⭐8⭐

1.4K 65 2
                                    

Îndrumată de miros, îmi continui drumul până în dormitor. Nimeni nu era, dar mirosul perturba încăperea.

Mã uit mai atentă și observ uşa balconului deschisă . Mă uitam la acea ușă dar nu știam dacă ar trebui să-i calc pragul sau să mă pun direct în pat.

Curiozitatea, fiind puternică, am trecut de pragul ușii, ieşind pe balcon. Îmi măresc ochii la vederea imaginii din fața mea.

Jimin stătea pe scaun, într-o cāmașă cu nasturii deschişi și toată udă, iar asta lăsa la vedere tot abdomenul său perfect.

Îmi ridic privirea asupra feței lui și constat că de aici se simțea mirosul de tutun. Jimin fuma pe balcon.

„ Ce e? " mă întreabă acesta indiferent, trăgând din acea țigară indiferent,nu știam că fumează. Chiar atât de neruşinat și nesimțit poate fii?

„ Nu știam de unde vine mirosul " spun privindu-l și încercând să arăt că nu îmi este teamă sau ruşine de el.

„ Acum că ai aflat, poți pleca" spune suflând fumul înspre mine

„ De ce ești așa, jimin apropiindu-mă de el ' întreb

„ Pentru că așa îmi place să fiu"

Replica sa obraznică și plină de aroganță mã făcu să mă îndepărtez de el.

Oftez greoi, acesta continuând să tragă din acea țigară fără să îi pese de nimic, pur și simplu nu-l interesa de nimic.

„ Mai ai alte comentarii? " mă întreabă când vede că stăteam și îl priveam
„ Nu" spun dând din cap

„ Atunci de ce mai stai aici? " mă întreabă, stingând chiştocul de țigară și lăsându-l în scrumiera de pe măsuță.

Pentru că încerc să-mi dau seama de ce ești așa, te-ai schimbat, Jimin încercând să nu par emotivă în fața lui

"Aish" spune el râzând ironic și lăsându-și capul pe spate

"De ce fumezi, Jimin ? Ce găsești aşa fascinant... "

Rose dacă nu încetezi cu întrebările tale copilărești, dormi pe jos!" îmi spune serios, nelăsându-mă să-mi continui replica și se ridică nervos de pe scaun, părăsind balconul.

Nu mă dau bătută și îl urmez până în dormitor, prinzându-l de mână pentru a se întoarce cu fața la mine.

Acesta se întoarce, trăgând de cămașă fără a se uita la mine.

ohh fuck me daddy /vol 1/Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum