La doar șaptesprezece ani, Katharina speră să aducă mândrie familiei sale printr-o căsătorie demnă. E curtată pentru frumusețea nepământeană, deja promisă unui bărbat pe care nu îl iubește, dar căruia speră să-i devină o soție bună.
Dar într...
Pentru că vreau să-mi rezerv dreptul de acum de a istorisi această poveste (pe care o iubesc, btw) – și pentru că, recunosc, devine sâcâitor la un moment dat să fiu întrebată cât m-am documentat sau cât de mult din istorie cunosc (cred că cei care mă citiți v-ați dat seama cum sunt eu de fapt la capitolul ăsta)...
Las aici niște întâmplări istorice descoperite și culese de istorici și profesori de istorie cu privire la această legendă.
Sper ca și vouă să vă placă, înainte să trecem la cartea propriu-zisă. Eu, una, am fost surprinsă de această față a lui Vlad Țepeș - una oarecum distinctă de ceea ce ne-a fost istorisit până acum.
Acestea fiind zise, vă aștept opiniile și sper, de asemenea, că voi reuși să scriu o poveste memorabilă pe baza tuturor acestor informații, una demnă de figurile istorice, una care să le arate umane și imperfecte, așa cum au și fost de fapt.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Prima întâlnire de la Bastion / 1 decembrie, 1455
„Când a văzut-o prima dată sus la Bastionul Țesătorilor, în timp ce supraveghea înălțarea zidurilor de lângă lacul piscicol, Țepes a ajutat-o plin de curtoazie să care o sanie mare pictată în stil săsesc, plină de vase cu mâncare și panere cu prăjituri, făcute chiar de frumoasa Katharina.
Așa cum era regula în cetatea de bresle, familiile domiciliate în apropierea bastioanelor aveau obligația de a aduce, pe rând, hrană la compania de soldați care străjuiau permanent incinta și poarta respectivă. Ea strălucea în ninsoarea poetică iar el – trecut deja de prima tinerețe, dar având un mare har artistic, de factură italică – se îndrăgosti pe loc de fata cu cozile de un roșu-auriu și ochii minunați ca de safir… și se pare apoi pe veci…
Spre uimirea suitei sale de ofițeri și uluiala verișoarelor ei, care ajutau la împins sania, prințul a tras singur încărcătura până la poarta Bastionului, amintindu-și că îl cunoscuse pe tatăl ei, în 1438 – chiar anul nașterii fetei – când „messer Thomas Siegel” și câțiva negustori brașoveni fuseseră prinși de turci într-o incursiune în Țara Bârsei și eliberați chiar de Vlad Țepes.
„Mia bella reginotta” (Frumoasa mea prințesă de basm) îi tot spunea Vlad în italiană și ea o înțelegea pentru că și ea era o fată citită și o învățase cât fusese la mănăstirea franciscană a „St. Caterina”.
Se înroșise toată de emoție și spaimă, căci auzise multe „grozăvii” despre el și era prima dată în viața ei când îl vedea pe chipeșul și faimosul deja „Drakulie”. Iar când ajunseră la poarta Bastionului și veniră străjile să ia sania, el îi luă galant mânuța înghețată și i-o sărută așa cum numai „francii” făceau pe-atunci la femei. Și scena fu apoi povestită de zeci de ori, la toți din familie și cartier, de verișoare și prietene.
