blue romance

// 3 //

jeffrey's pov

Tot ceea ce tine de fata asta ma fascineaza intr-un mod intunecat si ciudat, ca si cum nebunia mea ar duce toata la ea. Nu este ca restul oamenilor, asta pot garanta. Ma priveste cu ochii ei verzi mari si o privesc din nou, constient totusi ca o deranjeaza. Dar odata ce observ o persoana, nu pot sa o mai las din privire. Poate par un ciudat, defapt, sunt, dar am creier si am de gand sa il folosesc. Pana la urma sunt o persoana.

Are parul lung, ars la varfuri si brunet, chiar daca acum este ud, care pare moale cu toate ca probabil nu are grija de el. Totusi vreau sa-mi bag mana in el, ceea ce si fac. Violet nu protesteaza la atingerea mea si sta cateva secunde, pana cand se retrage.

-Hai sa iesim, propune ea.

Inot spre mal si ma intorc spre ea, dar n-o mai vad. Ce naiba?

-Violet? Lasa glumele si hai afara.

Dar e de negasit. Incep sa inot si ajung pe fundul raului, unde o gasesc zbatandu-se. Sarpele pe care pretindea sa-l fi vazut era incolacit pe piciorul ei si nu ii dadea drumul. Parea terifiata si vom ramane fara aer in scurt timp. Trebuie sa actionez cu grija si arunc cu o piatra in sarpe, constient ca ii va lovi si ei piciorul. Smulg o alga si fac o prastie, iar cand piatra impinge sarpele, acesta se dezlipeste de ea. O iau repede pe Violet si o ridic la suprafata. Am noroc ca suntem destul de aproape de mal.

-Violet? ii dau o palma dar nu se trezeste.

Incerc sa inot cat mai repede cu ea si cand ajung in cele din urma la mal o inting pe pamant. Dau pietrele la o parte si ii fac loc. Trupul ii zace neinsufletit pe jos. Ma aplec de gura ei, facandu-i respiratie gura la gura in timp ce ii imping usor burta. Devin disperat si continui.

Buzele ei sunt moi si se simte atat de minunat sa i le ating, dar nu vreau sa profit de ea cand este inconstienta. Lua-m-ar dracu ca n-am avut grija de ea. Pana la urma nu e nici vina mea ca nu se descurca in viata.

"Ok, Jeffrey, acum chiar esti bou."

Violet deschide ochii si o ridic sa scuipe toata apa inghitita. Tuseste speriata si dezorientata.
O licarire in mine apare cand vad ca s-a trezit si o usurare.

-Esti bine acum, o asigur. Imi pare rau.

O las sa isi revina cateva minute, apoi ii sugerez sa mergem. Banuiesc ca ii va aparea o vanataie pe picior, dar s-a meritat. Mai bine o vanataie decat moarta.

-Jeffrey? Multumesc ca m-ai scos din iadul ala. Urasc serpii si daca mai vad unul singur o sa fac crize si mai urate.

E puternica, pot vedea asta in ambitia si puterea ei si cel mai bine, nu se plange in legatura cu viata ei care presupun ca nu este deloc una perfecta. Imi place asta la ea: seamana cu mine. Poate fi atractia mea sau lucrul pe care sa-mi pastrez atentia.

O ajut sa se ridice si ne intoarcem pe pod sa ii luam tigarile. Isi aprinde una si imi da si mie alta. Le aprinde si suspina. O las sa se sprijine de mine, fiindca acum merge schiopatat.

-Ce ai facut ca sa ma scapi de creatura aia?

-Am aruncat cu o piatra in el, spun si rad usor. Daca stai sa te gandesti, situatia a fost destul de amuzanta.

-Nu te contrazic.

-Te doare tare?

-E o durere suportabila. Ce fel de oameni am fi daca n-am putea suporta suferinta?

-Unii nefolositori banuiesc.

La dracu, imi place cum gandeste. Imi place si sa stau langa ea. Miroase bine, a miere. Dar nu mirosul ei e important, la naiba. Trebuie sa plec de aici mai repede pana nu innebunesc, ma declansez si mai fac vreo tampenie. Cand ma desprind de ea, se impiedica, dar sunt acolo sa o prind.

-Esti sigura ca piciorul tau este bine? Avand in vedere ca am aruncat cu pietre in el ma simt prost.

-Gata, omule, n-am nimic. Doar ca nu pot sa merg singura.

-Dupa mine, nu pare a nimic.

Dar nu ma mai contrazic cu ea, cu toate ca am descoperit ca ador sa o fac. Imi place cearta, dar si linistea. Pur si simplu provoc scandaluri din plictiseala si ma poate numi lumea un ciudat pentru asta, dar imi accept soarta. Este intrigator sa aduci argumente unei persoane si sa o dobori cu ele, sa ii dovedesti ca esti mai puternic. Sunt manipulativ si asta e cel mai bun lucru la mine.

O las sa se sprijine de mine si sunt nevoit sa o duc pana acasa, cu toate ca nu vreau sa ma mai implic si mai mult in aceasta treaba. Vreau doar sa ma duc in garajul meu si sa continui sa scriu pana dimineata.

-De ce esti mereu asa tacut? ma intreaba.

-Decat sa ma fac de ras, mai bine tac si observ.

-Ce s-ar intampla daca as muri maine?

Surprins de intrebare ii spun pe un ton monoton:

-S-ar termina tot ce ti-ai dorit vreodata in viata si nu vei avea pace. Niciodata. E ca si cum stai in flacari si nu te poti misca, simtind cum viermii si insectele se urca pe tine una cate una.

-De ce vorbesti de parca stii cum este?

-Pentru ca stiu cum s-ar simti pe pielea fiecaruia. Asa ca fa ce faci si incearca sa ramai in viata. Poate ai vrea sa mai bantui locul asta.

Intr-un final, ajungem in fața casei ei, s-a innoptat deja, iar eu ii dau drumul si o las pe prag, fara sa-i spun nimic. Se uita la mine, vrand sa imi spuna ceva, dar ramane cu cuvintele in aer cand ma vede deja plecat. Incerc sa par calm, dar odata ce ies din raza ei, incep sa alerg si urlu, prabusindu-ma pe jos.

Ajung intr-un parc unde tip si fac ca toate ciudateniile pentru a ma elibera. Nu mai suport toata povara asta. Si acum un proiect la nenorocita de chimie? In alta tara cu nenorocita de Violet. Nu, nu trebuie sa mai stau pe langa ea, fiindca este clar ca ma afecteaza si pe mine, si pe ea.

Scrijelesc scoarta copacilor pentru a ma calma si fluier. Fluieratul unui psihopat inainte sa isi omoare toate cunostintele e faimos, dar asta era cu totul altceva. Nici el, nici chestia dinauntrul lui nu este vreun psihopat. Imi bag castile in urechi si dau drumul la muzica, fiind acum complet calm si ma indrept spre casa.