Zori

Pitagora susține că Pământul este sferic

Pe goliciuni de zei plutesc

De-a pururi și aievea.

O comoară-aș da, din sân, să-mi amintesc

Destinul și povestea.

E primăvară și tiparul îmi vorbea

Despre Pitagora...

A cunoaște lumea mi-e dezideratul

Și spuma mării, și imperfecțiunea.

Pe o brazdă toate se adună

Și pe un crâmpei

Și-mi vorbesc calm și-ntunecat despre furtună.

Ciclonul zilelor ce iarnă anunța

Și scântăietoare flăcări în șemineu el promitea.

Venise, iată, iarna cea cumplit de grea

Ce în nebănuite moduri Ființa-mi transforma.

A urmat frig și groase straie, și lânoase,

Iar pudic și blând ea pielea îmi ascunde.

E anotimpul rușinii și-al ascunzișului

Era era frământărilor și tufișului...

Cântând sonete dezarticulate - scandaloase,

Era lupta de Septembrie a umbrii cu lumina.

A căldurii decadente cu gerul proaspăt și feroce.

Era cam atunci când se născuse, din cocon - furia

Și îngemănată cu aceasta - o candoare cam precoce.

Urmă la rând Octombrie - cu-al său dulce vin

Ce părea făcut din pântec sau din arlechin.

Afară e timp de belșug - și fructe coapte stau să cadă

Din Pomul Înțărcării - de pe lumea 'ailaltă.

E frunziș multicolori - și oameni veseli și bronzați

Ce câteodată se mai răcoresc - când se simt întristați.

Suntem așadar în cea de-a 11a lună

A marelui calendar cu Zori pe care azi eu le cinstesc

Și până în Decembrie eu nu mă mai opresc...

Stau cu răbdare sub acest rece Soare - și aștept

Forma ulterioară a propriului meu Univers

Care luase altădată forma sferică a pământului pitagoreic.

Aștept vara...