Acel "ceva"

Fără regrete.

-Ai ajuns devreme, îi aşteptăm şi pe ceilalţi.

-De fapt, voiam să-ţi spun că renunţ.

-Da? N-ai făcut decât câteva luni, nu ştii să cânţi perfect. Eşti sigură?

-Da,sunt.

-Aham! Ok, atunci...ce să zic? Baftă în continuare.

-Ăă...mersi! Şi ţie.

-Ok, pa!

-Pa!

Cristina era extrem de uimită când a părăsit clădirea. Nu înţelegea de ce se comportă în felul acesta. Avea tendinţa să creadă că totul a fost doar în mintea ei şi că a greşit crezând că poate fi altfel. Ştia, nu putea să mai fie altfel, nu mai exista cale de întoarcere. Avea în gând o mulţime de întrebări care o măcinau, dar la care nu-şi putea răspunde. Ştia că singurul care deţine răspunsurile era Andy. Se învinovăţea pentru faptul că nu fusese capabilă să îl ignore sau să-i rămână indiferent. Se considera vinovată, de asemenea, pentru faptul că a înţeles toată situaţia aşa cum a vrut ea să înţeleagă.

În zilele următoare, Cristina avea o stare de spirit foarte proastă. Se gândea numai la cele întâmplate şi îşi dorea să ştie ce a însemnat cu adevărag, din punctul lui de vedere.

Intrând în clasă, abătută şi fără dispoziţie, aştepta cu nerăbdare să se termine orele. Prima era ora de muzică.

-Bună dimineaţa, copii; zise profesoara entuziasmată.

-Bună dimineaţa!

-Am o surpriză pentru voi! Un centru muzical din zonă s-a gândit să vină şi să vă ofere nişte cursuri la diverse instrumente muzicale, pentru cei interesaţi.

La auzirea acestor cuvinte, Cristina începu să aibă emoţii, iar inima îi bătea cu putere. Spera, doar, ca gândurile ei să nu se adeverească. Spera...

Uşa se deschise, iar în clasă intrară două persoane ale căror figuri îi erau  familiale Cristinei. Da, era Andy şi un alt coleg de-al lui, pe care Cristina îl ştia doar din vedere. Aceasta se îngălbeni brusc la faţă şi dorea ca acel moment să se termine cât mai repede.

După ce au prezentat oferta, băieţii au ieşit în grabă. În pauză, pe hol, în timp ce Cristina stătea de vorbă cu o colegă, îi observă pe cei doi traversând coridorul. Deoarece nu au găsit ceea ce căutau, au mai trecut o dată pe lângă cele două, hotărându-se ca de data aceasta să întrebe. S-au oprit în faţa colegei Cristinei, căreia deciseră să-i ceară informaţii.

-Hei, ştii cumva unde este clasa a VII-a B? O întrebă Andy pe cealaltă fată, ca şi cum nici nu o cunoştea pe Cristina, deşi o privea insistent, parcă aşteptând să zică ceva.

-Da, este la etaj; răspunse aceasta indiferentă.

-Mulţumim, replică acesta şi plecă grăbit.

Cristina nu-şi putea imagina de ce are acest comportament, de ce o ignoră, ţinând cont că o priveşte atât de insistent. Nu exista posibilitatea să nu o recunoască. Să fie, oare, doar înfumurat? Dacă da, nu înţelegea de ce. La cursuri era foarte prietenos, cu ea în special. Nici nu avea cum să fie supărat pe ea, deoarece nu avea motiv. Din nou, nu găsea nicio explicaţie pentru atitudinea lui, fapt ce o măcina şi întrista enorm.

Nici n-a simţit când au trecut orele, gândul fiindu-i cu totul în altă parte. La ieşire, s-a oprit puţin deoarece un coleg i-a cerut să îi explice ceva la un exerciţiu. În timp ce aceştia discutau, din clădire ieşeau Andy şi Robert, colegul său. Trecând pe lângă Cristina şi, bineînţeles, dorind să se facă observat, decise să intre în vorbă.