Jurnalul Unui Om Mort

Decădere. Partea a II a

        Suntem singuri? Atât de singuri? Da, așa am tras concluziile. Știți cum este să încerci din răsputeri să rezolvi o ecuație, iar rezultatul să fie 0? Ei bine, da, cam așa este și faptul că încercăm din răsputeri să găsim în această lume pe cineva care să ne facă să credem că nu suntem singuri.

         Ei bine, totul este o amarnică amăgire. Toți suntem singuri, doar că înconjurați de oameni. Știți ce este cel mai greu? Să crezi că ai foarte mulți prieteni, iar într-o zi oarecare să ajungi la concluzia că ei sunt de fapt nimic.

      Nimicul nu există, da știu. Dar cine există în această lume? A trăi și a exista de cele mai multe ori se confundă. A trăi înseamnă să îți trăiești libertatea. A exista înseamnă să suferi într-o falsă libertate.

        Ciudat, poate chiar melancolic și demn de milă. Lumea, fie ea bună sau rea ne percepe în fel și chip. De câte ori nu v-ați uitat la o persoană și să credeți despre ea că este rece, este crudă? Dar de câte ori am încercat cu adevărat să ne uităm și dincolo de zid, în interiorul acelei persoane?

          Faptul că suntem atât de diferiți într-un mod atât de imperfect ce duce la perfecțiune ne face oameni, de aceea și răceala unei persoane, dar și căldura alteia este adânc stocată undeva în interior, fiindcă la exterior este un zid aproape impenetrabil.

        Tu nu ești așa? Te rog, minte-mă! Spune-mi că tu îți arăți sentimentele în cel mai unic mod, în cel mai direct. O să îți spun și eu atunci că ești pur și simplu mult prea trist ca să-ți dai seama.

     Este ca și cum ești închis într-o închisoare de maximă siguranță creată de tine. Când a fost ultima oară când ai râs cu adevărat? Când a fost ultima oară când ai iubit cu adevărat?

      Nici eu nu îmi amintesc. Poate cândva, poate niciodată. Sunt om și eu și sunt atât de imperfectă încât inima mea devine pe zi ce trece mai rece.

        Te-ai trezit vreodată în mijlocul nopții și te-ai uitat la tavan și ți-ai spus că ești singur? Nu, de fapt ai simțit? Am observat că noi prin cuvinte ne mințim. Sentimentele nu sunt înșelătoare, deci ele o să îți spună dacă am dreptate cu ceea ce zic aici.

        Ți-ai aprins vreodată o țigară și te-ai uitat la cer, încercând să deslușești misterul lor? Le-ai vorbit și te-ai confesat lor? Hai, spune-ți!

        Fii sincer cu tine, fii sincer, iubește-te pe tine prima dată! Ni aștepta să primești iubire. Nu, drag prieten! Nu te amăgi! Știi ce este adevărata iubire? Este atunci când te iubești pe tine mai mult decât te urăști. Asta este!

        Tu pentru univers ești cea mai importantă ființă. De ce încerci să decazi atât?