— Cum te simți?
Jimin a scos un mârâit fiind încă ascuns în brațele bărbatului, pur și simplu ii venea greu sa creadă ceea ce se întâmplase noaptea trecută.
— Nu ar trebui să fi la birou?
— Teoretic, vreau să mă trezesc mereu asa.
— Și eu. Îmi lipsești mult.
Întotdeauna bărbatul știuse cat de mult îi lipsea celui mai tânăr și se simțea vinovat pentru că nu-i putea fi alaturi mai mult timp, obișnuise întotdeauna să lucreze mai mult pentru ale permite lui Namjoon și Taehyung să petreacă mai mult timp cu iubiții lor și, continuase să respecte programul chiar daca și el avea, la rândul său o persoana care îi ducea dorul. Fiecare suspin și geamăt al lui Jimin fusese bine memorat in mintea bărbatului care îl mângâia ușor pe coapse, știa că aceasta suferea in liniște pentru că niciodată nu crezuse că relația lor avea să ajungă în punctul acela și mai mult decât atât, el nu se putuse controla.
— Îmi pare rău, a murmurat înainte de a îl săruta ușor pe frunte. Sunt un animal, am uitat și întârziat și nu am putut sa ma controlez și...
— Regreți?
— D-Da, a răspuns după un timp și Jimin a oftat scurt înainte sa se ridice de lângă bărbat.
— Îmi pare rău, s-a scuzat pasind spre șifonier cu greu și Yoongi s-a încruntat privindu-l de parca bărbatul ar putea să-l vadă. Poate ca ar fi mai bine sa plec, nu vreau sa te fac sa regreți și mai multe lucruri in viitor, a continuat trăgând o pereche de pantaloni anapoda pe el. Ai grija de tine, a zâmbit trist.
— Unde crezi ca te duci? A întrebat răgușit ca mai apoi să-l lovească cu spatele de perete făcându-l sa geama lung de durere. Unde pleci?
— A-Afara.
— Nu pleci nicăieri, Park Jimin. Nu după ce m-ai făcut sa ma îndrăgostesc in halul asta de tine, ma poți numi cum vrei tu sau sa ma pedepsești in orice mod vrei tu dar, nu pleca.
— Ai spus ca regreți..
— Nu am regretat nici măcar o secunda ca te-am întâlnit, nu am regretat nici măcar o secunda ca am ales sa te ajut și cu atât mai putini nu regret relația dintre noi, te iubesc mult Jimin, regret ca nu am putut sa ma controlez și.. ești vânat tot și ai dureri, asta regret... suferinta pe care ți-o provoc. Nu sunt niciodată cu tine când adormi sau când te trezești, nici măcar atunci când iesi la cumpărături pentru noi.. niciodată.
— Plângi?
— Da, a recunoscut dintr-un foc. Plâng pentru ca sunt un prost, un idiot, un nimic..
— Termina, a murmurat bărbatul trecându-și mâinile peste fata bărbatului atingând micii stropi de apa care ii udau fata.
— Ai atâtea arsuri, a murmurat. Nu le-am observat niciodată, te ustura?
— Nu mai plânge, a repetat pe un ton mai aspru asemenea unei porunci. Serios, nu-i mare lucru.
— Mereu am ales sa lucrez eu mai mult ca sa le dau ocazia lui Namjoon și Taehyung sa petreacă mai mult timp cu iubiții lor și când ne-am mutat noi împreuna am crezut ca o sa fac fata și chiar m-am descurcat la început dar apoi au început sa apăra noi cazuri și.. nu știu, simt ca o sa clachez in ritmul asta, a recunoscut plângând silențios. Nu vreau, vreau sa fiu cu tine mereu, mereu.
— Eu nu fac mare lucru, am grija cum pot de casa.
— Mâinile tale sunt pline de cicatrici.
— Și tu ești obosit, dormi puțin și muncești mult.
— Vreau sa te știu mereu lângă mine, sa pot sa te sărut de câte ori am nevoia sa ma ghemuiesc lângă tine și...
— Am înțeles, a rostit rusinat bărbatul. Știi ca și mie mi-ar face plăcere sa te știu mereu lângă mine.
— Hai cu mine la birou! Zilnic, mereu.. mai puțin noaptea, trebuie sa te odihnești atunci, a spus pe un ton entuziast Yoongi și Jimin a strâmbat din nas la ideea de a sta între opt și doisprezece ore in secție. Te rog, s-a milogit asemenea unei pisicii bărbatul și Jimin a oftat.
— Ce?
— Te rooooog!
— Nu.
— Teeeee rrrrroooooggggggggggg!
— Încetează.
— Tttttttteeeeeee rrrrrrroooooogggggggggggg!
— Cu ciresica in vârf?
— Cu orice vrei tu, babe.
— Fie, o sa vin. Dar acum, pune-ma in pat, ma doare...
— Te iubesc, babe.
