2. A fost interesant

3.5K 295 127
                                    

             *** Din perspectiva lui Marko

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

             *** Din perspectiva lui Marko

Am încetat să mai cred în adevărata iubire sau într-o relație de durată. De fapt, vreau să consider că n-am crezut niciodată. Nu pot să spun clar dacă mai am sentimente pentru Joanna, dar nici nu pot să accept faptul că m-a înșelat cu cel mai bun prieten, George. S-au chinuit o vreme să țină ascunsă relația de mine, dar un pas greșit făcut de ea, a demascat toată parada.

Încrederea în oameni mi-a fost spulberată, astfel, am început să nu mă mai implic sentimental în nici o relație sau aventură. Dezamăgirea mi-a înghețat inima, astfel că nu am reușit să mai simt ceva asemănător pentru o altă persoană. Deși mi-am scos-o din minte și din inimă, mă mai gândesc câteodată le ea. Cumva ea e un model pentru ceea ce caut eu, pentru că simțeam că vreau să o regăsesc pe ea în fiecare fată pe care o aveam... sau măcar să-i semene puțin. Însă nici una nu mi-a întrecut așteptările, așa că viața mea de burlac începe să îmi placă mai mult.

Mă simt mai liber, mai motivat să fac ce vreau eu, să cumpăr tot ce am nevoie, fără ca nimeni să nu-mi conteste alegerile.

Noaptea trecută a fost interesantă de-a dreptul. A fost de ajuns o singură privire, iar puicuța înfometată de dragoste a sărit pe mine și m-a adulmecat. Chiar dacă eram acolo cu un alt motiv, acea blondină cu ochii albăstrui ca a-i cerului senin, m-a făcut să mă simt mai bine. M-a făcut să uit de tata și de planurile sale legate de afacerea familiei. A fost imperios necesar să plecăm de acolo, deoarece pantalonii nu mai rezistau mult pe mine, iar ea era dornică de explorare.

Nu îmi place să ratez nici un moment de acest fel. Ba chiar pot spune că le simt din plin. Atât că, îmi e puțin greu să scap a doua zi, deoarece toate speră la o a doua întâlnire, iar eu nu sunt genul acela de mă întâlni pentru altceva, decât afaceri sau sex. Pot oferi o a doua șansă rareori, iar asta în cazul în care mă roagă să o mai facem. Nu o să mă transform într-un om de binefacere, așa că nu am motiv să mă comport frumos, pentru că răsplata mea nu va fi pe măsura faptelor mele mărețe.

Când îmi deschid ochii, văd doar imaginea de afară, clădirile înalte prin care se reflectă lumina soarelui, realizând să sunt singur în pat. Deja a plecat? Poate i-a fost atât de rușine de mine, încât a preferat să plece decât să dea ochii cu mine.

Totuși, parcă e mai bine așa, pentru că m-a scutit de explicații și improvizații! îmi spun în timp ce îmi întind brațele revigorate.

Oricum nu am de gând să-mi bat capul, cu toate că mă simt înviorat. Chiar mi-a prins bine noaptea furtunoasă de aseară. E clar că tipa știe bine cu ce se mănâncă acest tip de act, deoarece mi-a părut foarte dezinvoltă, fără să se simtă rușinată de mine.

Mă îndrept spre baie, revigorându-mă cu un duș. Mă tot gândesc la modul în care am interacționat. Chiar a fost un act de foarte bună calitate, deci mă declar mulțumit.

EVELYNUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum