{ Cartea nu este editată, sper să reușesc să mă ocup de asta în timp ce scriu și la următoarele capitole }
Fusese educată să iubească aerul, pământul și tot ce însemna țara ei. Să facă pentru familie și pentru țară cât mai multe sacrificii, s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pregătirile pentru serbarea ce avea să ia loc în câteva zile la curte trezea în locuitorii Northumbriei o poftă de viață nemaivăzută de mult timp. În urma unei ierni lungi, grele și friguroase, sosise în sfârșit primăvara punând stăpânire cu toată forța sa pe întreg ținutul.
Exact ca și în poveștile pe care doicile le ziceau copiilor, păsările cântau și dansau împrăștiind în jurul lor voie bună și armonie, animalele, dacă le priveai mai atent, păreau să-și vorbească, să se pună la curent cu noutățile de peste iarnă. Oamenii curții munceau, parcă, cu și mai mult spor ca până acum, fiecare încercând să pună la punct orice detaliu, cât de mărunt, pentru ca serbarea ce urma să vină să fie una îmbelșugată și pregătită cu mult gust.Bucătăresele cele mai bătrâne se întreceau în idei și rețete, iar croitoresele, înconjurate de fel și fel de stofe, scoteau în evidență culorile primăverii prin rochiile pe care le creau pentru doamnele cele mai de seama și cele mai bogate de la curte.
Edith privea în jurul ei fericită, inspirând adânc mirosul primăverii, a florilor abia înflorite, gândindu-se de fiecare dată ce mult își iubea țara. Niciodată nu uita să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru creația Sa, pentru toate darurile și pentru toată mila pe care o arătase acelor locuri. Cu o frumusețe deosebită, un păr lung și brunet care îi accentua ochii albaștrii și trăsăturile fine ale feței, Edith fusese educată în așa fel încât să fie o femeie supusă și cu frică de Dumnezeu. Să îndeplinească condiția cea mai importantă a unei soții ideale: să nu iasă niciodată din cuvântul bărbatului ce avea să îi fie soț. Zadarnic dascălii săi încercaseră să-i îmblânzească firea rebelă, tot ce reușiseră aceștia fusese să-i însuflețească dragostea de Dumnezeu și de țară. Din acest motiv, Edith se supunea, în limitele proprii, regulilor. Se aștepta ca în urma acestei serbări, tatăl său să o căsătorească undeva departe de aici, încheind astfel o înțelegere convenabilă pentru familia ei.
În timp ce pregătirile erau în toi, Atheron privea satisfăcut în jur. Părea că totul merge bine, slujnicele își făceau treaba în mod corect și nu reușiseră să îl enerveze aproape deloc în acea zi. Nici nu ar fi reușit să-l scoată din sărite, într-atât încât sa le aplice mustrarea obișnuită cu vărguța de cireș. Nu, era prea încântat de afacerea pe care tocmai o încheiase.
A știut de la început că frumusețea deosebită a fiicei lui,împreună cu o educație aleasă, îi va aduce foarte multe lucruri de căștigat. De altfel, știa de pe propria piele ce valoroasă este o femeie care nu iese din cuvântul bărbatului, care nu necesită disciplină. În gând îi apăruse imaginea soției sale, cât de frumoasă putuse să fie în ziua nunții. Cu părul brunet, exact ca al fiicei sale, cu rochia albă și cu inocența de pe chip și din privire.
Dar câtă frumusețe a putut irosi Dumnezeu pe o ființă atât de nedisciplinată! Atât de nesuferită și de ignorantă la nevoile unui bărbat. Atheron se încruntă, nu putea să lase amintirea soției sale sălbatice să-i tulbure fericirea. În plus, după primii ani de căsnicie, reușise să își învețe soția, cu ajutorul bunului Dumnezeu și al mai multor vărguțe, ce înseamnă cuvântul unui bărbat. Era mulțumit la gândul ca fiica sa nu va necesita asemenea disciplinare din partea bietului bărbat ce îi va fi soț, fiind convins că anii de studiu i-au arătat acesteia care îi este locul în familie.
