Maleyah - În lumina întunericului

XIV. Vrei să desenezi cu noi?

     

 — Cât vă datorez? spune tata, scoțând câțiva dolari din portofelul său gros. Luați așa, îi întinde cincizeci de dolari, ținuți între două degete, iar femeia îi ia cu o mică reținere. Nu o să se mai întâmple, murmură și își bagă portofelul în buzunarul de la sacou. Vă mulțumim enorm pentru înțelegere, chiar nu știu ce a fost în capul ei, spune și se uită la mine, scurt.

— Adolescenții, domnule, grăiește femeia cât își îndeasă banii în șorț.

Tata dă din cap și îi urează o zi bună femeii care a fost de acord să nu depună plângere.

Bineînțeles că nu am luat produsele și le-am înapoiat doamnei. M-am simțit atât de prost când ochii tatei m-au ocolit când a intrat în magazin. N-am vrut să-l dezamăgesc, am vrut doar să arăt că nu-s doar fata lui tata și atât...

Îl urmez în liniște până la mașină, observând că prietenii mei au disparut ca prin magie. Mă așez pe scaunul pasagerului și tata îmi trântește în poală geanta și telefonul, fără ca măcar să se uite la mine. Știu că e supărat, dar nu înțeleg de ce nu țipă.

— Îmi pare rău, tată. A fost o provocare stupidă și...

— Vorbim acasă, mă întrerupe fără să își ia ochii de la drum.

Asta nu sună prea bine. Nu așa trebuia să se întâmple. Nu mi-am imaginat nicio secundă că tata va fi nevoit să mă scoată din încurcătură. Dar am avut de ales între asta și a da explicații poliției, așa că am ales varianta cea mai bună. Sau cel puțin așa am considerat, căci acum, când mă uit cu coada ochiului la tata, îi văd maxilarul încleștat și brațele încordate pe volan. E nervos.

Înghit în sec și las privirea în jos, așteptând în liniște să ajungem acasă. Sper doar ca mama să îl convingă că nu e atât de grav ce am făcut și să nu anuleze petrecerea de ziua mea, de peste doar o lună.

După zece minute de tăcere, tata parchează în fața casei noastre și iese din mașină ca o furtună, trântind ușa în urma sa. Îl urmez fără să scot un cuvânt și ne descălțăm pe covorul de la intrare, ca mai apoi să ne luam papucii de casă în picioare.

Mama stă în capătul mesei, cu mâinile împreunate pe masă, fixându-mă cu privirea. Înghit în sec și mă așez pe scaunul din fața ei fără să mi se zică, iar tata mă urmează.

— E doar o copilă, Liam, dă-i pace, spune mama după ce-și drege vocea. Toți am făcut prostii când eram mici, murmură și își întinde palma peste a sa.

— Aveam pretenții de la ea, Teresa! spune printre dinți și își trage mâna. Ce ți-a lipsit, Maleyah?! Ce ți-a lipsit, încât să furi dintr-un magazin? Zi!

Vocea lui groasă mă cutremură. Știu că nu e vorba despre gestul meu în sine, ci despre ce ar spune lumea dacă ar afla că fata lui Liam Andrews a furat dintr-o benzinărie. Asta mă deranjează, dar decid că este spre binele meu să nu îi arunc în față toate astea acum. Nu ar fi deloc înțelept din partea mea.

— A fost o pedeapsă, murmur fără să îmi ridic ochii din podea.

— Ei bine, nici măcar nu îmi pasă, tună el și se ridică nervos de la masă. Asta e deja prea mult. Ai întrecut orice limită a bunului simț!

— Liam, intervine mama cu tonul ei cald, dar eu știu mai bine că în acest moment nimic nu l-ar putea îmbuna pe tatăl meu.

Acesta se învârte furios prin bucătărie, trecându-și de mai multe ori mâna prin păr, apoi frecându-și tâmplele cu degetele.