Shadows of the Past

✲Capitolul 2✲

       © xFarAway 2015

All rights including those in copyright in the content of this story are owned by xFarAway. It's illegal to steal and/or copy.

                                       ✲   CAPITOLUL 2 : Shadows of the past :

                                                           Iadul e nesfârșit   ✲  

"Deci ,ce te-a făcut să mă ajuți ?" mă întreabă Caleb în timp ce mergeam pierduți pe străzi.

" Nu prea știu ... Poate pentru că tu ai fost singurul care a văzut ceva în mine și poate pentru că tu ai insistat atât de mult să scoți o vorbă de la mine..."

"Atât ?"

"Sunt mai multe ,dar nu ți le spun."

†††††††††††

"Habar n-ai unde mergem nu-i așa ?" Mă întreabă el râzând.
"N-am nici-o idee"
"Cât o fi ceasul ?"
"Habar nu am" Râd eu. "Să știi ,Caleb , nu ești atât de enervant pe cât mi-am imaginat" Mă așteptam să răspundă dar n-a fàcut-o , am simțit un fior pe spate. "Ei bine ? Nu răspunzi ?"

Mă întorc și-l văd întins pe jos .Capul lui era spart și plin de sânge..
"NU ! Nu,nu,nu,nu,nu,nu ! Te rog ! Nu-mi face asta . Nu , te rog." Când mă apropii de el zăresc o umbră . Era un om care stătea acolo . Dacă n-aș fi știut aș fi strigat după ajutor ,dar știam . Știam că persoana aceea era responsabilă.

Fug spre ea . Vroiam să mă răzbun pe ea , s-o întreb de ce l-a omorît . Până la urmă Caleb era o persoană bună.

”Monstrule ! De ce ai făcut asta ?! Ai să plătești !”
Sunt la 3 metri departe de ea când îmi apare o durere imensă de cap. Cad pe strada goală și rece , nu auzeam nimic în afară de un țiuit. Vedeam greu și încețoșat. Ultimul lucru care văd este acea umbră stând acolo ,fără să facă ceva . Mă întorc cu capul la Caleb și încerc să-i prind mâna întinsă pe jos ,nu reușesc.

†††††††††††

Deschid ochii încet .Nu vedeam clar dar ce am putut descrifra era o biserică ,una mare și frumoasă . Eram foarte obosită ,mă durea capul și din instinct am închis ochii la loc.Era cel mai frumos lucru din lume ,o lumină atât de puternică dar nu mă deranja , era albă și pură ,era incredibilă. În spatele meu era un întuneric imens care mă tenta să intru în el.Nu vroiam să merg în dreptul lui dar am făcut un pas și după acel pas încă unul și încă unul,până când mi-am dat seama că mă îndreptam spre el. Îndreptându-mă spre el îmi apar imaginile cu Caleb ,toate clipele petrecute ,tot ce a făcut pentru mine. Dintr-o dată părinții mei apar în fața întunericului .

„Draga mea ,noi suntem bine nu-ți face griji .Ai grijă ce faci.” Se auzea în ecou ,de parcă mai multe voci vorbeau odată cu ea.

”Mami ?!” Spun eu surprinsă

„Ai grijă ce faci ,scumpo.”

”Tati ! Vă rog nu plecați ! Nu mă părăsiți.” Spun cu lacrimi în ochi.

”Ne pare rău.” Priveam cum dispăreau ,încet ,încet . Se duceau . Nu vroiam asta .

Mă trezesc brusc ,luând mult aer în piept și respirând greu.

”Este în regulă !” Spune un om îmbrăcat în negru .Nu puteam să-i văd încă fața . Încă vedeam în ceață și auzeam în ecou.Aud sirenele de ambulanță iar omul acela mă cară până la ea. Doctorii alergând în dreptul meu și cărându-mă toți până la patul care se afla în ambulanță. Cum m-au pus pe patul rece eu am închis ochii ,încercând să fac durerea să plece.

††

Simt un cearceaf proaspăt sub mine .Îl strâng în pumnii după care deschid încet ochii . Mă uit în jur să identific locul .Eram în locul în care uram foarte mult , spitalul.Aveam perfuzii iar acele mă făceau să mă simt prost ,fără apărare ,vulnerabilă.

Mă ridic în șezut din pat și încerc să mă ridic în picioare. Cum stau pe picioarele mele mă simt rece și îndurerată. Aud niște voci , erau încete,nu le puteam descifra bine. Mă apropii puțin mai mult de ușă și aud o convorbire între doi polițiști și asistente. Vorbeau despre mine ! mi-am dat seama că polițiștii mă căutau pe mine așa că m-am panicat. Mi-am smuls perfuziile ,cea ce părea mai puțin dureros în mintea mea, și am ieșit repede pe ușă. Mă uit în stânga și în dreapta dar nu văd nici-un polițist ,nici-o asistentă. Ceva îmi spune s-o iau la stânga iar eu ascult. Cum mă apropii să dau colțul în spatele meu aud polițiștii iar când mă întorc îi văd intrând în camera în care mă aflam acum 1 minut.Alerg repede spre cel mai apropiat lift și apăs disperat pe butonul de chemarea liftului.Ușile se deschid și cum e să intru  dau peste un om înalt de treizeci ,treizeci și ceva de ani , îmbrăcat în negru.

”Hei ,hei ,hei ,calm . Unde fugi ?” Mă uit la el speriată ,încercând să trec peste el dar el întinde mâinile în aer ,oprindu-mă.

”Cine ești tu ?” Îi comand eu serioasă.

”Eu sunt cel care te-a salvat , nici nu mă așteptam să-ți amintești la cât sânge ai pierdut.”

”Tu ? Tu ești cel care m-a adus aici ?!” Mă reped eu la el furioasă.

”Da ,cu plăcere.”

”cu plăcere ? Te aștepți să-ți mulțumesc pentru că m-ai adus aici ? aici unde pot venii polițiștii și să mă trimită înapoi la orfelinat ? ”

I-aș fii spus mai multe dar aud polițiștii că ies panicați din cameră iar eu intru repede în lift și apăs butonul care duce la parter.Cum începe liftul eu nu scot o vorbă ,eram nervoasă și respiram greu.

”Îmi pare rău ... nu știam.” Spune el sincer dar eu tot tac , nici nu mă uit la el.

”Dar când te-am salvat nu erai la orfelinat ,erai afară ,singură.” Eu dau din picior sperând să ajungă cât mai repede liftul jos.

”Ai plecat de-acolo, nu-i așa ?”Răspunde el amuzat. Iar eu m-am întors repede la el.

”Da ! Și era să fiu trimisă înapoi din cauza ta ! Nici nu știi cât de rău este acolo !”

”Dacă nu eram eu puteai să sângerezi până ai fii murit !”Se răstește și el la mine. Iar eu nu mai spun nimic și mă întorc la ușa liftului. El chicotește puțin.

”Ce ?” Întreb eu nedumerită.

”Nu mă așteptam ca o fată așa de mică ca și tine să scape de acolo .”

”Trebuia s-o fac.”

”Ai riscat foarte mult.”

”Nu-mi pasă ,trebuie să fac ceva ce aștept de 4 ani .”

”Ce anume ?” Devine el curios

”Nu este treaba ta.” Îi răspund eu rece.

Ușa liftului se deschide iar eu încerc să ies repede .Omul acela după mine. Ne îndreptăm rapid către ieșire . Mai aveam atât de puțin dar un polițist strigă la noi . Atât de tare înât am închețat pe loc.

”Voi doi ! Stați pe loc !!”