Pluviophile

Capitolul II

Ai avut vreodata un vis care iti parea realitate ? Ai simtit fiecare atingere , fiecare sarut , fiecare miros si ti-ai fi dorit sa mai visezi in continuare . Si stai in pat gandindu-te la acea persoana dorindu-ti sa fie langa tine , sa te tina in brate si sa iti dovedeasca ca visele nu sunt doar pentru somn. Ei bine , imi place sa cred ca visele ne dau semne , fiecare lucru marunt poate insemna ceva . O privire . Un zambet sau un sarut . In vise experientezi lucruri pe care nu le-ai facut niciodata , lucruri care ai fi vrut sa se intample , dar nu s-au intamplat , persoane pe care ai fi vrut sa le cunosti dar nu o faci. Oamenii poarta tot timpul masti . Unii dintre ei , ca mine de altfel poarta o masca si fata de sine , iar visul e singurul loc unde pot fii eu insami. Era la un moment dat un cantec despre dragoste. Si spunea ca nimeni nu o sa iti explice ce e dragostea . Trebuie sa afli singur , iar eu am aflat primtr-un vis. Pentru prima data in viata mea m-am simtit iubita. Si multi ar spune : parintii ? Da. Eu nu le prea simt dragostea. Mereu am acelasi dialog cu ei , interminabil despre faptul ca nu ma straduiesc destul , ca fug de acasa la "chitareala " si nu mai vin inapoi decat foarte tarziu, ca pot face mult mai multe lucruri si pot fii mai buna . Da. Pot fi. Dar nu sunt. Incerc sa fac sa para ca nu imi pasa, dar in adancul sufletului doare. Fiecare cuvant devine o sulita care lasa semne in inima mea.
Am incercat odata sa nu mai iubesc. Stateam in pat si ma uitam la pereti. Si era al dracului de amuzant sa privesti cum sunt varuiti peretii intr-un alb imaculat. Erau ca o panza alba care putea deveni absolut orice, la fel ca mine care puteam incerca orice acum ca nu ma mai tine ancora numita iubire. Am ranit multa lume in vara aia. Am pierdut tot, inclusiv prieteni care mi-au promis ca vor ramane mereu, inclusiv pe Miles, care se indragostise de o fata care mereu m-a vazut ca pe o amenintare si m-a departat total de el. Nu puteam sa plang pentru ca nu mai aveam sentimente, tot corpul meu fiind umplut de ura. Ii vedeam doar in vise, si nu in vise in care totul e ok si e frumos si floricele si chestii...ii vedeam langa mine pe frontul de lupta, ei luptand impotriva mea, iar eu retezandu-le capetele si carandu-le dupa mine tinandu-le doar de par in timp ce in jurul meu ardeau cladiri si oamenii strigau dupa ajutor. Asta pana intr-o zi. Cand Miles a realizat ce persoana falsa era acea fata si s-a despartit de ea. A reinceput sa vorbeasca cu mine. Si asa , incet, le-am demonstrat ca am inceput sa iubesc.
Lumea asta functioneaza ca o oglinda. Daca tu daruiesti ura, vei primi ura si fiindca primesti ura incepi sa daruiesti mai multa si tot asa. Si de multe ori am avut impresia ca nu voi iesi niciodata din aceasta bucla. Asta pana cand Miles m-a ascultat din nou si a inceput sa imi vorbeasca. Un simplu mesaj de la el m-a ajutat sa imi readuc aminte faptul ca sunt om si trebuie sa am sentimente... Si odata cu asta a venit si depresia in care ma zbat. Am incercat de multe ori sa ma sinucid, dar cum Miles a fost mereu acolo si mereu ma facea sa rad, amanam momentul.
*
Mereu am iubit furtunile. Sau mai bine zis momentul acela dinaintea furtunii. E un moment de agitatie totala, vantul sufla cu putere, oamenii se grabesc sa intre in case, iar animalele fug de furia naturii. Apoi totul ingheata, nici macar o frunza nu mai misca, timpul sta pe loc, totul se aude infundat. Apoi incepe sa se descarce. Si puterea ei se dezlantuie si ... Si.... Cerul cedeaza. Fulgerele si tunetele brazdeaza cerul asa cum bunica facea riduri atunci cand radea..... Si asa cum nu o mai face acum....
Ce dracu' e cu mine ? Nu pot sa ma indragostesc de el. E aiurea. E imposibil. O sa continui sa neg pana cand dispare. Da, asta o sa fac. Neg. Nu imi place de el... Nu imi place... Nu imi... Nu ..... Nu pot ceda. Nu las furtuna asta sa inceapa.