"Decise să-și omoare propria fiică, fără să-și păteze mâinile de sânge murdar"
Deși totul era negru, uneori putea vedea lumina soarelui printr-o crăpatură mică. Deși nu simțea nicio prezență umană în jurul ei, cineva venea în fiecare zi și avea grij...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
《Even if i die it's you》
Trei săptămâni. Trei săptămani până fata a reușit să scape de fiecare bănuială dubioasă a vecinilor și de zvonul că defapt soții Wong nu aveau nici o fiică și că Soo Jin era o străină, ceea ce era adevărat.
Fata a trebuit să-i constrângă pe toți să creadă că familia Wong avea o fiică crescută de niște prieteni de-ai acestora în Hwaseong, din cauza insuficientelor resurse financiare la acel timp. Iar acum fiica lor s-a întors să facă ultimii 2 ani de liceu aici, în Seul. Nu a fost ușor să se acomodeze, a trebuit să-și schimbe numele pentru a nu creea bănuieli, a lasat numele Park în spate, avea sa fie recunoscută ca și Wong Soo Jin.
Soo Jin a decis să termine liceul, pentru că i-ar fi fost mai ușor în a nu ridica semne de întrebare și cu privire la asta.
Fata stătea pe canapea și se uita la televizor, locuia în această casă de câteva săptămâni și se obișnuise cu spațiul nou, era cu siguranță mai bine ca în pivniță.
La fosta ei casă nu avea nici canapea, nici televizor, familia ei nu și-a permis să cumpere așa ceva. Își amintea cu greu sufrageria în care erau 2 paturi, o masă și o sobă. Nu avuseră scaune la masă, mâncau din picioare, acesta fiind unul dintre vechiile obiceiuri din familia tatălui ei, de când se cunoștea nu au mâncat de pe scaune.
I se părea un obicei mai mult decât stupid, care o făcea să se încrunte de fiecare dată când tatăl ei îi amintea să nu stea pe un scaun când ia masa.
Nici acum nu stătea pe scaun ca să ia masa, masa ei trebuia prinsă prima dată, și consta de cele mai multe ori în iepuri și trecători rătăciți de la marginea orașului, care îi îngropa după ce le lua tot sângele. Până acum trecătorii rătăciți erau doar o măsură de urgența, a omorât un bărbat din cauza poftei incontrolabile de sânge, dar i-a părut rău imediat ce a făcut-o, nu putea să atragă atentia asupra ei.
De atunci se controlează, trebuie să o facă, peste câteva zile trebuie sa intre pentru prima dată după atâta timp într-un liceu, în clasa a XII-a mai exact. Era oarecum nerăbdătoare, era emotionată, deși știa ce o așteaptă.
Trebuia să-și continue studiile de unde a rămas, adică la sfârșitul clasei a X-a. Chiar dacă a pierdut un an, acum vroia să-l recupereze și să treacă mai departe în clasa a XII-a și apoi la facultate ca să se poată angaja mai târziu. Pe scurt vroia să-și construiască un viitor, care să nu depindă de trecutul ei negru.
Nu putea să-și amintească zilele acelea, nu vroia să o facă, însă nu se putea oprii. Nu îi părea rău de ce a făcut, însă trebuia cumva să se oprească din a-și mai amintii zilele negre prin care a trecut.
