Prieten sau dușman?🤔

Aceleasi sentimente

Imi aminteam fiecare moment impreuna, eram atât de siguri ca nimic nu ne poate despartii, încât atunci cand m-a lăsat credeam ca e doar un vis urat, iar de atunci nu mi-am mai facut nici o relație...
-Haide, Clara, trebuie sa iti prezint casa. Imi întrerupe Stefan gândurile.
Am mers dupa el, ascultându-l in timp ce imi arata fiecare camera si imi spunea despre ea. Era o casă enorm de mare, avea si piscină, si bineinteles ca era imposibil de evadat din ea, asa ca am fost lăsată libera.
-Acum casa asta e si a ta, singura ta obligatie e sa te antrenezi, sa fi cea mai buna.
- Nu vreau sa raman aici, Stefan am o familie, am o viață, nu o sa stau aici închisă.spuneam in timp ce l-am împins.
- Acum cred ca esti prea nervoasa,  maine o să-ți povestesc totul.
-Te urăsc! Te urăsc!
-Cel putin mai simti ceva pentru mine, chiar daca e ură.Spune in timp ce-mi aruncă un zâmbet enervant.
Stefan a plecat, iar eu am rămas pe holul imens al casei. Am început să explorez casa pana am dat de o încăpere imensa ca o bibliotecă. Am ales o carte si am mers in apropierea geamului pentru a citii, deoarece începuse să se însereze. După o oră de lectură,  Stefan apare in spatele meu cu o tava de mâncare, ma prefac ca nu il observ si raman cu spatele la el. El așează tava pe masa si ma prinde in brate pe la spate. Doamne, eram atât de îndrăgostita de el, la fel ca la inceput, mi-am dat seama ca in sentimentele mele nu se schimbase nimic, dar nu ma pot lasa pacalita. M-am tras din brațele lui si am mers la tava sa mănânc, eram lihnita. Stefan ma privea zâmbind, a stat nemișcat privindu-ma pana ce am terminat de mâncat, părea că ma sorbea din priviri.
-Stii sa ajungi din nou in camera ta, nu? Ma intreaba el in timp ce ridică tava.
-Normal! Ii raspund eu mândră,  dar de fapt habar nu aveam sa ajung inapoi.
- Bine atunci, noapte buna, printeso!
-Hmm..noapte bună si tie!
După ce Stefan a plecat am inceput sa caut camera mea, bineînțeles că nu știam sa ajung la ea deoarece casa era imensa, dar eu încăpățânata am mintit ca pot merge singura.
Am cautat prin toate încăperile, am luat toate ușile la rând, într-un final am dat de o încăpere care avea 2 usi identice cu ale camerei in care fusesem ținuta. "În sfârșit" mi-am spus in timp ce am deschis o usa, dar....nu era camera mea, știți momentul acela in care avem 2 variante si o alegem tocmai pe cea greșită? Sunt in acel moment.