Uite cum dansează cerul în mii de tipare,
Cum norii își împreunează fibrele de bumbac
În dinamici rotative, un paradis în mișcare,
Început de la o simplă ață și-un simplu ac.
Haide ploaie divină și coboară în lăcaș
Crește albia râului și zvântură florile
Trezește poiana sublimă și scutură zorile
Hrănește cu spor al copacilor locaș.
Mireasmă desăvârșită, miros de pădure,
Pe cărarea făurită crește-un tufiș de mure
Cu-un gust îmbietor și-o aromă superbă,
Mure colorate pe-un întreg desiș de iarbă.
Printre valuri și-o tornadă adâncă într-o vară
De copaci dă curentul ca și apa într-o moară,
Se-aude tunet din văzduh, strigătul naturii,
Se vede norul ce umbrește capul verde al pădurii.
CITEȘTI
Bucuriile unei vieți simple
PoesiaDespre bucuriile băiatului și ceea ce îi liniștește inima, despre anturaj și sursa de nutrienți și despre o viață simplă.