blue romance

// 5 //

Nu am mai auzit nimic de Jeffrey cateva zile, dar urma sa il vad maine, la aeroport, ceea ce ma linistea oarecum. Cred ca m-am atasat de el, nu pot spune exact, din moment ce nu interactionez cu prea multe persoane.

Imi impachetez cateva tricouri si pantaloni si pot spune ca bagajul meu este gata. Piciorul mi-a trecut aproape de tot, deci sunt in stare perfect sanatoasa. Ma trantesc in pat, dupa ce imi bag castile in urecbi cu muzica la maxim, si incerc sa dorm. Incercarea mea nu a dat roade, ca in ultimele seri, asa ca urc pe acoperis. Ma mir ca tata inca nu s-a prins de locul meu de scapare, dar nu merita sa imi mai bat capul cu asta. Ma asez pe jos si ma uit la cer si la stelele lui, care am senzatia ca se misca. Fredonez o melodie de abia ascultata, si fara sa imi dau seama, adorm.

O pasare canta la capul meu si ma trezeste, iar eu imi deschid ochii confuza, intampinata de razele soarelui puternice. Dupa cateva secunde, imi dau seama ca am adormit pe acoperis si intru in casa, indreptandu-ma spre baie. Atunci ma loveste ca fulgerul faptul ca astazi plec in Anglia si fug in camera mea. Apuc telefonul si ma uit la ceas: 10:20. La dracu, la 11 pleaca avionul. Ma panichez imediat si ma gandesc la toate intamplarile de cacat care mi se intampla. Chem un taxi imediat, pun niste blugi suflecati si un pulover larg pe mine si practic sar in fata usii.

-Violet, unde pizda matii te duci? ma intampina tata in pragul usii.

-In Anglia, tata, ti-am mai spus. Trebuie sa trec la chimie.

-Ai sa vezi tu acum ce chimie o sa-ti zboare prin creierul ala-

Dar nu il las sa termine si il dau la o parte din prag, fugand la taxi si sarind in el.

-La Aeroportul Gatewick, va rog.

jeffrey's pov

Ajung la aeroport, in sfarsit, dupa ce am alergat 2 ore pana aici si imi trag sufletul. Azi noapte nu am putut dormi, asa ca am iesit la alergat cu un chef de zile mari. Cand ajung la locul unde ne intalnim, toti sunt deja acolo, cu exceptia lui Violet. Admit ca am fost un nesimtit cand am tipat la ea in halul ala si nu imi dau seama de ce.

Fac multe lucruri fara sens si asta a fost unul dintre ele, dar trebuie sa incetez sa reactionez fara sa imi folosesc creierul mai intai. Ma intreb daca nu cumva Violet s-a enervat atat de tare pe mine incat s-a hotarat sa nu mai apara, pentru a ma pedepsi. Dar nu cred ca ar face asa  ceva si in plus, este obligata. Profesoara ma observa si se indreapta catre mine, privindu-ma ca si cand i-am omorat intreaga familie apoi am aruncat-o la gunoi.

-Deci, Jeffrey, vad ca te-am convins sa apari.

Prefer sa pastrez pentru mine partea in care am venit doar din pura plictiseala, dar si dor de tara natala.

-Sper ca te si vei implica in tema propusa.

-Auzi, cucoana, zi mersi ca am venit si gata. Cred ca amandoi suntem fericiti ca nu ne vom mai vedea dupa aceea, ii spun cu un zambet ironic pe fata.

Profesoara nu neaga ceea ce tocmai i-am spus, dar in schimb ma intreaba daca stiu unde se afla Violet.

-De ce ar trebui sa stiu eu? Vi se pare ca sunt dadaca ei?

-Usor, potoleste-te, doar intrebam.

-In 10 minute trebuie sa ne ambarcam in avion, asa ca luati legatura cu Violet si vedeti daca mai ajunge.

Sunt pe cale sa o sun, cand realizez ca nici macar nu am numarul ei de telefon. Am senzatia ca lui Dandy si James nici macar nu le pasa daca vine sau nu, asa ca sunt singurul nelinistit putin.

-Cred ca am asteptat destul si nu putem risca sa pierdem avionul.

-Nu! Stati! tip eu la ei. Asteptati-o, va veni. Nu ma urc in avionul ala fara partenera mea de proiect.