blue romance

// 2 //

Il puteam simti cum se holbeaza la mine restul orei, provocandu-mi anxietate. De ce tot face asta? Vrea sa ma intimideze? Pana la urma cedez si ma aplec inspre el.

-Poti sa termini dracu odata?

Se uita la mine fix si cumva ciudat, ca inainte, apoi spune cu o voce groasa:

-Ce?

-Te-ai holbat toata ziua la mine.

-Doar ma uitam la intunericul din ochii tai si incercam sa imi dau seama ce inseamna. Realizezi ca e posibil sa fii tot viitorul nostru?

-Despre ce naiba vorbesti?

-Aham, ne intrerupe profesoara de chimie. Va credeti cumva prea destepti? Taceti odata si fiti atenti cum fac reactiile.

-Sincer, doamna, nu ma doare nici macar in cot de chestiile alea fara sens si sunt aici doar din plictiseala, spune Jeffrey.

Cu asta se pare ca i-a inchis gura enervantei. In putin timp soneria suna si ma indrept spre dulapul meu. Dar totusi Jeffrey m-a facut cumva curioasa. E ceva la el care imi starneste interesul si nu-mi pot da seama de ce. Pare un repetent fara vreun rost in viata, dar care cumva are un suflet intunecat si mare. Adevarul este ca imi da fiori intr-un sens bun.

De cand eram mica am fost atrasa de lucruri stranii, poate pentru ca eu insami sunt o ciudata. Dar nu ma deranjeaza, ba chiar ma simt norocoasa ca nu sunt ca restul lumii, niste roboti ce fac in fiecare zi aceleasi lucruri si spun "te iubesc" ca pe buna ziua. Imi place sa fac lucrurile in felul meu si cumva imi ies mai bine. Cel putin asa vreau sa cred.

Restul orelor la liceu le petrec in meditatie si nu imi amintesc exact ce s-a discutat, doar galagia din capul meu si gandurile devenind si mai puternice. Intr-un final orele se incheie, asa ca ma indrept spre toaleta sa imi iau pachetul de tigari ascuns sub chiuveta.

Dar cand trec pe langa baia baietilor aud suspine si ma starneste curiozitatea. Nu cred ca mai e nimeni altcineva acolo, din moment ce orele s-au terminat, asa ca intru. Pe podea il gasesc pe Jeffrey, plangand. Parea rupt in bucati de durere si avea ochii rosii. Deodata, sufletul mi s-a umplut si mie de tristete cand il priveam si il surprind, imbratisandu-l de la spate. Se intoarce spre mine si tresar cand se intoarce, dar apoi vad ca doar vrea sa isi puna capul pe pieptul meu.

Il simt pe Jeff cum tremura pe mine, iar eu incerc sa-l linistesc fredonand o melodie. Asta pare sa il faca sa isi revina, pentru ca se ridica in picioare, se sterge pe fata si isi reia privirea fixa.

-Multumesc, imi spune. N-o sa ma intrebi de ce plangeam ca ultimul fraier?

-Daca ai fi vrut sa imi spui, ai fi facut-o. Realizez ca toti avem problemele noastre, asa ca ma impac cu faptul ca te-am pus iar pe picioarele tale.

Tacerea isi face din nou loc intre noi si dupa ce imi recuperez pachetul de tigari ma indrept spre iesirea din scoala. Jeffrey ma urmareste, dar incep sa ma obisnuiesc. Plus ca pare o companie placuta. Majoritatea vietii mele am fost singura, asa imi place sa fac lucrurile, fiind independenta. Deci poate suna bizar, insa nu sunt obisnuita cu vreun fel de contact uman.

Imi aprind tigara si ma indrept spre podul unde imi petrec majoritatea timpului. Locul este mirific prin simplul fapt ca exista, cu apa tulbure sub el si nu pot descrie senzatia cand stau pe pod cu picioarele in aer, gandindu-ma cum ar fi daca mi-as lua zborul si as atinge apa care parca striga la mine sa vin.

Ma asez pe pod, iar Jeffrey ma urmeaza, pastrand totusi distanta. Se intinde pe jos si priveste cerul.

-Va cadea peste noi.

-Cat suntem aici, sunt destul de sigura ca suntem in siguranta, il asigur.

-Nimeni nu va mai fi in siguranta. Inventam toate masinariile astea doar pentru a ne da impresia ca ne ofera siguranta, dar ne pacalim singuri.

Ma fascineaza modul in care vorbeste, parand ca nu simte nimic, dar totusi simt ca a fost infrant, dezamagit si poate de aceea nu vrea sa se mai deschida nimanui. Gata, Violet, devii cringe. Habar nu ai ce e in inima nimanui, asa ca mai bine taci.

Asa ca gandurile mele inceteaza. Imi sting tigara si o arunc departe, pe pamant. Jeffrey cere si el una, asa ca i-o bag in gura. O aprind si el imi ia bricheta din mana.

-Hm, interesant model, spune dupa ce trage din ea. Tu ai scrijelit-o? Ai imaginatie. Imi place.

-Prea multa imaginatie te face credul si usor de manipulat. Iar eu nu ma las manipulata de nimeni.

-Esti gay? ma intreaba din senin.

-De ce? Esti gay si vrei sa incercam ceva nou sau ceva? spun si ma bufneste rasul dintr-odata cand realizez ce prostii scot pe gura.

Jeffrey rade si el cand ma vede si zambetul meu cumva mi-a luminat toata ziua. Modul cum tine tigara in mana mi se pare a dracului de atractiv si cred ca am o mare problema, deoarece ma atrag oamenii bolnavi. Dar nu am de unde sa stiu ca ceva ar fi inneregula cu Jeffrey. Pana la urma probabil si toti oamenii din jurul meu ma cred nebuna.

Dar nu sunt.

-Si nu, nu sunt gay, ii raspund la intrebare.

-Voiam sa ma asigur. Esti un suflet mult prea interesant. Ai sentimente?

-Deci stii si sa vorbesti in cele din urma. Nu. Nu stiu. Parerea mea va fi mereu ca iubirea nu este reala si daca exista, este trecatoare. Asa ca nu se merita sa imi pierd timpul cu asa prostie fara sens.

Imi vine sa imi dau o palma. Nu ar trebui sa ma deschid atat de mult unui strain. Defapt, nu spun nimanui cum ma simt in legatura cu nimic si este eliberator, dar inca ciudat. Nu sunt obisnuita cu acest fel de conversatie.

Dintr-odata, Jeffrey isi arunca tigara, se ridica in picioare si inainte sa pot spune ceva, se arunca in apa. Tip cum n-am mai tipat in toata viata mea, ingrozita. A murit? Incearca sa se sinucida?! Mereu mi-am imaginat cum ajung sa plutesc pe acele valuri, dar nu am avut niciodata curajul nesuferit sa o fac. La naiba, imi iau avant si sar mai sus ca niciodata.

Simt atmosfera cum ma trage in jos si tip de groaza, dandu-mi seama ca este o misiune sinucigasa. Apa ma plesneste cand fac un puternic  contact cu ea si deschid ochii de abia cand sunt la fundul ei. Atunci realizez ca traiesc si am o revelatie. Inot pana ajung la suprafata acesteia si rad. Am facut-o! Dupa atatia ani in care doar m-am intrebat cum se simte, am facut-o. Si se simte minunat. Ma simteam implinita, ca si cum mi-am luat o greutate de pe inima.

Apoi imi amintesc subit de Jeffrey, motivul pentru care m-am aruncat ca o nebuna de pe pod de la vreo 20 de metri.

-Jeffrey? Jeffrey, la naiba, unde esti?

Incep sa ma panichez usor, dorindu-mi sa nu fie mort. Dar ma calmez cand aud ceva in apa in spatele meu. Ma intorc dar in loc de Jeffrey, vad un urias sarpe. Urlu cat de tare pot, speriata si ingrozita ca singurul lucru de care ma tem se poate incolaci in jurul meu si ma poate dobori. Raman fara glas si ma panichez si mai tare, incepand sa inot ca nebuna prin apa, realizand cat de paranoica sunt.

Fara sa-mi dau seama intru in Jeffrey, care era speriat de reactia mea.

-Sarpe! Ajutor sar-pe nu nu nu-l lasa! Ia-ma!

-Violet! Calmeaza-te! tipa Jeffrey la mine. Nu e nimic aici, esti in siguranta.

Ma uit in jur si vad ca intr-adevar sarpele a disparut, dar inima inca imi bate cu putere. Mereu am avut o problema cu serpii de cand eram mica si unul otravitor m-a muscat atat de tare ca am crezut ca voi muri.

-De ce dracu ai facut asta? spun si il imping. M-am speriat si mi-a fost frica de moarte sa sar de pe pod toata viata.

Nu mai mentionez faptul ca nu stiu foarte bine sa inot, dar tot a meritat si chiar ma simt bine ca am sarit.

-Pentru ca am simtit ca asta vreau sa fac de aia, imi raspunde el rece si devine nervos, dar apoi privirea i se incalzeste cand vede ca si eu devin mai moale. Esti bine?

-Minunat chiar, ii spun si zambesc mai mult decat am facut-o in 5 ani.