Amanta Dragonului

Prolog

Cetatea Coronei, 1453

       — Și la asta cum îi zice aici?

       — Brutărie.

       Brutărie. Katharina testă cuvântul în minte, încercând să-l repete fără pronunțatul accent german. După două șoapte încetișoare, i se păru că sună destul de aproape de graiul negustorilor din piață.

       Vălătuci de aer fierbinte i se rostogoleau dintre buze, iar căruța îi zguduia fiecare oscior din corp. La un hârtop mai mare, zdruncinătura fu suficient de puternică încât o făcu să-și muște limba. Șuieră de usturime și se prinse cu degetele de lemnul rece și înghețat.

      — Și aia de-acolo? își întinse gâtul și arătă printr-un semn din cap spre un locșor ferit unde un bărbat asudat potcovea un cal.

       Katharina așteptă să audă iarăși glasul molcom și răbdător al mamei sale. În schimb, tăcerea ei îi spuse că mama ei ațipise cu bărbia în piept. Tatăl ei întoarse privirea de la drum și se răsuci pe scândura sărăcăcioasă care ținea loc de capră.

      — Las-o pe mamă-ta să se odihnească, Katya. Mai întreabă-l și pe Gus!

      Fratele ei, Augustus, se încruntă nepăsător. Era la fel de obosit, trist și amărât precum erau și părinții ei. Doar glasul Katharinei se auzise tot drumul și doar ea își mai arăta din timp în timp surâsul ca să-i dezmorțească.

      — Gus nu știe românește o boabă! fata bombăni. N-am ce să-l întreb.

      — Nici măicuța nu știe decât două vorbe. Și la ce-ți trebuie ție să știi românește? Cine crezi tu că stă de taină cu tine aici? Augustus rânji.

      — Ba măicuța știe bine! Și ce treabă ai tu? Dacă vreau să știu, vreau pentru mine! Katharina se încruntă și scoase la limba la el.

      — Ah, vrei pentru tine... Cum vrei și cu cititul și scrisul. Tot nu ți-au ieșit prostiile alea din cap? Gus se întinse și o trase de cozile împletite.

      Și le înfășură în jurul pumnilor și smuci atât de tare, încât Katharina crezu că urmează să-i plesnească fruntea de durere.

      — Papa!

       Ea țipă, iar Augustus râse răutăcios. Tatăl se întoarse și îl pocni peste braț cu cravașa.

      — N-o mai necăji, Gus! Altfel te trec să mâni caii! se răsti.

      Susanna tresări și ea și își reveni din somnul de câteva clipe, care mai mult îi făcuse trupul să doară, decât să-l odihnească. Katharina își netezi cosițele cu mâinile mici, aruncându-și ochii curioși în jur, preferând să admire noua cetate decât să-l mai ia în seamă pe Augustus.

      Nu voia să-și supere părinții. Erau suficient de îndurerați, chiar și așa. Erau de-acum săraci lipiți pământul. Un incendiu năpraznic - izbucnit de cine știe unde - distrusese tot ce aveau: casa, gospodăria, atelierul tatălui ei, coții de țesături pentru comerț.

      Când mama ei venise să o ia de la mănăstirea în care crescuse atâția ani, zicându-i că vor pleca împreună, Katharina chicotise de încântare, cu gândul că va începe o viață nouă și liberă: avea să o ajute pe măicuța în ograda îndestulată și pe papa în atelier, avea să fie curtată de cei mai chipeși băieți din Mahlersdorf, să se îndrăgostească și să se mărite.

      Katharina pusese toate acestea la punct în mintea ei de una singură. Toate în timp ce stareța Agatha plângea și o îmbrățișa de rămas-bun, în timp ce Karin, cea care îi fusese ca o soră în tot timpul petrecut între zidurile mănăstirii, îi prindea în jurul gâtului o cruciuliță de filigran ca o amintire și în timp ce mama ei o însoțise călare spre casă.