra in mari probleme, zic dand dezaprobator din cap, apoi ma aplec s-o ridic in brate pe sor-mea care tocmai redecora peretii cu markerul. Permanent. 

   O ridic in brate si o pup pe frunte. Jur, cateodata ma scoate din minti, dar cand  isi ridica ochii albastri ca de catelus si se uita la mine si mai si da din maini de parca ar vrea sa zica "Acum ce mai vrei?", ma inmoi instantaneu, si toata iritarea imi dispare ca prin minune. O arunc de cateva ori in aer si apoi incep sa o gadil si sa ma joc cu ea pana cand raman fara aer. Are doar 16 kg dar parca are o tona. Ma asez usor pe pat pentru a-mi trage rasuflarea si incep sa o analizez. Doamne ce frumoasa mai este fetita asta. Are ochii de un albastru deschis, si un par blond si ondulat pana la umeri, are buzele pline si niste obrajori ovali si grasuni. 

   Ma ridic lenesa de pe pat si ma indrept spre bucatarie pentru a pregati ceva de haleala. Sunt singura acasa si este deja ora 4. Habar n-am pe unde umbla bunica-mea. Nici bine nu intru in bucatarie ca se aude o bataie puternica in usa de la intrarea in apartament. Oftez si ma indrept cu pasi mici spre usa si, ceea ce am vazut mi-a frant inima, mi-a rupt-o in bucati. Viata nenorocita. Am ramas socata de ceea ce am vazut, desi n-a fost prima oara. In fata mea statea Georgiana, in pijamale, cu ochii umflati de plans, cu pumnii ferfenita (probabil a lovit vreun perete cu pumnul), cu parul in toate partile, si cu cea mai trista expresie pe fata. 

   N-am mai stat pe ganduri si m-am repezit la ea luand-o in brate strans. Aceasta m-a imbratisat mai strans inapoi si si-a asezat capul pe umarul meu incepand sa planga in hohote. Am inchis si eu ochii si am plans cu ea, simtindu-i durerea. Nici nu mai trebuia sa imi spuna ce s-a intamplat, deja stiu. Probabil e vorba de taica-su care este beat 24/24 sau de maica-sa care desi in spital, ii face viata un calvar cu orice ocazie. Nu numai eu am o viata de cacat...

   M-am desprins din imbratisare si am condus-o in bucatarie unde am asezat-o la masa, am calmat-o, i-am intins sulul de servetele, o tigara si o cafea. Dupa ce s-a oprit din suspinat, am atins-o pe umarul stang si i-am zis bland:

   -Spune-mi tot.

   -Tama, mama, frate-miu, toti! a strigat, izbucnind iar in plans.

   -Hei, hei, hei... Sunt aici, gata...... ii spun luand-o in brate si mangaind-o pe spate. Am inceput si eu sa plang cu ea, simtindu-i durerea, chinul.

   -Pur si simplu nu mai suport! spuse ea la un moment dat. Toti sunt niste retardati, nimeni nu ma intelege, nimeni nu ma crede. Daca fac un lucru, niciodata nu-i bine. A venit tata azi de la munca si a inceput sa tipe, sa strige, l-a batut mar pe frati-miu, mie mi-a fript o palma, si a spart toate canile si vasele pe care le aveam prin casa. Si de ce?!?! Pentru ca n-am lasat geamul deschis la baie dupa ce am facut dus. Zi si tu!!! E un dement, un ticnit, un handicapat. Si colac peste pupaza, a sunat-o pe mama si a mintit-o spunandu-i ca m-a prins fumand in casa, si ghici ce? Sunt pedepsita  si nu mai am voie sa ies din casa. Mi-am bagat p*la in ea de familie, mi-am luat in cea mai mare viteza geaca, telefonul si cheile cat timp nu se uita si am venit la tine. Scuza-ma daca te-am deranjat...

   -Tu glumesti, nu?!? Eu sunt aici pentru tine si la 3 dimineata in orice moment. Nu esti singura in chestia asta. Eu sunt aici, i-am spus, privind-o adanc in ochi. 

   E ciudat cum am trecut de la rasete la plans. Viata mea e atat de incalcita si incurcata. Niciodata nu as fi crezut ca am sa simt durerea acestei fiinte puternice din fata mea cum o simt acum. Da, zic puternica deoarece la cat chin suporta, inca mai are puterea sa zambeasca, la cate lovituri primeste de la viata, se ridica cu barbia sus de fiecare data. De obicei ea este cea care ma sprijina pe mine, si ma ajuta de fiecare data. Eu sunt cea slaba. Dar banuiesc ca totul are o limita. Sigur, a trecut prin mai rele, si s-a ridicat zambind, dar asta i-a pus capac. A cedat mental.

   -Da, realizez ca esti aici acum, dar peste cateva luni cand tu ai sa pleci in Anglia ce o sa fac? La cine o sa ma duc? Cu cine o sa mai vorbesc? Tu ma vei parasi si vei uita de mine odata pentru totdeauna, iar eu voi ramane singura, n-o sa mai am pe nimeni inafara de familia mea retardata. 

   O priveam cu mila in timp ce ea imi povestea despre cea mai mare frica a ei care o bantuie pana si in vise.

   -Aloo!! In primul rand nu o sa te parasesc si in nici un caz nu o sa te uit. In caz ca ai uitat, te voi lua cu mine acolo.

   -Da, Dana, dar eu 2 ani de zile ce fac?!?

   -Ceea ce nu te omoara te face mai puternic, mai tii minte? Primeste toate loviturile acestea cu un zambet, pentru ca dupaia libertatea te va vindeca. Tu esti puternica, femeie! Cred ca daca eu, sau orice alt om de pe pamant ar fi in locul tau, nici o saptamana n-ar rezista. Tu, ai rezistat 17 ani de zile! Inca 2 ani amarati nu te vor dobori.

   -Doi ani in care voi fi singura, Dana...

   -Exista skype, telefoane, internet..... Poate nu voi fi alaturi de tine fizic, dar intotdeauna voi fi langa tine.

   Ofteaza, si mai scoate o tigara din pachet, ducand-o cu mana tremuranda spre buze, dupa care o aprinde. Am observat mainile ei umflate, pline de crapaturi si sange, si mi-a cazut o lacrima fierbinte pe obraz si am sters-o repede inainte sa o vada.

   -Vezi ca ai niste ''tss'' pe ''badum''. zice si izbucnim instantaneu amandoua in ras.

   E uimitor cum fata asta poate trece astfel peste loviturile pe care le primeste. Desi am impresia ca o cunosc, ma surprinde de fiecare data.

   Orice necaz, orice lovitura, orice furtuna.... este un chin pentru mine... Ma pune la pamant. O privesc pe Georgiana cum lupta in fiecare zi, si o admir.