blue romance

// 4 //

Ciudatenia acestei zile ma face sa ma simt foarte straniu, s-au intamplat prea multe si intr-un timp prea scurt. Am multe motive sa cred ca Jeffrey este bipolar, cu toate ca il cunosc de azi. Totul era ok, inainte sa vina afurisitul acela de sarpe, iar el sa arunce cu pietre in mine. Macar m-a salvat de acea creatura.

Am invatat totusi acum ceva timp ca nu trebuie sa stau si sa analizez miscarile altora, pentru ca oamenii sunt de neinteles. Daca as fi avut un ban pentru fiecare data cand cineva m-a facut ciudata, as fi milionara. Dar, din pacate, ciudatenia nu se plateste.

Incerc sa intru incet pe usa dupa ce Jeffrey a plecat din senin, dar la naiba. Intru ca drujba prin usa si ma impiedic de prag, lovindu-mi si mai tare piciorul afectat. Oliver, omul care nu merita sa fie numit tata, da buzna pe hol si ma apuca de brat.

-Ce mai e si cu tine? Fa dracu liniste, oamenii mai dorm.

-Scuze, nu stiam ca oamenii dorm toata ziua si noaptea freaca menta.

-Vezi cum vorbesti! Si ce ai la picior? Ai face bine sa il vindeci mai repede ca nu o sa-mi cheltui banii pe vreun doctor.

-Da, asa ziceam si eu. Oricum nu aveam de gand sa iti cer ajutor, ii spun si plec in camera mea cu demnitatea meritata.

Ma tarai pe scari cum pot si ajung in camera mea, unde ma asteapta in pat Felix, motanul meu si totodata, singura fiinta pe care o admir. Ma trantesc direct in pat si Felix se taraste pe burta mea, mangaindu-ma cu blanita atat de pufoasa. Sincer, Felix e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultimii ani. Il alint si el toarce, pana cand, in cele din urma, adoarme pe mine. Cat timp il privesc, incep sa imi simt pleoapele grele si adorm intr-un somn adanc, fara sa imi dau seama.

Razele de soare se infiltreaza printre draperiile mele, trezindu-ma dintr-un vis ciudat, la fel ca toate celelalte. Ma ridic din pat cu o oarecare lene si constat ca piciorul meu este si mai rau decat ieri. Imi dau jos pantalonii si observ ca s-a umflat, asa ca ma tarasc pana la bucatarie sa imi iau niste gheata din congelator si ma trantesc in pat. Nu imi pasa ce va avea de comentat profesoara de chimie sau tata, dar astazi nu ma ridic din pat.

Orele trec repede, cat m-am apucat de citit o carte, apoi adorm fara sa imi dau seama. Deodata, aud un bubuit. Stiam ca este tata, care probabil si-a dat de abia acum seama ca nu am iesit din camera asa ca ma tarasc pana la usa. Atunci observ ca sunetul nu vine dintr-acolo si ma intorc cu spatele, moment in care il vad pe Jeffrey la fereastra mea, batand in ea ca un psihopat.

-Ce vrei? il intreb monoton dupa ce ii dau drumul in camera mea, chiar daca nu aveam niciun chef de interactiune cu oamenii.

-Salut, draga! spune cu zambetul pe buze, ceea ce ma face si mai confuza, deoarece in general nu pare genul care sa arunce cu zambete pe unde apuca. Am venit sa punem la punct proiectul la chimie, pentru ca, crede-ma, nu mai am nevoie sa o mai vad inca un an la fata pe profesoara aia handicapata.

-Da si pe mine ma doare in cot de chimia ei, si pe tine la fel, asa ca nu te mai prefa interesat si spune-mi motivul adevarat pentru care ai venit pana aici.

-Eram ingrijorat presupun. Si m-am simtit prost ca te-am lasat ieri asa fara sa iti spun nimic.

-E ok, ii spun, cu toate ca nu simteam ca este ok ceva. Acum daca nu te superi, vreau sa dorm.

-O, nu nu. Nu m-am catarat pe casa cu riscul de a-mi rupe gatul doar ca sa te aud pe tine ca te culci.

-De cand vorbesti asa mult?

-De cand am bagat prea multe energizante in mine si nu stiu cum sa imi controlez energia.

-Daca ai si cateva asigurate pentru mine, vin. Dar te atentionez ca va trebui sa ma cari sau sa stai macar dupa curul meu, fiindca am un picior infunctional.

-Bine, draga, dar cum ai vrea sa te car de pe acoperis pana jos?

-Nu e nevoie, ne vom pregati pentru proiectul la chimie pe acoperis, daca tot esti atat de interesat de materia asta din senin.

-Cum spui tu. Haide!

Ma dau jos din pat si ma sustin de umarul lui. Deschide fereastra si iese pe ea, apoi ma taraste si pe mine, cu grija. Mi-o cam caut cu lumanarea, din moment ce am putea aluneca amandoi de aici si sa ne mai rupem ceva. Dar nu am nimic de pierdut, asa ca il las pe Jeffrey sa ma ia in brate.

Pare cam dezechilibrat, dar ma asigura ca e destul de puternic si este in stare sa aiba grija de mine. Se tine de geam si face un pas mare pentru a urca pe acoperis. Ma pune acolo, apoi incearca si el sa urce. Il ajut, evident, tragandu-l sus cu toata forta mea si cand il vad urcat, ma intind pe spate. Obisnuiam sa imi petrec serile aici, privind cum se insereaza si ascultand muzica, pana cand m-a prins tata si s-a asigurat ca voi ramane in camera mea. Mi-a lipsit acest loc.

-Asa si ce ai vrea sa stabilim in legatura cu proiectul? il intreb eu pe Jeffrey, stiind ca defapt nu are nicio idee. Dar ma surprinde cand raspunde sigur pe sine la intrebare.

-Deci, am facut niste cercetari si ne va lua doar 2 zile daca ne miscam repede. Trebuie doar sa cooperezi.

-Si cum de esti dintr-odata interesat de tampitul asta de proiect?

-Am secretele mele, pot spune doar ca am descoperit ca ma atrage chimia.

-Da, sigur, as spune sa lasi vrajeala si sa imi explici ce vrei sa facem.

-Ma voi ocupa eu de mai multe, tu trebuie doar sa fii acolo si sa ma ajuti. Oricum vom avea tot timpul din lume cand vom merge in Anglia si vom avea timp chiar si sa vizitam imprejurimile. Anglia e geniala.

-Chiar asa, esti britanic, nu-i asa?

Jeffrey se aseaza in fund langa mine, cu genunchii la piept, pregatit sa-mi povesteasca ceva, dupa cum se pare. Chiar sunt curioasa sincer care este povestea lui Jeffrey, din moment ce nu stiu prea multe despre el si nici el nu este de mare ajutor, intrucat are mereu poker face-ul la el.

-Corect, dar am locuit doar cativa ani acolo.

-Si de ce te-ai mutat tocmai pana in America?

-Hey, cred ca intram deja in chestii prea personale, nu crezi?

-Mda, mai bine tine pentru tine.

Cum nu am mai gasit subiecte de vorbit, doar am stat acolo si ne-am holbat la imprejurimi. Vantul adia usor peste fetele noastre si facea parul lui Jeffrey sa zboare in toate partile, fiind vizibil ca il enerveaza.

-Esti dificila, spune el deodata.

-Cine vorbea.

-Majoritatea oamenilor spun ca sunt doar un ciudat ce are nevoie de consiliere, deci cred ca ar trebui sa iti fiu recunoscator ca ma bagi in seama.

-Oh, te rog, lasa sentimentalismele, esti un om ca toti ceilalti.

Vorbele au sunat mai prost iesite pe gura si pare ca l-au afectat pe baiatul revoltat, fiindca se ridica deodata in picioare si tipa la mine:

-Nu indrazni sa ma faci obisnuit, pentru ca sunt diferit! Nu mi-e frica de nimic si nu-mi va fi vreodata, deci taci dracului din gura si vezi-ti de treaba.

Mai avea putin si ma impingea de pe acoperis, dar cred ca am avut si eu o parte din vina. Incerc sa imi cer scuze ca l-am jigit in felul meu, dar nu apuc, deoarece a si sarit de acolo, fugind naiba stie unde.

-Tipul asta e morbid, si asta in modul bun.