blue romance

// chapter 1 //

-Scuze dar omul care a inventat inventat fierul de calcat merita blestemat, rabufnesc eu dupa ce imi ard toata mana din vina lui. Masinarie fara sens!

-De fapt, Violet, tu esti fara sens, se trezeste tatal meu sa comenteze.

-Ah scuze, nu-mi amintesc sa-ti fi cerut  opinia.

-La fel cum eu nu ti-am cerut sa te nasti.

Auch. Adevarul e ca am devenit destul de insensibila la aceste remarci. In momentul de fata, singurul lucru la care trebuie sa ma gandesc este cum voi acoperi intreaga arsura de pe mana mea fix in ziua fotografiilor nenorocite. Mai important de atat, cum voi face sa imi treaca. Fier de calcat stupid si maini nefolositoare. Nu inteleg la ce le mai am daca nu sunt in stare sa le pastrez fara sa mi tremure  sau sa nu ma omoare. Uneori le consider periculoase. Imi pun direct un hanorac oversized, netinand cont ca sunt vreo 35 de grade afara, cu toate ca lumea e rece si insensibila, si niste jeans spalaciti largi.

Imi infing peria in parul incalcit pana il indrept cat de cat, ma incalt si ies ca furtuna din casa aia blestemata.

-Violet! Asa te duci? tipa iar nesuferitul de tata la mine.

-Asa cum? N-ai alta treaba?

-Unde ti-e ghiozdanul, draga?

-Oh, corect.

Intru invinsa de forta inamica si apoi ma indrept din nou spre liceu, sperand ca nu am intarziat iar ca toti sa isi indrepte atentia spre mine. Din nou. Cred ca cel mai oribil lucru este cand esti in centrul atentiei si nu ai idee cum ar trebui sa reactionezi. Ma simt inutila pur si simplu. Nu vreau sa ma inteleaga cineva gresit, dar nu in toate diminetile sunt atat de enervanta. Se intampla doar ca toate persoanele cu care voi intra azi in contact sa creada ca nu am mai dormit de cateva zile si sunt nebuna. Sa speram ca nu va fi nevoie sa se recurga la acest lucru.

Intru pe portile liceului Earlscliffe de la marginea Brooklin-ului, unde, din fericire, elevii inca umbla ca robotii pe holuri, facand doar zgomot si aglomeratie. Incerc sa ajung la dulapul meu, impingand pe oricine sta in calea mea. Pot fi o persoana dificila, acel gen care ori te aproba ori te omoara. Bine, metaforic vorbind, caci nu vreau sa ma creada nimeni un pericol pentru aceasta societate lipsita de viata.

Dau din greseala peste un tip in toata acea aglomeratie si ma aplec sa il ridic, dar tot ce face este sa se uite fix la mine. Recunosc ca nu imi place cand sunt nevoita sa fac contact vizual cu cineva, ma face sa ma simt incoltita. Nu cred ca il cunosc pe baiatul intins pe jos. Chiar atunci, clopotelul suna si in sfarsit elevii se duc la ore si elibereaza holul. Daca tot mi s-a dat ocazia, il analizez pe baiat: are un par blond inchis la varfuri, dezordonat, asezat pe frunte, ochi negri mai ceva ca plamanii mei si expresia intacta de pe fața lui ma face sa cred ca este mort.

Incerc din nou sa il ridic, dar nu vrea sa se miste. Continua sa ma priveasca si pot zari un zambet pe fata lui. Aud pasii unui profesor in spate si tresar.

-Treceti mai repede la ore! Cum va permiteti sa stati intr-o pozitie atat de provocatoare intr-o institutie scolara? ne intreaba profesorul de matematica care se pare ca nu a mai avut parte de actiune de ceva timp in viata lui.

-Daca sa ma uit la un ciudat pe jos e provocator, e clar ca nu m-ati vazut in pat, ii raspund.

-Nu si nici nu intentionez.

Profesorul pare ca se inroseste, dar apoi revine la starea lui normala de imbecil si ma taraste la ora lui. Imi pare rau cumva ca l-am facut ciudat pe acel baiat, dar totusi: cine sta 3 minute si se holbeaza la o necunoscuta? Nu voi minti, mi se pare interesant cumva. Toata ora ma uit pe geam si ma intreb cine o fi fost blondul misterios.

Dupa ce se termina ora, sper sa il vad din nou pe hol, dar e de negasit. Ma indrept spre ora de chimie, cea pe care o urasc cel mai mult, si ca de obicei, cand intru in clasa, profesoara ma intampina cu un zambet fals, iar eu ii raspund la fel, gandindu-ma cum sa o fac sa moara mai repede. Ora incepe si mor de plictiseala, neintelegand un singur lucru din materia asta. Ma trezeste din visare tipatul ei ascutit.

-Va rog, taceti! Stiu ca anul scolar se termina in 2 saptamani, dar vreau sa va amintesc ca cativa dintre voi trebuie sa veniti inca cateva saptamani dupa aceea din cauza corigentei, fiindca nu ati fost capabili sa invatati pe parcursul anului scolar, si aici ma refer la Dandy, James si Violet.

Ce scorpie! Nu vin nici arsa pe rug la orele ei de vara.

-Din fericire, sunteti obligati sa veniti, altfel va veti indrepta spre scoala de corectie.

Pentru cativa de 4 luati, pentru ca ea e prea incapabila de predea? Nu permit asa ceva.

-Acum ca v-am captat atentia, as vrea sa vi-l prezint pe Jeffrey Darling, care vi se va alatura in scurtele saptamani in care va trebui sa ma convingeti ca meritati sa treceti materia. Jeffrey a ramas corigent 2 ani la rand, asa ca ar trebui sa fie mult mai interesat de ceea ce urmeaza sa spun.

Acum chiar mi-a captat atentia. Cum naiba sa te numesti Darling? Mi se pare atat de amuzant incat imi dau lacrimile. Mr. Darling, te rog! Mai ramane sa fie si britanic.

-Violet, vad ca nu iei deloc situatia in serios, asa ca ma voi asigura ca vei face echipa cu Jeffrey in proiectul pe care urmez sa vi-l prezint, trebuie doar sa apara si el. I-am spus clar sa fie aici la 10.

Profesoara ne explica ca va trebui sa facem cate 2 echipe si sa lucram la un experiment deosebit si original, iar pentru a se asigura ca va fi cu ochii pe noi, vom merge intr-o excursie de 5 zile in Anglia, unde vom pune experimentul in practica. De abia astept! Imi vine sa ma omor.

-Si vreau sa realizati ca daca ma deranjati in vacanta mea planuita de demult o veti incurca.

Atunci, sub totala mea surprindere, intra pe usa in graba, trantind-o, baiatul pe care l-am daramat pe hol fara sa vreau. Ma holbez la el intrebandu-ma de ce naiba este aici, apoi imi dau seama. Nu! Imposibil. Se pare ca lumea este destul de mica. Deci Jeffrey il cheama pe tipul statuie si acum trebuie sa fac un proiect cu el? Nu nu nu, nu asa merge treaba. Eu imi fac treaba singura, sunt o femeie independenta si ma descurc.

Jeffrey nu spune nimic dupa ce intarzie jumatate de ora la chimie si se uita la el fara mari asteptari. El continua sa se uite drept in ochii mei si ma trec fiorii. Ceva in ochii lui ma face sa cred ca este raul intruchipat, dar nu as merge nici chiar atat de departe. Baiatul pare surprins cand ma vede, dar si entuziasmat. Imi face cu ochiul, insa isi pastreaza expresia fetei care nu exprima nimic.

-Jeffrey, tu vei sta cu Violet saptamanile acestea si sper ca veti pune mana sa invatati.

Jeffrey vine inspre mine, continuand sa ma priveasca fix in ochi. Ceilalti colegi cred ca sunt speriati de el. Isi ia un scaun, se aseaza langa mine si imi spune: "hey darling" cu o voce groasa, cu accent. Aveam dreptate deci, chiar este din Anglia.

Se mai apropie putin de mine si imi sopteste la ureche:

-Fii gata de sfarsit, draga.