— La ce te gândești?
Jimin a tresărit auzind glasul jos al lui Yoongi ca mai apoi să-și ridice privirea spre fața acestuia schițând un mic zâmbet.
— Mă gândeam la noi.
— La noi?
— Mhm. Știu despre relația pe care ai avut-o cu doctorul, a spus pe un ton slab.
— Pot să explic.
— Nu este necesar. Știu că mă iubești și că ai început o relație cu el pentru că eu eram destul de distant și nu-ți ofeream atenția de care aveai nevoie. Sincer să fiu, mi-am imaginat mereu că am să-mi petrec toată viața alături de prima mea iubire, a recunoscut încă având capul sprijinit pe pieptul său făcând ca ochii lui Yoongi să se mărească și mai apoi să zâmbească.
Cum se cunoscuseră? Ce făcuseră să se întâlnească unul pe altul?
Era noapte, Yoongi se afla la lucru de mai bine de zece ore și pur și simplu era epuizat din cauza tuturor dosarelor care continuau să crească într-un morman imens lângă biroul său. Jin era plecat în timp ce Jungkook era la fel de ocupat asemenea lui. Când s-a anunțat că mai multe cazuri au ajuns a înjurat și a sperat că avea să primească un caz mai ușor, sperase, corect. Când a citit cele câteva rânduri de la constatare a înșirat mai multe înjurături în gând ca mai apoi să pufăie, ura când era obosit și avea multe de rezolvat într-un timp scurt. Imaginea lui Jimin încă îi era vie în minte, stătea pe scaunul de lemn cu cățelușul în brațe în timp ce suspina și tremura de spaimă, inițial crezuse că joacă teatru ca mai apoi să se întristeze când a aflat că acesta nu vedea, îi părea sincer rău pentru el și făcuse tot ce îi stătuse în putință pentru a îi dovedi nevinovăția ca mai apoi să facă un împrumut bancar pentru a putea să-i plătească tratamentul și operația. Zilele sale monotone fuseseră colorate de bărbat și învățase din nou să iubească, se schimbase mult de atunci și vinovat era doar Jimin care mereu știa cum să-l facă să se simtă mai bine.
După ce Jimin își pierduse locului de muncă și ajunsese în stradă, bărbatul își pierduse tot interesul de a trăi și pur și simplu nu-l mai interesa, nimic. În aceea noapte când agenții de poliție l-au ridicat de la gară, mai bine ar fi intrat în pământ decât să fie pus pe umerii săi ceva ce nu făcuse. Era o fire calmă, caldă și transparentă, știuse că Yoongi depusese eforturi mari pentru proces și pentru a dovedi nevinovăția sa și el nu putea decât să-l ajute cu treburile ușoare de acasă, iubea când se făcea util, iubea că începuse să-l iubească.
Dacă Yoongi avusese parte de o viață destul de monotonă înainte de apariția bărbatului, bărbatul avusese parte de o viață destul de chinuitoare și doar împreună au reușit să găsească puterea de a trece mai departe.
La primul lor sărut se regăsiseră, era ca și cum s-ar fi pierdut într-o viață anterioară ca mai apoi să se întâlnească în viața această. Jimin obișnuia să creadă în chestiile de genul acesta și adesea îi mulțumea celui mai mare pentru că îl alesese din nou.
Jimin aflase printr-un mail de la doctor despre relația pe care cei doi o avuseseră, doctorul avusese grijă să-i detalieze cuvânt cu cuvânt toate momentele în care bărbatul vorbea despre acesta și-l asigurase că între ei nu fusese nimic mai mult decât câteva atingeri și săruturi, doctorul avea o familie și un copil și-l îndemnase pe acesta să-i ierte pe ei și să-și continuie viața alături de Yoongi pentru că, spusese el, nu avea să găsească pe cineva mai potrivit cu care să-și petreacă viața, avea dreptate. Yoongi era totul pentru Jimin.
— Te iubesc mult, Jimin. Am greșit când am călcat pe bec, nu vreau să uit niciodată cât de nesimțit am fost și laș când m-am agățat de acel doctor pentru că îmi era teamă că tu ai să mă părăsești. Îmi pare rău că m-am îndoi de tine și de sentimentele tale.
— Am realizat cât de norocos sunt când am citit mail-ul de la el. Nu credeam că așa se simte dragostea, a explicat pe un ton slab. De obicei, oamenii se despart când este vorba de infidelitate sau aleg să se separe măcar pentru o perioadă, încrederea dispare și totuși, mă crezi că sunt fericit că ai avut relația cu doctorul?
— Ești?
— Sunt, l-a aprobat. Cu siguranță el îți putea oferii mai multe decât aș putea eu și totuși, faptul că suntem acum împreună este confirmare faptului că niciodată, sentimentele nu mint.
După ce bandajele bărbatului fuseseră îndepărtate cu banii economisiți de Jimin și cei proveniți după vânzarea apartamentului lui Yoongi cei doi cumpăraseră o căsuță cochetă aproape de ieșirea din oraș și chiar înainte de a se muta se logodiseră, actele nu contau pentru ei ci doar își doriseră să le facă plăcerea lui Jin și Namjoon.
Iar pentru că bărbatul nu-și dorea să fie întreținut de Yoongi se înscrisese la academia militară pe departamentul de limbi străine, alegând engleza și după examenul final fusese acceptat ca traducător pentru documentația oficială pentru cazurile care implicau persoane din exteriorul Coreei, era fericit.
— Vrei să mergem înăuntru? Se lasă rece.
— Nu, îmi place să stau afară cu tine. Vezi steaua aia? L-a întrebat indicând spre o stea care părea cea mai strălucitoare.
— Da, ce-i cu ea?
— Mereu mi-a crezut să cred că este femeia care ne-a adus împreună.
— Poate chiar este, îi suntem datori. Să fim împreună și viața viitoare.
— Parcă nu credeai în viețile anterioare sau viitoare.
— Nu credeam. Tu m-ai făcut să-mi schimb viziunea. Nu vrei să fim împreună și atunci?
— Ba da. Te iubesc, Yoon.
— Și eu, Minie. Și eu.
Jimin a zâmbit ca mai apoi să-și închidă ochii, știa că avea să fie sărutat ușor pe buze. Devenise rutina lor de seară, niciodată nu ratau ocazia să-și mărturisească sentimentele sau să se tachineze, lumea îi putea considera ușor țicniți pentru că ajunseseră să se înțeleagă din priviri sau gesturi dar pentru ei, cuvintele erau o pierde de vreme. De ce să irosească vremea vorbind când puteau să folosească aceea vreme pentru a se giugiuli?
---
Who // YoonMin este oficial DONE.
Destul de sec dar merge.
