✧ Recapitulare

165 24 4
                                    

Bine ai revenit, călătorule. Îmi tresare sufletul de bucurie când te revăd. Cuvintele de început sunt de prisos, însă. Ne cunoaștem deja. Îi cunoști pe ei, pe toți, aproape la fel de bine cum o fac și eu. Singura incertitudine care ne-a rămas, și poate cea mai frumoasă și scăpărătoare, e viitorul.

*

Cea de la care a început totul e Lyre Hayward, o Sabie a lui Azrael, Arhanghelul Morții, ultima trimisă de acesta înainte să moară. A renăscut din flăcările unui câmp de bătălie, fără vreo amintire a vieții ei trecute. Seymour Eckard, liderul Cercului Șoimilor, a fost cel care a descoperit-o și i-a oferit să i se alăture.

După multe nopți și zile dure, se ivește șansa lui Lyre de a răzbate din mizerie și întuneric, sub chipul Turnirului Lunii Sângerii. Lupte crunte o duc aproape de câștig, care îi este furat dintre degete se către singura persoană în care avea încredere, Elaine Fallion. În ultimul moment, o explozie răvășește arena și o scapă pe Lyre la milimetru, cu prețul unor răni aproape fatale.

După zile de inconștiență, se trezește în Imperiul de Miazănoapte, Imperiul mort, pe care Umbrele îl distruseseră acum zeci de ani. Pământul acesta sterp se trezea însă la viață odată cu înălțarea rebeliunii condusă de prințul Aidan Argenthaal, fratele exilat al lui Arsace Argenthaal, Înaltul Monarh al Umbrelor. Lyre o cunoaște pe Maratha Phiryon, stratega într-un scaun cu rotile ce îi devine prietenă, și pornește în prima ei misiune alături de Annelyn Belvarre, fosta spioană și războinică bântuită de pierderea proaspătă a unei sarcini și de ceva încă și mai întunecat.

În timp ce harul lui Lyre își face apariția, înfiorând-o, iar Aidan Argenthaal îi găsește talentele mortuare din ce în ce mai interesante, Arsace Argenthaal întâlnește un vechi prieten, Vixan Harth. El e singurul care o ține pe linia de plutire când propriul Consiliu se răzvrătește împotriva ei și stârnește un conflict internațional cu Imperiul Rozelor. Ambasadorii vecini sunt uciși de o veche legendă revenită la viață, Asasinul Roșu, domnița care l-a otrăvit pe Faust, tatăl lui Arsace și fostul Înalt Monarh, și cauza pentru care mama acesteia a fost arsă pe rug.

În prima sa misiune, Lyre o întâlnește pe Vilerra, o femeie de vârstă mijlocie, vânătoare a Săbiilor lui Azrael. E atrasă într-un joc periculos în care cea mai bună șansă a ei e să blufeze, să jongleze cu indiciile și șansele, ca să își asigure propria supraviețuire.

Provocarea de a-l salva pe Darius Frey, un spion cu inima pătată de istoria lui dureroasă alături de Annelyn, le dezvăluie rebelilor prezența unor jurnale deținute de Consiliu și le oferă un prim prizonier valoros: nimeni altul decât Vixan, orbit și zbuciumat de traume. Jurnalele se dovedesc însă a fi aproape neconcludente, stârnind mai multe întrebări decât oferind răspunsuri. Un lucru este însă clar: Faust Argenthaal nu fusese cine crezuseră ei.

Având legături strânse cu Celen Rosinth, un om de știință acum mort din Imperiul Rozelor, plănuise să își dezlănțuie cea mai periculoasă creație asupra lumii: Flamai Omnia. Acesta avea să fie o creatură stranie și înfiorătoare, cu suflet de înger și trup de demon, și puterea de a înălța sufletele Intradinasticilor, de a le tortura ființele până când durerea agonizantă îi imunizează complet, aceștia devenind divini la fel ca Dinasticii, dacă nu mai mult.

Consiliul Coroanei Umbrelor voia ajutorul Rozelor în această creație și creditul pentru revoluționarea întregii lumi, însă cu prețul ca Arsace să se însoare cu moștenitorul lor și să transforme Imperiul Umbrelor într-o provincie. Asasinul Roșu, însă, distrusese această posibilitate, și astfel, stârnise primele scântei ale războiului.

Colivia îngerului mortUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum