⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓

X

     –– Numele meu este Jeon Jeongguk. Seoul este orașul meu natal, însă am fost plecat cu familia în America pentru câțiva ani. Dar m-am întors, și nu voi mai pleca de aici. Între timp, am uitat cum se vorbește coreeană, însă îmi voi aminti rapid. Deci dacă vorbesc greșit, vă rog să mă scuzați.

     –– Bine, vorbiți mai mult în pauză. Ia loc lângă Irene. spune dirigintele îndrumându-l înspre banca unde fata stătea, el rămânând puțin blocat la vederea ei.

     –– Irene? șoptește el, apoi zâmbește și se așează lângă roșcată.

     –– Irene, dacă nu te superi, poți să-i arăți tu liceul lui Jeongguk în pauză?

     Vorbește dirigintele știind că fata nu are niciun prieten, așa că putea să se împrietenească cu colegul nou, chiar dacă nimeni nu știe că ei deja se cunosc.

     –– I-l arăt eu cu mare plăcere. Nu voi uita nici măcar un colțișor. spune Yuna zâmbind către Jeongguk, el întorcându-se înspre fata din banca paralelă cu a lui.

     –– Mulțumesc, însă Irene a fost prima numită. îi zâmbește băiatul și se întoarce la banca lui, Yuna încruntându-se ușor.

     Jeongguk și-a pus ușor mâna peste a fetei, ea neluându-și ochii, ce i s-au umezit, de pe el încă de când l-a văzut pentru prima dată după atâta timp.

     –– Sunt aici, prințesă. M-am întors. Nu voi mai pleca. șoptește el pentru a nu atrage atenția nimănui.

     Irene și-a pus rapid cealaltă mână peste a roșcatului, vrând să-l ia în brațe, însă era încă oră.

☆

     O singură oră stupidă a trecut ca un an, însă măcar a trecut.

     Imediat cum dirigintele a ieșit din clasă, Irene a sărit în brațele băiatului, toți elevii privindu-i uimiți.

     –– Mi-a fost dor de tine. Nu credeam că te voi mai găsi când mă întorc. spune Jeongguk mângâindu-i spatele fetei, ea despărțindu-se din îmbrățișare și privindu-l.

     A observat toate privirile ce erau ațintite asupra lor, privirea ei mutându-se din nou în ochii lui, văzându-i pupilele dilatate.

     –– Putem merge afară? șoptește ea, iar el aprobă.

     I-a prins mâna în a lui, Irene roșind la gestul lui, simțind cum stomacul o furnică.

     Au părăsit împreună clasa, ajungând în curtea liceului, unde s-au așezat pe o bancă mai departe de restul.

     –– Gguk. spune fata analizându-i mai bine chipul prietenului ei încă de când erau copii.

     –– Ce mare și frumoasă te-ai făcut. Sunt așa fericit că te-am regăsit.

     –– Și mie mi-a fost dor de tine.. șoptește ea strângându-i mâna în cea mică a ei.

     Jeongguk și-a apropiat fața de a ei, Irene rămânând nemișcată. Se priveau atât de profund în ochi încât orice mișcare pe care o făceau de acum încolo, nu era o greșeală pentru niciunul.

     Însă Irene a decis să nu permită să se întâmple ceva, gândul fugindu-i la Taehyung. Așa că înainte ca buzele lor să se atingă, fata s-a ghemuit la pieptul lui, el zâmbind și răspunzându-i la îmbrățișare.

     –– Cum te-ai întors? întreabă ea.

     –– Tata și-a terminat treaba în străinătate, însă ei nu s-au întors încă. Vor veni și ei curând. Eu am venit înaintea lor pentru că nu mai aveam treabă acolo. Mi-era prea dor de casă, de oraș, și de tine. Nu am putut să te uit.

     Obrajii roșcatei s-au colorat ca părul ei iar, mușcându-și vinovată buzele.

     –– Bine ai venit acasă.

     "Tu ești casa mea micuțo."

     –– Vrei să îți fac turul liceului? sparge Irene liniștea.

     –– De acord.

     I-a zâmbit și s-a ridicat, el urmându-i gestul.

☆

     –– Tu nu ai prieteni? întreabă Jeongguk la finalul orelor, ieșind amândoi din clasă. De ce nimeni nu vorbește cu tine?

     –– Umm.. Nu știu.. Mă cred superioară și răsfățată.

     –– Ei pierd. Tu ar trebui de fapt să le spui adevărul. Au judecat o carte după copertă. De ce îi lași să facă asta în continuare?

     –– Nu contează. Nu pot avea prieten pe oricine..

     –– Mama ta, așa-i? întreabă Jeongguk oftând, știind prea bine situația fetei.

     –– Mm. spune fata tristă.

     –– Eu sunt aici să fac cât toți.

     Irene a zâmbit auzindu-i cuvintele, simțind cum tristețea dispare ușor.

     Imediat cum au ieșit din curtea liceului l-a observat pe Taehyung stând rezemat de capota mașinii lui, știind că pe ea o așteaptă.

     Taehyung îi zâmbea, însă zâmbetul i-a dispărut rapid de pe față când a văzut-o cu roșcat.

     Irene a observat asta și a oftat în mintea ei. S-a întors înspre Jeongguk cu gândul de a-i spune de Taehyung, însă toate celulele din corp i s-au oprit când Jeongguk i-a lăsat un sărut dulce pe obraz.

     –– Ne vedem mâine prințesă.

     Roșcatul a chicotit când a văzut-o roșindu-se toată, rămânând încremenită știind că Taehyung a văzut gestul lui Jeongguk.

     I-a făcut cu mâna și a plecat în partea opusă unde Taehyung era, Irene deschizându-și ușor gura.

     Și-a mușcat dur buzele și s-a grăbit înspre Taehyung, având privirea în pământ.

     –– El cine e? întreabă Taehyung neutru, privind în urma lui Jeongguk.

     –– Este prietenul meu din copilărie. Nu l-am mai văzut de mult timp. povestește ea, iar Taehyung o privește.

     Șatenul a aprobat scurt, mergând și deschizându-i portiera, ea privindu-l acum.

     S-a apropiat de el vrând să intre în mașină, însă înainte să intre a vorbit.

     –– N-Nu o să-i spui mamei mele de acel pupic, nu? se bâlbâie ea.

     Taehyung doar a privit-o neutru, Irene trecându-și ușor limba peste buze.

     –– O să mă omoare.. șoptește ea.

     –– Nu-ți face griji.

     Atât spune Taehyung apoi îi face semn să intre, ea intrând rapid.

     A trântit portiera făcând-o pe Irene să tresară, iar el a venit la volan.

     –– Îmi pare rău.. Poți să-i spui mamei, voi suporta consecințele.. șoptește ea privind pe geam, lacrimi apărând în ochii ei.

     –– Doar, să nu mai facă asta. Nu el e iubitul tău.

☀

la mulți ani PavelAndreea8 👸✨
să ai o zi de naștere la fel de frumoasă ca tine 💜